x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Care sunt alimentele care topesc grăsimea

Care sunt alimentele care topesc grăsimea

24 Noi 2016   •   20:38
Care sunt alimentele care topesc grăsimea

Până se mai încălzeşte vremea, ai timp destul ca să scapi de kilogramele nedorite. Pe lângă activitatea fizică şi hidratarea organismului, există câteva alimente care te pot ajuta să slăbeşti. Iată nouă dintre ele, scrie clickpentrufemei.ro.

Muștarul reduce apetitul
 
Dintre toate condimentele și sosurile pentru mâncăruri, muștarul iute este cel mai indicat pentru slăbit.
 
Stimulează metabolismul și arderile rapide ale grăsimilor, graţie proprietăților lui termogene.
 
O lingură de muștar, lângă care poți adăuga câteva felii de cartofi copţi, conține până la 10 calorii. Ce zici? N-ai vrea să-ncerci?
 
Nucile dau senzația de sațietate
 
Deși sunt bogate din punct de vedere caloric, nucile conțin o diversitate de proteine, fibre și grăsimi „bune” care dau senzația de sațietate mai multă vreme.
 
Conform unui studiu realizat de cercetătorii americani, persoanele care consumă nuci de două ori pe săptămână iau mai puțin în greutate decât celelalte.

×
Subiecte în articol: grasime mustar nuci foame slabit