x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Cum să protejăm tenul de schimbările bruşte de temperatură

Cum să protejăm tenul de schimbările bruşte de temperatură

03 Feb 2011   •   18:06
Cum să protejăm tenul de schimbările bruşte de temperatură
Sursa foto: jurnalul foto/

149856-28-31tv-48.jpgNici iarna nu mai e ce-a fost. Când sunt 10 grade, când sunt -10˚C. În plus, ieşim de la căldura din birou la frigul de afară, apoi intrăm iar la cald, în maşină sau în mijloa­cele de transport în comun, ieşim la frig, apoi intrăm în casă, unde e cald. Doar oare tenul nostru rezistă la toate aceste schimbări bruşte de temperatură? Esteticianul Diana Gulan ne spune că aceste treceri determină o scădere a rezistenţei capilarelor şi ne recomandă cinci lucruri ce trebuie făcute pentru a avea un ten luminos, tonifiat şi hidratat.

1. Foloseşte în timpul zilei o cremă uşor mai onctuoasă decât cea fo­lo­sită în mod obişnuit, altfel rişti ca pelicula de apă din cremă mai puţin grasă să îngheţe la frig, volumul acesteia să se mărească şi să lezeze astfel structura pielii.

2. Foloseşte seara o cremă mult mai hidratantă din care însă să nu lip­sească activii nutritivi. Sugestia mea ar fi creme cu vitamina C, acid hialu­ronic, coenzima Q10, uleiuri esenţiale etc.

3. Aplică un gomaj uşor, o dată pe săp­tămână, eventual un gomaj enzima­tic. Pielea va fi astfel exfoliată fin şi va „absorbi” produsele de îngrijire mult mai bine. În plus, esteticiana ta va fi fericită că i te alături în lupta împotriva efectelor vârstei asupra tenului.

4. Foloseşte un ser hidratant, nutritiv sau matifiant. Tu şi esteticiana ta decideţi acest lucru! Peste ser, după ce l-aţi masat uşor, aplicaţi masca pentru o mai bună absorbţie a acestuia.

5. Aplică o mască facială hidratantă, imediat după exfoliere. Masca tre­­buie să conţină şi ea ingrediente nutritive, mai ales dacă ne-am apropiat de vârsta de 30 de ani. Masca este de preferat să fie aplicată seara, când ai mai mult timp şi te poţi relaxa după o zi de muncă, lăsând-o să acţioneze 20-30 minute.

Dacă vreţi însă şi un tratament profesionist, puteţi încerca terapia cu safire, rea­lizată la Salonul Befancy.

×
Subiecte în articol: life & style frumos și sănătos