x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Cum te ajută argintul să te vindeci mai ușor de boli

Cum te ajută argintul să te vindeci mai ușor de boli

22 Noi 2016   •   15:19
 Cum te ajută argintul să te vindeci mai ușor de boli

Știai că argintul are proprietăți benefice pentru sănătate? În trecut, chirurgii suturau rănile cu fire de argint care aveau efect antiseptic și acționau contra infecției, scrie clicksanatate.ro.

Potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea Metropolitană din Manchester, Marea Britanie, citat de mediafax.ro, argintul poate anihila până la 650 tipuri de microbi patogeni, datorită ionilor de argint. Este motivul pentru care acest metal este folosit la realizarea echipamentelor medicale, în scopul de a preveni infecțiile intraspitalicești.

În plus, un om de știință Belgian a descoperit că bacteriile argintate combat virusurile care dau răceală, gripă sau care produc infecții intestinale. El a impregnat cu particule de argint bacteriile bune luate din iaurturile probiotice și le-a pulverizează pe mâini sau în nas, stopând acțiunea virusurilor.

Info

Argintul care se înnegrește ușor și care lasă urme negre pe piele nu indică nepărat o boală, ci este o urmare a oxidării argintului și a faptul că pielea are  un pH ridicat.
Alungă gripa și răceala

Acționând ca un agent microbian puternic, argintul previne răceala, gripa, susține vindecarea în timp scurt în caz de viroze respiratorii, închiderea rănilor superficiale și refacerea pielii. Argintul, prin interacțiune cu conductivitatea pielii, o apără de iritații. Mai mult, protejează de radiațiile emise de telefoanele mobile și diverse aparate electronice, reglează temperatura corporală și circulația sangvină.

×
Subiecte în articol: boli argint sanatate