x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Dieta cu boabe de orez nefierte

Dieta cu boabe de orez nefierte

15 Noi 2016   •   17:14
 Dieta cu boabe de orez nefierte

Dacă ai nevoie de un regim de slăbire care nu te obligă să renunți la toate obiceiurile tale culinare, încearcă dieta cu boabe de orez nefierte, scrie clicksanatate.ro.

Nu este deloc greu de ținut și ai șanse foarte mari ca la finele ei să realizezi că ai scăpat de colăceii inestetici de pe abdomen, dar și de grăsimea de pe coapse și șolduri.

Cât se slăbește

Cu ajutorul acestei diete vei putea să slăbești până la 14 kilograme în doar două luni.

Ce presupune acest regim

Această dietă de slăbire este destul de simplă. În primul rând, în fiecare dimineață (pe stomacul gol neapărat) trebuie să înghiți pe stomacul gol 1 bob de orez în prima zi, 2 boabe în cea de-a 2-a zi, 3 boabe în cea de-a 3-a zi și acest algoritm trebuie să îl urmezi până când ajungi să consumi 30 de boabe.

În acest moment, vei fi la jumătatea curei de slăbire. Pentru că, după ce ajungi la 30 de boabe, numărul lor trebuie să scadă până ajunge înapoi la un singur bob.

În ceea ce privește alimentația, poți mânca aproape orice îți face cu ochiul.

 

×
Subiecte în articol: boabe de orez orez nefiert orez