x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos DIETA CU FIBRE. Avantaje și dezavantaje. Alimente permise. Plan de dietă

DIETA CU FIBRE. Avantaje și dezavantaje. Alimente permise. Plan de dietă

29 Mai 2014   •   19:35
DIETA CU FIBRE. Avantaje și dezavantaje. Alimente permise. Plan de dietă

Denumită şi „regimul fibră”, dieta cu fibre vegetale este originară din Statele Unite şi este realizată după ample cercetări ştiinţifice. Dacă doreşti să slăbeşti, poţi încerca această dietă care prezintă foarte multe avantaje, dar şi câteva dezavantaje.

„Regimul fibră” oferă organismului între 30 şi 50 de grame de fibre vegetale zilnic, cu aproximativ 25 de grame mai mult decât consumul nostru obişnuit. Fibrele se găsesc în legume şi fructe în cantitate diferită. Această dietă se bazează pe creşterea aportului de legume şi fructe, dar şi de cereale integrale, pâine integrală sau legume uscate. În rest, alimentaţia trebuie să conţină un număr mic de calorii, grăsimi şi zaharuri, în final fiind o dietă destul de uşor de urmat.


Avantaje

Fibrele sunt ingrediente care ajută la menţinerea în formă bună a sistemului digestiv. În plus, alimentele care conţin fibre sunt şi bogate în carbohidraţi, care ne oferă energia zilnică de care avem nevoie. Această dietă este bine tolerată şi chiar recomandată persoanelor care suferă de constipaţie cronică şi, în plus, creşterea cantităţii de fibre în alimentaţie reduce riscul apariţiei cancerului de colon. Un alt efect benefic al consumului de fibre este reducerea nivelului colesterolului. Ele sunt implicate în diverse reacţii biochimice care determină scăderea cantităţii de colesterol în organism. Fibrele sunt recomandate şi în dieta persoanelor care suferă de diabet. Totodată, fibrele din cereale sunt cea mai bună sursă pentru a preveni apariţia bolilor cardiovasculare. O dietă bogată în fibre reduce riscul apariţiei bolilor coronariene la femei.  

Citește continuarea pe RevistaFelicia.Ro

×
Subiecte în articol: felicia diete dieta cu fibre