x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Dimineaţă la cazino

Dimineaţă la cazino

de Roxana Roseti    |    18 Oct 2009   •   00:00
Dimineaţă la cazino
Sursa foto: Roxana Roseti/Jurnalul Naţional

Ora 10:30, dimineaţă însorită ce pârguieşte a zi. O fată în rochie din dantelă crem legată în talie cu fundă neagră aranjează trandafiri proaspeţi, galbeni, o doamnă (căci femeie de serviciu nu-i putem spune) mătură elegant urmele de noapte inexistentă, un băiat într-un costum fin duce un dosar lucios la subţioară, un domn bonom şi chel se uită cu tandreţe la trei ştampile. Ai zice că eşti într-un magazin de lux sau în sediul unei companii. Dar nu.



Încă de la intrare te aşezi pe canapeaua maronie, moale. Înconjurat de oglinzi, dai capul pe spate şi îţi îngropi privirea în tavanul aurit. Auzi fâşâitul dantelăriei, piruetele măturii,  zbaterea dosarului, pulsul ştampilelor. În stânga se desfăşoară o scară în spirală. Muţi privirea, deasupra scării (care nu e deloc o simplă scară, are formă de iniţiale!) se ivesc maşinării şi beculeţe, de abia acum realizezi că scara face trecerea imperceptibilă către "lumea pierzaniei": eşti la cazino. N-ai venit să joci, deşi nimeni nu te opreşte să joci în timpul zilei, dar îţi place să te joci cu privirea aflată la mijloc, ca între rai şi iad. Nu suntem aici pentru un blackjack de "buzunar", în timp ce ţara arde. Dar nimic nu te poate opri să te gândeşti la alte meleaguri, cum ar fi Monte Carlo, unde inspiraţia lui Carol al III-lea de a construi Marele Cazino, în 1856, s-a dovedit benefică pentru principat şi prosperă pentru locuitorii săi. Uşoara forfotă din jur întrerupe gândul. Forfota are un motiv aparte: Casino Palace, situat în incinta Casei Vernescu, aniversează 14 ani de existenţă şi, metaforic vorbind, are "dreptul la buletin" chiar dacă ţara arde. Arde de griji şi probleme, dar totodată are cele mai multe săli de jocuri şi aparate electronice din Uniunea Europeană, cam 2.500 de români joacă zilnic la cazinouri. Dar să revenim la marcarea aniversării, că de asta am fost invitaţi dimineaţa în pârg. Iar rostul nostru nu este să facem reclamă, ci să vă relatăm ce se mai întâmplă prin viaţa mondenă (care există şi rezistă şi ea cum poate) a Bucureştiului.

Inaugurări

De fapt, nici nu se poate spune că eşti la cazino pur şi simplu. Deoarece clădirea este "un complex", Casa Vernescu fiind un palat construit în 1821 şi restaurat în 1876 de marele arhitect Ion Mincu. Clădirea este considerată în prezent monument istoric şi de arhitectură, fiind apreciată pentru elementele decorative unice care înnobilează atmosfera. Aici se află şi restaurantul deja binecunoscut (de-a lungul timpului i-au trecut pragul Francis Ford Coppola, Demis Roussos, Naomi Campbell, Armand Assante, Jean Claude Van Damme ş.a.) şi aflăm că aniversarea este un bun prilej de inaugurări, deoarece, după cum spune staff-ul: "Nu vrem să existe senzaţia că în această Casă este criză!". Prima inaugurare: "Cafe Vernescu", o cafenea "ce îşi propune să uimească cu cafele exotice, ceaiuri aromate şi cele mai bune croissante şi brioşe din  Bucureşti", spune acelaşi staff. A doua inaugurare: "Aristoclub Bar and Lounge", dotat cu propriul DJ, plus combinarea ingredientelor de  lounge&bar life. Trecem peste bar life, cu lounge-ul e mai complex. Lounge-ul e un spaţiu deschis, ambianţa fiind dată, pe de-o parte, de muzica discretă, pe de altă parte de mobilierul şi stilul decorativ neagresiv (în particular, lounge-ul poate fi şi un spaţiu cu circuit închis, destinat întâlnirilor de afaceri, el făcând parte, în general, din cluburile private). După ce chiar realizăm că aici nu există criza, după ce ne edificăm că aniversarea cazinoului presupune o periodă de sărbătorire la toate nivelurile (pornind de la specialităţi culinare până la spectacole şi prezentări de modă), după ce ne delectăm cu informaţia că există personal cu o calificare specială (şi anume, aceea de a duce acasă persoanele care s-au bucurat prea mult de deliciile alcoolului), aflăm că, pe viitor,  restaurantul Casei se va "arunca" la un meniu specific de... noapte, până la patru dimineaţa!

O carte

Apropo de meniu, Joseph Hadad, renumitul Executive-Chef al restaurantului, ţine să completeze că va continua să îşi aştepte clienţii cu cele mai rafinate preparate clasice internaţionale, dar şi cu specialităţi originale franţuzeşti. "Când am venit prima oară aici, în '96, m-am uitat la tavan! Şi primul lucru la care m-am gândit a fost cum să fac să mă ridic, în ceea ce priveşte preparatele mele, la nivelul acestui tavan deosebit." "Aurit", completăm noi spusele domnului Hadad (născut în Ierusalim, mama marocană şi tatăl tunisian). Peste Joseph Hadad nu poţi trece aşa, dintr-o aruncătură de frază: deţine secretele a peste 2.000 de reţete sofisticate şi, ca star al bucătăriei internaţionale, a avut oportunitatea să creeze show-uri culinare pentru preşedinţi de stat (Bill Clinton, FranÎois Mitterrand), pentru importanţi politicieni (Margaret Thatcher), pentru Regele Hussein al Iordaniei, Regele Juan Carlos al Spaniei, Prinţul de Liechtenstein, stele de cinema şi legende ale muzicii (Robert de Niro, Madonna, Frank Sinatra, Michael Jackson).

Cu părere de rău lăsăm pe altă dată enciclopedia numită Hadad şi revenim la aniversat (ca să facem o rimă). Căruia, iată, i s-a decernat de curând premiul "Cel mai fashion cazinou din Bucureşti" (sună cam de fiţe, dar de modă e la modă, asta e).

Tocmai când bântuia dilema dacă e "fashionable" să vă spunem că aici domnesc ruleta americană, poker-ul caraibian, poker-ul cu trei cărţi, cu patru cărţi, ultimate Texas Poker, Texas Hold'em Poker, Dice (Craps), Punto Banco, bineînţeles blackjack etc., etc.,... vrem  să ne strecurăm afară, în mijlocul României care arde. Nu doream să ne prindă noaptea! Intervine o şoaptă.  "Trageţi o carte", şopteşte o domnişoară sobru îmbrăcată.  Nu e un joc de cazino, e pur şi simplu o invitaţie amuzantă pentru cei prezenţi. "Se zice că cine are noroc la cărţile de joc n-are noroc în dragoste", spune cineva şi trage o carte. Fata îi spune să citească ce scrie pe spatele cărţii. Scria "Mai trage o dată"...

×
Subiecte în articol: stare de lux