x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Hepatita acută se face pe picioare

Hepatita acută se face pe picioare

de Florin Condurateanu    |    28 Sep 2010   •   00:00
Hepatita acută se face pe picioare

Sănătatea şi bolile reprezintă poligonul în care zboară din toate părţile nu gloanţe, ci tot felul de vorbe. Multe dintre ele bârfe, multe dintre ele inexactităţi.



În materie de tratamente şi semne ale bolilor există milioane de specialişti şi subiectul "gonirea durerilor şi punerea pe fugă a bolilor" se discută de dimineaţa până seara în scara blocului, la telefon, la tăierea moţului unui copil, în timpul mesei. Una dintre teoriile care nu sunt susţinute de ştiinţă, dar mult comentate de populaţie este aceea că, după hepatita A, omul rămâne cu ficatul în piuneze şi trebuie să ducă o viaţă cu frâna de mână trasă pentru a nu ajunge la grave maladii ale ficatului. În realitate, medicina subliniază că în urma hepatitei cu virus A, în peste 90% dintre cazuri, pacienţii ies cu ficatul precum ficatul oamenilor sănătoşi.

Hepatita A mai este denumită şi hepatita mâinilor murdare. Ea se împrăştie prin mâinile nespălate, prin apă contaminată şi prin contactul cu urme de materii fecale. Această boală poate fi prevenită prin respectarea unor reguli simple de igienă. De aceea, trebuie luate unele măsuri de învăţare a igienei elementare, în special în rândul elevilor, dar şi al copiilor de grădiniţă. Astfel, profesorii şi educatoarele trebuie să-i înveţe pe copii ca, după ce au făcut treaba mare, să se spele temeinic pe mâini, respectând anumite reguli. Să deschidă robinetul cu mâna cealaltă, nu cu mâna cu care au folosit hârtia igienică, şi asta pentru a nu contamina robinetul de la chiuvetă şi astfel virusurile hepatitei A să ajungă şi pe mâinile următorilor copii care folosesc chiuveta.

Partea proastă e că aproximativ 70% dintre hepatitele în faza acută se desfăşoară fără ca omul să se îngălbenească şi să i se decoloreze scaunul, deci fără faza manifestă de icter. El duce hepatita acută pe picioare. Resimte semne vagi de la ficat care pot fi confundate cu simptomele unui sac plin de boli. Astfel, cel aflat în hepatită acută fără semne de icter simte o oboseală nejustificată faţă de volumul de muncă, îl trage patul la somn şi are o lipsă de chef de toate.

ANALIZE
E foarte important să i se facă analize, primul test fiind al transaminazelor din sânge, care printr-o valoare crescută arată un proces de inflamaţie în ficat. În cazul unui om sănătos, transaminazele se situează în jurul a 70 de unităţi, dar în timpul hepatitei acute, ele sunt crescute la 700 sau 1.500, atingând chiar 3.000. Omul trebuie să urmărească cum arată scaunul, să nu fie un galben deschis spre alb, iar urina să nu se închidă la culoare spre nuanţa de bere. Şi, bineînţeles, să se privească atent în oglindă pentru a sesiza prima îngălbenire a albului ochilor. În astfel de situaţii, trebuie diversificate şi adâncite testele. E de menţionat în cazul virusului hepatitei C că 80% dintre bolnavi rămân infectaţi, dar evoluţia spre hepatită cronică e chiar de 3 ani. În cazul virusului hepatitei B, rămân infectaţi 40% după tratament, dar evoluţia spre hepatită cronică este de 10-20 de ani.

×
Subiecte în articol: boli infectioase