x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Machiajul de vară

Machiajul de vară

26 Iun 2007   •   00:00

Naturaleţe, farduri in culori deschise, dar căt mai puţine produse cosmetice - acestea sunt regulile de bază ale machiajului din timpul verii. Aşa cum hainele de vară sunt in culori deschise, şi machiajul respectă aceeaşi tendinţă: fard de pleoape in nuanţe calde, pale (roz, bej, auriu), nuanţe care pun in valoare forma şi culoarea ochilor.

Naturaleţe, farduri in culori deschise, dar căt mai puţine produse cosmetice - acestea sunt regulile de bază ale machiajului din timpul verii. Aşa cum hainele de vară sunt in culori deschise, şi machiajul respectă aceeaşi tendinţă: fard de pleoape in nuanţe calde, pale (roz, bej, auriu), nuanţe care pun in valoare forma şi culoarea ochilor.

De cele mai multe ori, rujul, fardul de pleoape şi rimelul sunt de ajuns in zilele cu temperaturi ridicate. Dacă vrem totuşi să avem un machiaj mai deosebit, atunci e bine să respectăm căteva recomandări simple ale specialiştilor. Machiajul nu trebuie să fie unul prea incărcat. In loc de fond de ten putem folosi o cremă care lasă porii să respire. Machiajul prea incărcat, asociat cu sebumul şi transpiraţia, poate da pielii un aspect lucios, neplăcut. O cremă anticearcăn mai deschisă la culoare vine să intregească efectul machiajului uşor de vară.

Pielea din jurul ochilor

Vara, o ingrijire deosebită trebuie acordată pielii din jurul ochilor. "Razele ultraviolete, stresul işi pun amprenta asupra pielii. In jurul ochilor, pielea este mai subţire, mai sensibilă. In această zonă sunt foarte puţine glande sebacee, de aceea pielea este mai uscată şi predispusă la riduri. Se ştie că grăsimea are rol de protecţie, fiind cea care ii conferă pielii supleţe", precizează cosmeticiana Neli Pfeiffer. Pentru ingrijirea pielii din jurul ochilor trebuie să ne adresăm unui specialist, care ne va recomanda crema sau loţiunea potrivită tipului nostru de ten. In ceea ce priveşte buzele nu avem nevoie decăt de un balsam de buze. Acesta ne va proteja buzele de efectele deshidratante ale razelor solare. Dacă vrem să folosim totuşi un ruj, e bine să alegem unul cremos. Pentru că soarele este cel mai mare duşman al pielii in această perioadă, crema hidratantă cu factor de protecţie solară este obligatorie fie că ne machiem, fie că nu.

RECOMANDĂRI. Dimineaţa, cănd definitivăm machiajul, putem aplica un strat subţire de pudră. Femeile cu ten mai gras este bine să aibă tot timpul in geantă şerveţele umede, cu ajutorul cărora vor indepărta excesul de sebum de pe frunte, nas sau bărbie. Iar seara nu trebuie uitată in nici un caz demachierea atentă, pentru indepărtarea machiajului, dar şi a urmelor de transpiraţie şi sebum.

ALERGII. Pudra, fardul, rujul se pot transforma din produse de infrumuseţare in adevărate pericole. In cazul persoanelor mai sensibile, acestea provoacă iritaţii sau alergii ale pielii. Dermatita alergică sau iritativă se manifestă prin descuamare, usturime, măncărimi la nivelul buzelor, feţei. Pentru a evita aceste neplăceri trebuie să renunţăm la pudră sau la fard, iar rujul il putem inlocui cu un luciu de buze incolor.

×
Subiecte în articol: pielii cosmetica