x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Miracole din porţelan

Miracole din porţelan

de Loreta Popa    |    03 Oct 2010   •   00:00
Miracole din porţelan

Vă mai amintiţi de timpurile în care decoraţiunile de Crăciun erau socotite mici bijuterii ce stră­lu­cesc o dată pe an? Ei bine, o colecţie de por­ţe­la­nuri pictate manual, realizate special pentru Cră­ciunul 2010, va fi prezentată în cadrul evenimentului „Visul unei nopţi de iarnă”, din 7 oc­tom­brie.



Unde sunt doi puterea creşte, aşa spune o vorbă străveche. În cazul poveştii noastre se potriveşte de minune, pentru că două surori, Ana şi Irina Wagner, şi-au unit talentul şi forţele, creând un spaţiu nonconformist, respectiv magazinul „Arte Frumoase şi Poveşti". Păşeşti în lumea lor atras ca un magnet de micile obiecte de porţelan în care toate culorile curcubeului dansează nes­tingherite. Atelierul în care Ana, jumătatea visătoare a întregului, îşi lasă imaginaţia, inspiraţia şi ideile să prindă viaţă este încărcat de vopseluri, ceşcuţe, pensule, ceainice, clopoţei şi alte obiecte ce aşteaptă cuminţi să fie cuprinse de vrajă.

Ana nu vorbeşte mult, dar pasiunea cu care lucrează te bucură pe tine, simplu trecător prin aceste locuri de poveste. Ana este un artist care aduce în prim-plan grafica pură declinată pe suport de porţelan, iar desenele ei relatează poveşti romantice legate de călătoriile şi iubirile ei. Şi-a început cariera profesio­nală pe cont pro­priu undeva, prin anul II al Facultăţii de Arte. De atunci, a co­la­borat cu o serie de magazine de design interior, însă după o vre­me şi-a dorit să aibă propriul business. Cunoştea piaţa, artiştii şi de la idee la punerea ei în practică nu a fost decât un pas. Aşa se face că împreună cu sora sa, Irina,s-a hotărât să-şi lanseze pro­priul ma­gazin, cu propriile produse. „Încerc cât mai mult să las frâu liber ima­ginaţiei.

Lucru care în final îmi face bine atât mie, cât şi creaţiei care se reflectă în afa­cerea noastră", spune Ana Wagner. Munca de organizare şi admi­nistraţie revine jumătăţii rea­liste, respectiv Irina Wagner. „Porţela­nul este adus din fabricile din România, în special din Transilvania deoarece acesta este cel mai potrivit pentru culorile şi pentru tehnica cu care pictăm noi, peste glazură. Aducem şi de la Limoges, din manufactura din Franţa, pentru unele piese deosebite. Ana a intrat anul trecut în toate fabricile de acolo şi a învăţat diverse noi tehnici, ca să ne uşureze munca. Este pa­siune, nu este un business pentru mulţi bani, este unul de suflet. Am muncit în multe corporaţii, dar aici mă simt cel mai bine. Câştigam mai mult înainte, da, dar aici îmi face plăcere să vin. La 7 oc­tom­brie lansăm colecţiile de Crăciun, pentru că avem nevoie de timp ca să onorăm comenzile."

Atelierul de creaţie şi magazinul se leagă unul de celălalt, iar unul fără altul nu ar putea exista. De ce sunt deosebite aceste lu­crări? Simplu. Tehnica picturii manuale face ca fiecare obiect să fie unic şi să se încarce de personalitatea artistului creator. La fel şi inserţia de material preţios - aur, platină pură în procedeul de finisare a obiectelor. „Colaboratorii provin din toate ariile artistice, de la grafică, fotografie şi obiecte de decor până la textile, bijuterii şi porţelanuri pictate manual. Mobilierul mic pictat manual, corpurile de iluminat pe cadru de lemn şi hârtie japoneză, vitraliile şi accesoriile realizate în tehnica vitraliului, pictura murală sau pictura pe lemn, tablourile, porţelanurile şi bijuteriile reprezintă doar o parte din obiectele lucrate de artişti, care se găsesc în magazinul Wagner", spune Irina Wagner.

Criza a lovit şi aici, surorile Wagner povestindu-ne cu regret că au fost nevoite să renunţe la serviciile unora dintre angajaţi. „La început, vânzările erau destul de mici", recunoaşte Irina Wagner, „asta şi din cauza faptului că magazinul nu era suficient de cunoscut, însă am avut încredere că lucrurile se vor îndrepta". Sa­lonul este o mică galerie unde porţelanul este ridicat la rang de artă. Vizitatorii au ocazia să admire, mult mai pe îndelete, por­ţelanuri unicat sau în serie limitată, pictate manual. Poţi vedea, da­că vizitezi atelierul Anei, cum se decorează obiectele din por­ţelan, să iei parte la cursurile de pictură ţinute de artiştii atelierului, să frecventezi evenimente culturale sau, pur şi simplu, să savurezi o ceaşcă de ceai pe terasa salonului. Porţelanurile semna­te Ana Wagner se găsesc în colecţii particulare din întreaga lume.


Partea visătoare...
5948-132930-433.jpgAna Wagner înnobilează cu arta ei porţelanul fin. Poveştile sale sunt spuse pe ceşti şi farfurii, ceainice, platouri, veioze, vaze şi bijuterii.
S-a născut la 9 septembrie 1976 la Deva. A absolvit Academia de Arte frumoase „Nicolae Grigorescu" (1995-2000), Departamentul de Grafică, prof. Mihai Manescu şi Stela Lie. A terminat, de asemenea, nenumărate cursuri de specializare la Veneţia (1999), Budapesta (2001-2002), Barcelona (2002), Thessaloniki (2003), Paris (2008-2009). A avut expoziţii la Copenhaga, 1999, Bucureşti, 2002, Chamalliere - Franţa, 2003, Essen ­ Germania, 2004, Cărtureşti bookshop, Bucureşti, 2005, iar în 2006 a inaugurat „Wagner Arte Frumoase şi Poveşti", Bucureşti.


... şi partea realistă
5948-132929-432.jpgIrina Wagner s-a născut la 21 septembrie 1974 şi a absolvit Facultatea de Marketing - ASE şi MBA-ul la Open University Business School. Are 15 ani de experienţă în finanţe, logistică, management de proiect, marketing şi a lucrat la Banca Naţională, Peace Corps şi USAID. A fost implicată în proiecte IT, bancare, de sănătate, training şi arte frumoase. Se relaxează practicând sport, călătorind sau petrecând timp cu fiica sa, Maria Clara. Alături de sora sa, consideră că este esenţial să promoveze arta românească contemporană.

×
Subiecte în articol: stare de lux