x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Obezitatea - risc mai ridicat de cancer decât în cazul fumatului (studiu)

Obezitatea - risc mai ridicat de cancer decât în cazul fumatului (studiu)

26 Sep 2018   •   16:58
Obezitatea - risc mai ridicat de cancer decât în cazul fumatului (studiu)

Obezitate va reprezenta un risc mai mare decât fumatul pentru apariţia cancerului la femei până în 2043, potrivit unui nou studiu, scrie BBC.

În prezent, 12% din cancerele dezvoltate de femei sunt cauzate de fumat, în timp ce 7% au legătură cu obezitatea, însă având în vedere că numărul fumătorilor scade, în timp ce numărul persoanelor care suferă de obezitate este în creştere, studiul estimează că statistica privind cancerul se va schimba în următorii 25 de ani.

Centrul de Cercetare în privinţa Cancerului, din Marea Britanie, a calculat că până în 2035,10% dintre cancerele la femei (25.000 de cazuri) vor avea legătură cu fumatul, în timp ce 9% (23.000 de cazuri) vor avea legătură cu greutatea excesivă.

Până în 2043, dacă aceste tendinţe continuă, obezitatea ar putea avea legătură cu şi mai multe cazuri.

Numerele indică situaţia din Marea Britanie.

 

×
Subiecte în articol: obezitate fumat cancer