x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Pamela, din Dallas în spaţiu

Pamela, din Dallas în spaţiu

de Sînziana Stancu    |    25 Apr 2010   •   00:00
Pamela, din Dallas în spaţiu
5667-118719-victoriaprincipal1144338.jpgVictoria Principal, vedeta din celebrul serial american "Dallas", vizionat şi în România la începutul anilor '80, se pregăteşte asiduu de o nouă premieră, dar nu la Hollywood, ci în spaţiu. Ea s-a înscris pe lista vedetelor care vor fi primii turişti spaţiali ai companiei "Virgin Galactic", a excentricului miliardar britanic Richard Branson.

Pamela Ewing, nevasta lui Bobby - mezinul clanului de petrolişti texani - în celebrul serial, nu vrea doar "rolul" de turist în spaţiu, ci pe cel de prima femeie-pilot a unei rachete spaţiale. SpaceShip Two are programat zborul inaugural anul acesta.

Se pare că Victoria, care are acum 59 de ani, deşi gurile rele spun că ar avea chiar 63 bătuţi pe muchie, l-ar fi convins pe Richard Branson să o lase la comanda zborului măcar câteva minute din călătoria de aproximativ două ore şi jumătate în spaţiu, după cum a dezvăluit tabloidul britanic Daily Mail. Cert este că ea a dat cel puţin 120.000 de euro pe bilet, ca să fie cel puţin sigură de locul de pasager în viitorul zbor.

PILOT EXPERIMENTAT
Actriţa care a reuşit să-şi clădească un imperiu de cosmetice, "Principal Secret", de peste 30 de milioane de euro, după ce s-a retras din serialul "Dallas", pentru care a filmat nouă ani, este şi un pilot calificat şi experimentat. Se spune că la o întâlnire cu Branson în deşertul californian Mojave ea şi-ar fi "negociat" la sânge această dorinţă, demonstrându-i şi calităţile ei de pilot.

La început, miliardarul a fost cam sceptic, dar până la urmă i s-a părut amuzantă ideea de a o avea pe Pam Ewing alături de el la cârma navetei în zborul inaugural, chiar pentru câteva minute, şi i-a propus să înceapă împreună antrenamentele pentru marele eveniment. Tatăl Victoriei a fost pilot în armata americană, iar ea a învăţat să piloteze acum 20 de ani. Victoria a mai ridicat o pretenţie în faţa lui Branson, dar nu se ştie dacă i-a fost satisfăcută până la urmă. Ea vrea să-l ia în stratosferă şi pe câinele ei, Mei-Ling, un exemplar dintr-o rasă rară tibetană, Lhasa Apso.

REGIM DRACONIC
De când a bătut palma cu Branson, Victoria şi-a impus în primul rând un regim de viaţă şi alimentaţie strict, pentru a-şi asigura starea fizică şi cea psihică necesare ineditei călătorii. După minimum zece ore de somn, ziua ei începe cu o plimbare "în forţă" de două ore pe plaja din faţa luxoasei sale reşedinţe din Malibu. Urmează o şedinţă de yoga şi exerciţii fizice pentru arderea grăsimilor din organism. Micul dejun începe cu un suc din fructul tibetan al longevităţii, goji, care întăreşte inima şi sistemul imunitar.

Urmează ceaiul verde şi un cocteil de remedii homeopate, vitamine, hormoni şi antioxidanţi, după care Victoria face un duş şi se "îmbălsămează" din cap până-n picioare cu cremele pentru faţă şi corp, din linia ei de produse cosmetice care sfidează vârsta, create de echipa sa de specialişti. Nu în ultimul rând, cocheta şi ambiţioasa Pam Ewing vrea să îşi creeze un costum spaţial într-o culoare care să se asorteze cu ochii ei căprui-catifelat.

Pe lista primilor 120 de pasageri-vedete din primul zbor comercial spaţial al lui Branson se află nume sonore, ca Stephen Hawking, designerul Philippe Starck, prinţesa Beatrice şi prietenul ei, Dave Clark, care lucrează la "Virgin Galactic".

×
Subiecte în articol: stare de lux