x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Prof. dr. Mencinicopschi ne explică ce alimente ne fac fericiți, ce boli pot ascunde poftele noastre și de ce nu este indicat să ținem diete

Prof. dr. Mencinicopschi ne explică ce alimente ne fac fericiți, ce boli pot ascunde poftele noastre și de ce nu este indicat să ținem diete

04 Dec 2018   •   13:40
Prof. dr. Mencinicopschi ne explică ce alimente ne fac fericiți, ce boli pot ascunde poftele noastre și de ce nu este indicat să ținem diete

Problemele alimentare sunt tot mai frecvente, iar tentațiile sunt la tot pasul, așa că, pentru mulți, pare aproape imposibil să aibă o alimentație sănătoasă și echilibrată. Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, fost manager al Institutului de Cercetări Alimentare, a explicat, pentru Ziar Medical, de ce nu funcționează, în mod miraculos dietele, ce boli poate semnala pofta de anumit aliment dar și ce trebuie să mâncăm pentru a ne induce o stare de bine.

Ketogenica te slăbește pentru că ține insulina scăzută

“Când vine vorba despre diete, toată lumea se pricepe, începând de la colega de birou și până la doamna care îți face manichiura. Mai mult, acum există pseudo-specialiști și pe rețelele de socializare, unii care au vlog-uri și îți explică ei exact cum poți slăbi când, de fapt, ei nu au niciun fel de pregătire în domeniu, nu sunt medici sau nutriționiști, și nu realizează că există persoane care s-ar putea alege cu grave probleme de sănătate urmându-le sfaturile. În principiu, orice dietă care exclude anumite alimente și se întinde pe o durată destul de mare produce dezechilibre în corp. Măsura este dieta ideală. Ketogenica, de exemplu, a fost folosită, inițial, cu rezultate foarte bune, pentru tratarea copiilor cu epilepsie. Urmată de oricine, mai ales pe termen mai lung, nu este benefică. Practic, ea vizează înlocuire glucozei cu ketone – compuşi rezultaţi în urma descopunerii grăsimilor. Ajută la slăbit pentru că menţine insulina scăzută, deci nu este tocmai indicată, mai ales ținută foarte strict, fără aport de legume sau cereale integrale. Persoanele care au probleme renale, de exemplu, nici nu ar trebuie să se gândească la o dietă ketogenică pentru că își pot agrava starea”, explică prof. dr. Mencinicopschi.

Disociata autointoxică organismul

„Nicio dietă care exclude unele tipuri de alimente nu face bine organismului. Nici cea bazată doar pe fructe și legume nu este indicată pentru că oamenii au tendința de a include, de exemplu, cartofii sau orezul în categoria legume, ori ele sunt amidonoase, nu zarzavaturi. La fel, fasolea sau mazărea sunt proteaginoase, un fel de carne vegetală. Însă dietele disociate sunt cele mai periculoase. Când mănânci zile în șir doar carne sau doar proteine, organismul se autointoxică, digestia se blochează. Fibrele au și ele olul lor în alimentație și nu trebuie excluse. Omul este omnivor iar pentru funcționarea optimă a organismului are nevoie de o alimentație echilibrată, care să includă puțin din toate grupele de alimente”, spune prof. dr. Mencinicopschi.

Pofta de dulce arată că.........

..........

Citește mai mult AICI

×