x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Psoriazisul se simte bine la plajă

Psoriazisul se simte bine la plajă

de Andrada Floria    |    17 Iun 2008   •   00:00

Pacienţii cu psoriazis aşteaptă cu sufletul la gură soarele verii. Nu ca să se bronzeze sau ca să înoate, ci pentru că soarele reduce leziunile provocate de afecţiunea de care suferă, mărind interva­lul între episoadele de psoriazis. Practic, vara, 85% dintre pacienţi nu au deloc leziuni. Conferenţiar doctor Olga Simionescu, medic primar dermatolog în cadrul Spitalului Clinic Colentina, ne explică avantajele pe care le au persoanele cu psoriazis atunci cînd se expun la soare.

Pacienţii cu psoriazis aşteaptă cu sufletul la gură soarele verii. Nu ca să se bronzeze sau ca să înoate, ci pentru că soarele reduce leziunile provocate de afecţiunea de care suferă, mărind interva­lul între episoadele de psoriazis. Practic, vara, 85% dintre pacienţi nu au deloc leziuni. Conferenţiar doctor Olga Simionescu, medic primar dermatolog în cadrul Spitalului Clinic Colentina, ne explică avantajele pe care le au persoanele cu psoriazis atunci cînd se expun la soare.

 „Psoriazisul apare printr-o accelerare a ritmului de diferenţiere celulară din epidermă. În epidermă, celulele stau în straturi şi ele se mişcă foarte ordonat. Psoriazisul face ca durata de viaţă a celulelor să se scurteze, iar ele se mişcă de patru ori mai repede. Soarele, în principal prin ultravioletele A, produce o depresie a acestei accelerări a ritmului, fără a face rău altor organe. De aceea, 85% dintre pacien­ţii cu psoriazis se simt bine după expune­rea la soare“, explică specialistul nostru.

 

Înainte de 11:00 şi după 14:00

Psoriazisul este o afecţiune cutanată cronică, cu evoluţie de lungă durată, ca­racterizată prin apariţia unor plăci de culoare roşie, proeminente, bine delimitate, acoperite cu scuame (coji) groase, albe-sidefii. Conf. dr Olga Simionescu spune că „psoriazisul este o boală cu transmitere genetică, asociată cu factori agravanţi, dintre care unul foarte important este stresul“. Prin tratamentul acestei afecţiuni, specialistul nostru precizează că se urmăreşte crearea unor condiţii similare celor de la Marea Moartă. „Marea Moartă se află la 400 de metri sub nivelul mării, acolo unde nu pătrund radiaţiile ultraviolete (UV) de tip B. Pătrunzînd doar radiaţiile UVA, soarele de la Marea Moartă le face bine pacienţilor cu psoriazis“, adaugă conf. dr Olga Simionescu.

Deoarece o vizită la Marea Moartă este posibilă în foarte puţine cazuri, specialistul nostru susţine că este suficient ca persoanele care suferă de psoriazis să stea la soare, la Marea Neagră sau la orice altă mare. Însă este important ca expunerea la soare să se facă doar atunci cînd fluxul de radiaţii ultraviolete A este cel mai bun. „Trebuie ştiut că nivelul radiaţiilor şi intensitatea fluxului acestora diferă în funcţie de momentul zilei, de latitudine şi de altitudine. Este recomandat ca pacienţii cu psoriazis să stea la soare, de preferat la mare, înainte de ora 11:00 şi după ora 14:00, cînd fluxul de UVA este mai mare decît cel de UVB“, a explicat specialistul.

EXCEPŢIE. 15% dintre pacienţii cu psoriazis nu reacţionează bine la soare. „Sunt pacienţi care suferă de psoriazis cu fototoxicitate. Acestora soarele le agravează leziunile. În cazul pacienţilor cu fototoxicitate, medicul trebuie să încerce prin medicamente să rezolve episodul acut al psoriazisului şi să mărească interva­lul dintre episoade“, precizează conf. dr Olga Simionescu­.

×
Subiecte în articol: psoriazis dermatologie