x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Trucuri de zi cu zi pentru o viaţă mai bună

Trucuri de zi cu zi pentru o viaţă mai bună

de Oana Portase    |    23 Mai 2019   •   19:30
Trucuri de zi cu zi pentru o viaţă mai bună

Cu toţii am auzit că e bine să bem apă caldă cu lămâie dimineaţa sau să ne spălăm pe dinţi cu bicarbonat de sodiu. Atenție, însă, bicarbonatul nu face minuni tot timpul şi poate fi chiar periculos în unele cazuri, iar dieta cu apă caldă are şi restricţii.

 

Dieta nu presupune să bem apă fierbinte, ci să fie la temperatura camerei. Această dieta îşi are originile în Asia dar a devenit foarte populară şi în Europa. Consumul de apă are numeroase beneficii asupra organismului: pielea devine mai luminoasă, combate constipaţia şi afecţiunile urinare precum pietrele la rinichi. Dieta cu apa caldă este benefică în special în cazul persoanelor care se confruntă cu retenţia de apă şi cu celulita.

 

Principiul dietei este unul simplu. Primul pas este să elimini din dietă mâncărurile grase, prăjelile, dulciurile şi sucurile. Apoi, trebuie să bei aproximativ doi litri de apă caldă pe zi. Începe cu un pahar dimineaţa, pe stomacul gol, iar apoi în cursul zilei bea câte un pahar cu 10 minute înainte de mese şi după ce ai făcut digestia. Nu este recomandat să bei niciun lichid în timpul mesei pentru că se diluează sucul gastric iar digestia este îngreunată. Pentru un gust mai bun, poţi adăuga lămâie în apa caldă. De altfel, lămâia activează metabolismul iar procesul de slăbire este accelerat. Studiile arată că apa caldă cu lămâie este un remediu bun contra lipsei de concentrare şi stresului. O serie de studii au arătat că mirosul de lămâie poate îmbunătăţi productivitatea.

 

Apa caldă poate fi alternată cu ceai neîndulcit. O altă variantă a acestei diete este cea cu 8 pahare de apă caldă pe zi. Această dietă durează 15 zile şi presupune să adaugi treptat câte un pahar pe zi ajungând la 8 pahare pe zi în ziua a opta. Apoi numărul paharelor scade treptat până ajungi din nou la un pahar.

 

Altă dietă cu apă la modă este cea în care nu mâncăm nimic. Timp de şapte zile se consumă cel mult doi litri de apă de zi şi nimic altceva. Este de fapt un post negru. Specialiştii avertizează că de fapt nu există beneficii prea mari în urma acestei diete drastice şi că mai mult vom avea de suferit. Organismul îşi elimină toxinele în mod natural şi nu vom face decât să ne supunem la un stres suplimentar şi ne vom priva de nutrieţii necesari.

 

Mituri şi adevăruri despre bicarbonatul de sodiu

 

Bicarbonatul de sodiu este, din punct de vedere chimic, o sare acidă. Acesta a devenit vedetă în ultimii ani, când a fost indicat ca o alternativă chiar şi la chimioterapie. Praful „minune” acţionează destul de simplu. El ajută la reglarea pH-ului şi menţine substanţele nici prea acide, nici prea alcaline. De aceea, consumarea acestuia în exces poate duce la dereglări grave în organism. Bicarobonatul este folosit în special de persoanele care suferă de reflux gastroesofagian, adică arsuri la stomac, dar medicii atrag atenţia că o parte dintre aceste beneficii sunt simple mituri şi că se ignoră efectele adverse ale compusului. Bicarbonatul nu este considerat medicament, ci aliment, iar folosirea acestuia în exces poate deveni chiar letală. Primul semn de supradozare este umflarea feţei. Medicii spun că locul bicarbonatului este în bucătărie şi în niciun caz pe post de medicament.

 

Bicarbonatul poate fi folosit însă în igiena personală dar şi pentru curăţenia de zi cu zi. În igiena personală poate fi folosit ca exfoliant de faţă şi corp, în pasta de dinţi, în şampon sau în locul deodorantului. Când vine vorba de curăţenie, bicarbonatul elimină mirosurile din frigider, poate fi un abraziv fin pentru suprafeţe, pentru împrospătarea bureţilor sau pentru curăţarea argintăriei, cuptorului, vaselor şi podelelor.

 

- pentru spălarea pe dinţi

- clătirea gurii

- exfolierea tenului

- în loc de deodorant

- tratament pentru pişcăturile de piele

- în şampon (pentru eliminarea produselor de coafat)

- curăţenia casei

 

Aceste trucuri de zi cu zi ne pot face viaţa mai uşoară şi ne ajută să ne curăţăm organismul. Specialiştii atrag atenţia că nu trebuie să exagerăm şi să nu credem că apa caldă sau bicarbonatul pot face minuni peste noapte.

 

 

CALEIDOSCOP

 

Telefoanele smart cu buton SOS pentru bunici

 

O companie a dezvoltat telefoanele smart care pot fi utilizate uşor şi de cei în vârstă. Acestea au butoane fizice, mult mai ușor de folosit de cei vârstnici, iar iconițele de pe ecran sunt mai mari pentru a putea fi văzute mai bine. Telefonele pot fi conectate - prin abonament la un serviciu de prevenție și intervenție numit Butonul Roșu.

 

 

Borcanul inteligent

 

Borcanul inteligent îţi ţine telefonul într-un loc sigur şi elegant. Se conectează la bluetooth şi îţi redă muzica de pe telefon, are boxă 360 cu bass boost, răspunde la apelurile din întreaga încăpere unde este amplasat.

 

 

Veioza cu 256 de culori

 

Veioza 256, mică şi mobilă, stimulază activitatea biologică prin cromoterapie şi este o lampă ce dă caracter oricărei încăperi. Dispune de 256 de culori şi poate fi setat pe o singură culoare sau să ruleze toate 256 pe rând.

×