Afecţiunile articulaţiei temporo-mandibulare

Care este rolul şi însemnătatea articulaţiei temporo-mandibulare? Ridică ea într-adevăr probleme medicale? Consultaţia trebuie făcută la medicul de famile sau la stomatolog?   


ANATOMIE
Articulaţia temporo-mandibulară reprezintă conexiunea, joncţiunea dintre mandibulă şi osul temporal al craniului, fiind situată în faţa urechii, de fiecare parte a capului. Extremitatea superioară rotundă a mandibulei pătrunde într-o cavitate din osul temporal, ambele elemente fiind acoperite cu un ţesut cartilaginos şi între ele se interpune un disc fibros, ce are rol de a amortiza şocul şi de a facilita mişcările articulare.

Articulaţia este una dintre cele mai complexe din organism, înglobând oase, ligamente, tendoane, muşchi, vase, nervi şi, de asemenea, este probabil una dintre cele mai ,,neobosite", rea­lizând deschiderea şi închiderea gurii pentru a muşca, a mesteca, a vorbi, a căsca etc. Pentru aceasta, ea realizează mişcări diverse: înainte-înapoi, sus-jos şi lateral. E de la sine înţeles că afectarea oricărei componente va genera o patologie locală: cartilajul se poate inflama, discul se erodează, articulaţia poate suferi traumatisme minime sau majore, muşchii se pot contracta excesiv. Putem simţi articulaţia temporo-mandibulară fie dacă punem degetul pe porţiunea triunghiulară din faţa urechii, fie punând un deget în canalul auricular, în partea lui internă. Dacă deschidem gura, vom simţi la deget mişcările acesteia şi uneori în maladii ale articulaţiei, mişcările vor fi însoţite de durere.

Frecvent, simpla suprasolicitare a articulaţiei se poate solda cu simptome neplăcute: mestecatul excesiv (de la guma de mestecat la ronţăitul dulciurilor, seminţelor şi chiar... a creioanelor sau a unghiilor) sau pe o singură parte, odihna cu bărbia în piept, vorbitul la telefon plasând aparatul între cap şi umăr. Alteori, este vorba despre o suprasolicitare, de o contractură excesivă a muşchilor, de obicei din cauza stresului sau a unei sensibilităţi crescute la durere.


SIMPTOME
Cel mai frecvent simptom este durerea, care apare în faţa urechii sau lângă aceasta, cu propagare spre obraz, tâmplă, gât, umăr. Este vorba fie despre o durere severă, fie despre un disconfort care durează însă o perioadă îndelungată (luni, ani). La 80% dintre pacienţi apare cefalee şi la aproape jumătate dureri faciale, accentuate de mişcările de închidere-deschidere ale gurii şi de aerul rece (în timpul iernii sau chiar vara de aerul condiţio­nat). Dacă durerea de la nivelul urechii este persistentă, ea trebuie uneori diferenţiată de o afecţiune la acest nivel (de exemplu, o infecţie cum ar fi otita). La durere se adaugă limitarea mişcă­rilor articulare: gura nu se poate deschide cu amplitudinea normală sau nu se poate deschide şi închide complet, iar mestecatul devine dureros. Al treilea semn evident sunt sunetele produse la folosirea articulaţiei (închiderea şi deschiderea gurii), care pot fi auzite de bolnav şi de cei din jur, dar care nu au nici o semni­ficaţie în absenţa durerii şi a ,,înţepenirii" articulare. Mai rar, mai pot apărea ameţeala, scăderea auzului, tinitus (un zgomot-,,fantomă" pe care bolnavul îl aude în ureche, dar fără o stimulare sonoră exterioară ca un ticăit, ţârâit, pocnituri sau foşnituri), senzaţia de ureche înfundată, tumefiere regională a feţei.


CRONIC. CEL PUŢIN 10%
din populaţie s-a confruntat în timpul vieţii cu o afecţiune a articulaţiei temporo-mandibulare. De fapt, se consideră că, după nesuferitele dureri de dinţi, durerile temporo-mandibulare sunt cele mai frecvente dintre cele înregistrate în zona facială. Femeile sunt afectate de două-trei ori mai mult decât bărbaţii şi cele mai periclitate sunt persoanele între 30 şi 50 de ani. Uneori, apar o durere, o suferinţă pasageră, dar, alteori, este un fenomen cronic, care impune un consult de specialitate.


SCRÂŞNETUL DINŢILOR
Bruxismul este termenul medical pentru ,,scrâşnirea dinţilor", un contact forţat între dinţi, cu sau fără zgomot, care poate apărea ziua sau noaptea. Este posibil ca acest scrâşnet al dinţilor să fie destul de puternic ca să trezească o persoană care doarme alături, chiar dacă cel în cauză nu realizează că este victima acestui fenomen. Este destul de frecvent, afectând, se pare, peste 50% dintre  adulţi şi 20% dintre copii. Cauzele sunt: o aliniere anormală a dinţilor, lipsuri dentare, o reacţie la o durere de ureche sau de dinţi sau o stare de anxietate, stres, frustrare, agresivitate, tulburări de somn etc. Pe lângă dureri ale articulaţiei temporo-mandibulare, mai apar deteriorarea sau fracturarea dinţilor, cefalee, dureri faciale etc. De asemenea, la nivelul articulaţiei se poate dezvolta un proces inflamator, o artrită, fie de natură degenerativă (o dată cu înaintarea în vârstă), fie generat de o afecţiune inflamatorie cronică, aşa cum este poliartrita reumatoidă (mai ales dacă boala apare la un copil). Traumatismele (prin lovitură directă sau prin pendularea capului după un impact, urmată de o mişcare de accelerare-decelerare), infecţiile locale sau, mai rar, tumorile sunt alte cauze de afectare a articulaţiei temporo-mandibulare.


INVESTIGAŢII
Diagnosticul începe cu un control stomatologic, uneori fiind necesară o investigaţie mai complexă practicată de un specialist în chirurgie maxilo-facială, un examen ORL, la care se adaugă radiografia dentară, eventual o tomografie computerizată sau un examen de rezonanţă magnetică nucleară.


SFATUL MEDICULUI
Tratamentul începe cu măsuri simple.
● E necesară punerea în repaus a articulaţiei prin adoptarea unei diete bazate pe alimente moi (piureuri, supe, iaurturi, carne şi legume fierte etc.) şi în porţii mici.
● Medicul vă va învăţa nişte tehnici de masare a zonei şi exerciţii de întindere musculară. n Pentru rezultate mai bune puteţi asocia şi alternanţa rece-cald.
● În acest scop, aplicaţi  un pachet cu gheaţă (învelit într-un prosop) pentru 10 minute, apoi faceţi exerciţiile de întindere musculară, de deschidere controlată a gurii, după care aplicaţi un prosop cald pentru 5 minute. Repetaţi procedeul de mai multe ori pe zi.
●  Faceţi tratamentele stomatologice necesare şi pe cele de ortodonţie dacă e cazul. n Folosiţi un dispozitiv de apărare a dinţilor, care nu permite contactul lor direct între arcade, în timpul nopţii (uneori şi ziua dacă vă e recomandat).
● Ca tratament medicamentos se folosesc antiinflamatoare nesteroidiene, antidepresive (în doze mici) şi relaxante musculare.
● În cazuri mai grave, se pot injecta corticosteroizi în articulaţie sau chiar toxină botulinică. n În cazurile mai complicate, se apelează la diferite metode chirurgicale pentru repararea unor anomalii, îndepărtarea unor porţiuni de ţesut sau înlocuirea articulaţiei. Este o decizie ce trebuie abordată cu maximă precauţie, în cazurile care nu răspund la alte tratamente, cu dureri persistente, pentru că modificările chirurgicale vor fi ireversibile.
● Artrocenteza constă în introducerea de ace în articulaţie şi irigarea acesteia cu o soluţie sterilă. n În artroscopie, se introduce un tub iluminat în articulaţie, care permite vizualizarea ei şi corectarea diferitelor deficienţe.
● În ultimă instanţă, se recurge la metodele de chirurgie clasică, cu deschiderea largă a zonei.