Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Una dintre functiile importante ale ficatului este detoxifierea. Aceasta include si transformarea amoniacului (produs rezultat din metabolismul proteic) in uree, care este apoi eliminata prin urina. Valorile amoniacului se pot doza in sange si urina si ele cresc in afectiunile hepatice decompensate, in care intervine o scadere a capacitatii functionale hepatice.
In unele maladii hepatice se produce afectarea hepatocitului (cu modificarea permeabilitatii membranei sale celulare) sau chiar distrugerea acestuia. In aceasta situatie, enzimele din celula trec in sange, dozarea lor aratand o crestere marcata. Exista mai multe enzime care pot fi astfel determinate, cele mai semnificative fiind transaminazele: alanin amino transferaza (ALAT, ALT sau GPT) si aspartat amino transferaza (ASAT, AST sau GOT).
ALAT se gaseste aproape exclusiv in ficat, in timp ce ASAT se gaseste si in cord, muschi, creier, pancreas, deci cresterea ALAT are o specificitate mai mare in afectiunile ficatului. Valorile normale sunt sub 40 UI/L. Cresterea valorilor nu poate fi corelata intotdeauna cu gravitatea bolii. Astfel, cresterea sub 300 UI se intalneste in maladii cu gravitate diferita, de la ficat gras (steatoza hepatica) la colestaza (obstacol pe caile biliare), ciroza sau cancer hepatic. Cresterile intre 300-500 UI se intalnesc in hepatite cronice (virale sau alcoolice) sau obstructii. Cele peste 500 UI se produc in hepatite acute (virale, toxice, medicamentoase), reactivarea hepatitei cronice, ischemie hepatica etc. In schimb, valorile pot aparea normale in boli grave ca hepatita C, hemocromatoza sau unele hepatite medicamentoase. Raportul ASAT/ALAT este de obicei subunitar in bolile hepatice, el fiind peste 2 insa in cazul hepatitei alcoolice.
Sinteza bilei
O alta functie a ficatului este sinteza bilei. Aceasta este produsa de celulele hepatice, transportata printr-un sistem canalicular, depozitata in vezica biliara in afara meselor, de unde este eliberata in intestin la nevoie, avand rol important in digestia grasimilor. Uneori apar obstacole pe caile de eliminare a bilei, fie in ficat, fie in afara lui. Obstacolul poate fi situat deci la nivel canalicular, fiind reprezentat fie de un calcul, de o stenozare a canalului, fie de comprimarea sa printr-o formatiune externa (de exemplu, o tumoare pancreatica). O alta cauza ar putea fi modificarea structurii hepatice (de exemplu, disparitia arhitecturii normale, complexe a organului, din cauza unei inflamatii, fibroze, tumori, asa cum se intampla in ciroza sau cancer).
Depistarea colestazei presupune dozarea a trei enzime: fosfataza alcalina, 5 nucleotidaza si gama glutamil transpeptidaza. Fosfataza alcalina se gaseste si in os, rinichi, intestine, placenta, asa incat cresterea sa nu este specifica obstructiei hepatice (trebuie corelata cu dozarea celorlalte enzime si a bilirubinei) si nici nu poate preciza pozitia sau natura obstacolului. Cresteri de peste patru ori mai mari apar insa in primele 24-48 de ore dupa instalarea obstructiei si se mentin ridicate si la cateva zile dupa rezolvarea acesteia. Cresteri mai mici, de pana la trei ori, se intalnesc in alte afectiuni hepatice, ca hepatita, ciroza, cancerul, afectiuni infiltrative.
Capacitatea de sinteza a ficatului
Scaderea capacitatii de sinteza a ficatului reprezinta un semn important de boala. De exemplu, ficatul sintetizeaza numeroase tipuri de proteine serice, colesterol si lipide, factori de coagulare etc. Albumina reprezinta cea mai importanta componenta a proteinelor plasmatice, adica 55%-60% din valoarea lor. Scaderea albuminei sub 3 gr/dL indica posibilitatea unei afectiuni hepatice cronice. Imunoglobulinele in schimb (care insa nu sunt sintetizate in ficat), o alta fractiune proteica, cresc in bolile hepatice cronice, astfel incat raportul albumina/globuline, care in mod normal este 1,2-1,8, devine subunitar in ciroze sau hepatite cronice. De exemplu, imunoglobulina A creste in hepatita cronica alcoolica, imunoglobulina G in hepatitele autoimune si IgM, in ciroza biliara primitiva. Aproape toti factorii de coagulare (care ajuta la oprirea sangerarii) sunt produsi in ficat. Pentru determinarea lor se fac mai multe teste, cel mai important fiind timpul de protrombina. El se masoara in secunde sau procentual si prelungirea sa indica o scadere a nivelului factorilor de coagulare, in cadrul unei disfunctii celulare severe.
Diagnosticarea hepatitelor virale
Alte teste se fac pentru diagnosticarea unei hepatite virale de tip B sau C, maladii care sunt, din pacate, atat de frecvente in prezent si atat de periculoase. De exemplu, pentru depistarea hepatitei B se pot determina antigenele specifice – HBs, HBc si Hbe – si anticorpii pe care fiecare ii determina. Astfel, identificarea HBs semnifica o infectie activa si daca se prelungeste peste sase luni poate semnala cronicizarea. Anticorpii respectivi indica insa sfarsitul perioadei active. Antigenul HBe precizeaza existenta unor virusuri active, care se multiplica, iar anticorpii respectivi arata inactivarea virusului.
Antigenul HBc sugereaza ca s-a produs o infectie, fara a se preciza insa momentul in care a avut loc, iar dozarea anticorpilor respectivi HBcAbIgM arata ca infectia s-a produs in ultimele sase luni. Un alt test important este determinarea ADN-ului viral (ADN-HVB), care semnaleaza ca virusul se multiplica activ. In ceea ce priveste depistarea hepatitei C, se incepe prin a se determina anticorpii anti HVC. Daca acestia exista se incearca depistarea antigenul viral HCV-RNA, a carui prezenta inseamna o infectie activa.
