Anemiile

Limbajul comun nu discerne uneori între boală şi simptom şi câteodată pacienţilor nici nu li se pare important acest aspect. Totuşi, simptomul este doar o faţetă a unei afecţiuni şi el nu va fi vindecat decât după descoperirea şi tratarea bolii respective.

Limbajul comun nu discerne uneori între boală şi simptom şi câteodată pacienţilor nici nu li se pare important acest aspect. Totuşi, simptomul este doar o faţetă a unei afecţiuni şi el nu va fi vindecat decât după descoperirea şi tratarea bolii respective. Aşa se întâmplă şi în cazul anemiilor. Pacientului i se pare suficient să spună că este anemic şi să solicite un tratament (asta în cazul fericit în care nu îşi autoadministrează fier, fără să ştie că acest lucru poate fi uneori mai periculos decât însăşi anemia), fără a lua în considerare că există în jur de o sută de tipuri de anemii.

Definită simplu, anemia reprezintă scăderea capacităţii sângelui de a transporta oxigen celulelor, prin scăderea numărului de hematii sau a cantităţii de hemoglobină. În general considerăm că anemia se instalează la valori ale hemoglobinei de sub 12 g% la femei şi sub 13 g% la bărbaţi.

Organismul are capacitate de refacere şi adaptare, astfel că formele medii sunt deseori bine suportate de organism, fiind descoperite doar la un examen de rutină. Alteori însă se instalează simptome ca: paloare, oboseală, hipotensiune arterială, creşterea frecvenţei cardiace, palpitaţii, respiraţie dificilă, ameţeală, dureri de cap, senzaţia de răceală şi furnicături la extremităţi.

Carenţa de fier

Cea mai frecventă anemie este cea feriprivă (fierul fiind un component indispensabil al hemoglobinei) foarte frecventă la femei, din cauza pierderilor menstruale şi necesităţilor crescute apărute în timpul gravidităţii. Într-adevăr, se consideră că una din trei femei şi jumătate dintre gravide suferă de anemie feriprivă. Aceasta apare însă şi în alte maladii manifestate prin hemoragii, chiar dacă acestea sunt mici şi repetate: afecţiuni genitale la femei, însoţite de metroragii (sângerări în afara ciclului menstrual), boli digestive: ulcer gastro-duodenal, polipoză şi cancer de colon, rectocolită ulcero-hemoragică, boala hemoroidală, boli renale cu hematurie, hemofilie.

Deficit de vitamine

Alte anemii se produc prin deficit de vitamina B12 şi acid folic, de obicei prin tulburări de absorbţie sau alcoolism. Unele boli cronice (cancer, poliartrită reumatoidă, boala Crohn, insuficienţă renală) sau intoxicaţii (cu aluminiu, plumb) se însoţesc şi ele de anemie.

Un caz deosebit îl reprezintă anemiile aplastice, apărute prin scăderea capacităţii generatoare a măduvei, care pot ajunge să pună în pericol viaţa bolnavului. De cele mai multe ori, cauza acestora este necunoscută, probabil autoimună, alteori apar după chimioterapie şi radioterapie, după expunerea la toxice sau în colagenoze (lupus). O situaţie asemănătoare se întâlneşte în leucemii, când celulele leucemice infiltrează măduva osoasă, diminuând producţia de hematii.

În fine, un alt grup de anemii îl reprezintă anemiile hemolitice, produse prin distrugerea rapidă a hematiilor, ce depăşeşte capacitatea generatoare a măduvei osoase. Ele apar în boli autoimune sau ca efect advers al unor medicamente. Spre deosebire de paloarea întâlnită de obicei în anemii, în cele hemolitice bolnavul se îngălbeneşte, devine icteric şi are de obicei splina mărită.

Diagnosticul necesită un examen de sânge, care stabileşte numărul hematiilor, aspectul lor, valoarea hemoglobinei, fierului, bilirubinei, vitaminei B12 şi acidului folic, dar în cazul în care rezultatele nu sunt concludente se poate indica o biopsie medulară.