x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Apendicita – Simptome, diagnostic și tratament

Apendicita – Simptome, diagnostic și tratament

05 Iul 2019   •   01:06
Apendicita – Simptome, diagnostic și tratament

Apendicita este una dintre cele mai comune situații de urgență chirurgicale. Apendicita survine cel mai frecvent între 10 şi 20 de ani, cu o ușoară preponderență masculină de 1,4/1 la adolescenţii şi adulţii tineri.

Cauza determinantă a apendicitei acute este infecţia microbiană(teoria infecţioasă a lui Aschoff). De la nivelul foliculilor limfatici infecţia se propaga la toate straturile şi în formele complicate depăşeşte peretele apendicelui. În apendicita acută se întâlnesc anumiţi germeni de obicei cei prezenţi in colon; cei mai frecvenţi agenţi patogeni sunt Escherichia coli, Streptococcus viridans, Bacteroides şi Pseudomonas.

Apendicita – simptome

Durerea abdominală, semn major al apendicitei acute survine de obicei în plină sănătate sau pe fondul unui uşor disconfort digestive. Debutul durerii poate fi brusc sau insidious, dar creşte în intensitate. Este posibil ca durerea să se extindă la nivelul întregului abdomen. Durerea este continuă. După câteva ore mişcările şi mersul vor exacerba durerea. Efortul, tusea, accentuează durerea.

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.

Vezi și Nodulii tiroidieni și cancerul. Ce trebuie să știi

Turist găsit spânzurat într-o cameră de hotel

Inapetenţa este un semn foarte precoce dar nespecific. Ulterior bolnavul prezintă greţuri şi varsături.

Tulburările de tranzit. Constipaţia este frecventă. Diareea survine mai rar şi anume în apendicitele pelvine, în formele toxice şi la copii.

Semne generale – Temperatura se menţine de obicei sub 38˚ C. Tahicardia este proporţională cu gravitatea infecţiei şi temperatura, fiind marcată în fazele tardive ale bolii. Frisonul şi febra peste 38˚ C sunt caracteristice perforaţiei apendiculare.

Apdendicita – Diagnostic și tratament

........................

Citește mai departe AICI

 

×