x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Blestemele reumatismului

Blestemele reumatismului

de Florin Condurateanu    |    18 Noi 2008   •   00:00

Nu cred că existe om să nu fi fost necăjit măcar o dată în viaţă de o durere reumatică, când o burniţă sau un pui de vânt au ecou în genunchi, în umăr, în cot, prin înţepături şi dureri.



Dar fiecare dintre noi, înaintând în vârstă, ne trezim cu degradări, cu uzuri în articulaţii şi măcinarea cartilajelor, a tendoanelor şi a capetelor de os, care generează dureri reumatismale. Reumatismele, cum zice poporul, sunt multe – peste 130 de maladii intră sub acolada bolilor reumatismale. Am întrebat pe medicul primar, şef de lucrări universitare, dr Violeta Bojincă de la Spitalul Sf. Maria, care sunt semnalele lansate de bolile reumatismale şi care trebuie să însemne mersul la medic. Simptomele reumatismale sunt multe. În primul rând, durerea şi înţepenirea în unele articulaţii sau redoare, cum numeşte medicina limitarea pentru un timp a mişcării. Dimineaţa, oamenii bântuiţi de reumatisme simt articulaţiile parcă ruginite. Întinderea şi îndoirea genunchiului, a cotului, a umărului, a picioarelor se fac greu. Sunt înţepeniri mai puţin alarmante dacă ele durează 15-20 minute. Dacă această imobilitate în articulaţii se prelungeşte peste o oră trebuie consultat medicul. Un alt simptom al prezenţei unei boli reumatismale este umflarea unei articulaţii. Alt semn este deformarea articulaţiei şi anchilozarea ei. Toate aceste simptome s-au referit la articulaţiile periferice: de la degete, de la umăr, de la cot, gleznă sau genunchi. Dar apar semnale de alarmă şi la coloană, cum ar fi contractarea muşchilor vecini coloanei, dar şi anchilozarea prin lipsa posibilităţii de mişcare în direcţiile normale. Grave sunt şi deformările de coloană cum ar fi: cifoza, văzută din lateral, şi scolioza, acea apropiere de litera "S" a coloanei văzute din spate.

×
Subiecte în articol: editorial