x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Cancerul la rinichi, cauze şi simptome

Cancerul la rinichi, cauze şi simptome

24 Mai 2018   •   15:57
Cancerul la rinichi, cauze şi simptome

Scopul principal al rinichilor este de a filtra deşeurile din sânge şi de a le transforma în urină. Însă, de asemenea, ajută la controlul presiunii sângelui şi se asigură că ai suficiente globule roşii. Cancerul la rinichi apare atunci când celulele dintr-un rinichi sau din amândoi încep să crească şi formează tumori, scrie WebMD.

Acest tip de cancer se numără printre cele mai comune.

Cine este predispus la acest tip de cancer?

Majoritatea oamenilor diagnosticaţi cu cancer la rinichi au între 50 şi 70 de ani, iar bărbaţii sunt mai predispuşi decât femeile.

Lucruri care cresc riscul de apariţie al cancerului la rinichi:

  •  Fumatul
  •  Obezitatea
  •  Medicamentele în exces

Simptome:

  • Sânge în momentul urinării
  • Umflătură pe o parte sau în partea de jos a spatelui
  • Dureri în partea de jos a spatelui
  • Oboseală
  • Pierdere în greutate fără niciun motiv
  • Febră

 

×
Subiecte în articol: cancerul la rinichi cauze simptome