x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Copii arşi, copii opăriţi...

Copii arşi, copii opăriţi...

de Magda Marincovici    |    23 Feb 2010   •   00:00
Copii arşi, copii opăriţi...
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

În ultimele săptămâni, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu" din Bucureşti au fost aduşi, în stare gravă, patru copii cu arsuri profunde. Trei dintre aceştia, cu arsuri pe mai mult de 50% din suprafaţa corpului.

20 ianuarie 2010: este transferat de urgenţă la Spitalul „Grigore Alexandrescu" un băiat în vârstă de 5 ani şi 6 luni, victimă a unui incendiu produs la domiciliu. Copilul este adus cu arsuri profunde (gradele III-IV) pe 60% din suprafaţa corpului, arsuri de căi respiratorii, dar şi cu sindromul de inhalaţie de fum. Este un caz grav. Până acum, victima a fost supusă la două intervenţii chirurgicale majore, cu scopul salvării vieţii lui şi reconstrucţiei precoce a zonelor afectate. Din fericire, evoluţia locală şi generală este favorabilă, tratamentul chirurgical de necesitate urmând să fie continuat în următoarele săptămâni.

6 februarie 2010: este transferată de urgenţă la Spitalul „Grigore Alexandrescu" o fetiţă de 3 ani, cu arsuri profunde (gradele III-IV) pe 70% din su­prafaţa corpului, prin flacără (incendiu la domiciliu) şi arsuri de căi respiratorii. Acum fetiţa se află în îngrijirea unei echipe interdisciplinare de medici (chirurgie plastică şi terapie intensivă). Fetiţa a fost stabilizată respirator, detubată, reuşind să respire spontan. Dar ea va mai intra în sala de operaţii pentru alte intervenţii, în urma cărora medicii ar putea să dea un pronostic. Pentru că acum pronosticul vital este rezervat, din cauza gravităţii arsurilor şi a vârstei mici.

9 februarie 2010: doi fraţi cu arsuri severe din cauza unui incendiu-explozie la domiciliu. Băiatul, de 6 ani, cu arsuri profunde (gradele III-IV) pe 30% din suprafaţa corpului. Mai afectate sunt faţa şi căile respiratorii. Fetiţa, de 4 ani, prezintă arsuri profunde (gradele III-IV) pe 60% din suprafaţa corpului, cu leziuni severe pe jumătatea inferioară a corpului. Cei doi copii sunt în faza de reanimare iniţială, ventilaţi mecanic, şi primesc tratament chirurgical şi de terapie intensivă susţinut.

NUMITOR COMUN
Ce au în comun aceşti copii, în afara inocenţeiĂ Au şansa - atât cât poate fi numită şansă - de a fi fost salvaţi de la locul accidentului şi transportaţi de urgenţă la Spitalul „Grigore Alexandrescu".

În toate situaţiile prezentate, copiii au fost salvaţi de la locul accidentului şi transportaţi de urgenţă la Spitalul „Grigore Alexandrescu", prin intermediul serviciului SMURD, fapt ce a sporit şansele de supravieţuire. Toate aceste cazuri pun în pericol viaţa copiilor, întrucât se încadrează în scorul internaţional de arsuri extreme, cu risc vital.

SFATURI
„Cele mai frecvente arsuri, produse prin contact cu lichide fierbinţi, care afectează în principal copiii de vârste mici, pot fi prevenite cu uşurinţă. Arsurile prin flacără-explozie pot fi preîntâmpinate prin supravegherea atentă a copiilor şi a surselor de foc. De asemenea, co­piii de vârstă mică nu trebuie lăsaţi nesupravegheaţi la domiciliu. Pe site-ul www.spitaluldecopii.ro, părinţii pot găsi în secţiunea „Sfaturi pentru mami şi tati" un ghid educativ intitulat „10 pericole de care trebuie să îţi fereşti copilul". „Sperăm ca acest ghid să le fie de ajutor părinţilor, pentru a preveni cazurile de accidente prin arsură la copii", precizează profesorul doctor Dan Mircea Enescu, managerul Spitalului „Grigore Alexandrescu".

FĂRĂ DECESE
În ultimele 12 luni, în Clinica de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri din cadrul Spitalului „Gri­gore Alexandrescu" au fost îngrijiţi 800 de copii cu arsuri, din care 320 reprezintă cazuri de o gravitate mare. Nu s-au înregistrat decese. Această clinică este una dintre cele mai moderne unităţi de specia­litate din Europa.

×
Subiecte în articol: avertisment