Creierul

Lectia de anatomie

Anatomic, sistemul nervos uman prezinta doua emisfere cerebrale, doua emisfere cerebeloase (cerebel sau creierul mic), trunchiul cerebral si maduva spinarii. Fiecare din cele doua emisfere cerebrale este impartita in patru lobi: frontal, temporal, parietal si occipital, separati de santuri denumite incizuri.

Aspectul exterior al suprafetei cerebrale, care seamana cu "valurile marii la tarm", este reprezentat de asa-zisele circumvolutiuni cerebrale, ale caror dispozitie si orientare sunt caracteristice pentru fiecare lob in parte. Fiecare din aceste circumvolutiuni este constituita din substanta cenusie cerebrala sau cortex cerebral, reprezentand locul de convergenta si de integrare anatomica si functionala a tuturor semnalelor (externe si interne) primite de sistemul nervos central.

La nivelul cortexului cerebral au fost identificate anumite arii sau chiar circumvolutiuni intregi care se ocupa de controlul si evaluarea decizionala ale anumitor functii specifice. Astfel, s-a reusit localizarea functiilor motorii in cadrul lobului frontal, functia senzitiv-senzoriala la nivelul lobului parietal, aria vizuala in cadrul lobului occipital.

Comportament

In privinta functiilor superioare cognitive si de memorie, a adevaratelor procese cerebrale care ne asigura relatiile interumane si cu noi insine, studiile nu au progresat intr-o maniera care sa ne asigure controlul lor. Astfel, se stie ca lobul frontal este legat de comportamentul nostru, lezarea lui fiind urmata de aparitia dezinhibitiilor, tulburarilor de atentie si de concentrare. Tulburarile de limbaj (afaziile), cu imposibilitatea intelegerii limbajului vorbit, sunt specifice lobului temporal dominant. Toate aceste modificari sunt consecinta prelucrarii semnalelor primite de sistemul nervos prin intermediul unor cai de circulatie a influxului nervos. Aceste cai sunt denumite tracturi nervoase si au un traseu ascendent (spre cortex) sau descendent (spre periferia sistemului nervos). Tracturile au rolul de a semnala modificarile survenite in mediul exterior sistemului nervos (cai lungi ascendente senzitiv-senzoriale), fie de a comanda efectuarea unei anumite activitati motorii (cai lungi motorii). Traseul acestor cai este prin asa-zisa substanta alba a sistemului nervos central, o structura cu rol de sustinere si metabolica pentru tesutul nervos. In drumul cailor lungi se interpune o alta structura nervoasa cu implicatii majore in patologia cerebrala: ganglionii bazali. Ei reprezinta doua mase de substanta cenusie situata la baza creierului, cu rol de statie de integrare partiala a influxurilor nervoase.

Starea de coma

Pentru realizarea coordonarii miscarilor diferitelor grupe musculare necesare obtinerii complexei activitati motorii umane din viata de zi cu zi, de la mentinerea ortostatismului si pana la banalul jogging, exista o structura nervoasa numita cerebel. El este conectat atat cu cortexul motor, cat si cu alte structuri nervoase subcorticale. La nivelul oricarei miscari, cerebelul controleaza traiectoria, viteza si acceleratia; in cazul lezarii lui, toate miscarile voluntare sunt dezorganizate.

Unul dintre aspectele clinice cele mai des intalnite in practica medicala zilnica este modificarea starii de constienta, cu forma ei finala: starea de coma. In realizarea acestei stari patologice este implicat un anumit circuit fiziologic – SRAA (sistemul reticulat activator ascendent), situat la nivelul trunchiului cerebral si a carui lezare duce la suprimarea starii de vigilitate. Trunchiul cerebral prezinta o tripartitie (mezencefal, punte si bulb) si realizeaza conexiunea anatomica si functionala intre encefal si maduva spinarii. In structura trunchiului cerebral se regaseste o parte din nucleii nervilor cranieni, care sunt mase de substanta cenusie de unde pleaca fibrele nervoase ce vor forma perechile de nervi cranieni de la nivelul extremitatii cefalice.

Investigatii moderne

Desi din punct de vedere morfologic s-a reusit identificarea majoritatii structurilor nervoase, cunoasterea lor nu este suficienta pentru explicarea diversitatii functionale a sistemului nervos. In aceasta privinta, ultimul deceniu ne-a adus raspunsuri mai exacte, ca urmare a dezvoltarii electroencefalografiei computerizate (EEG), tomografiei computerizate (CT), imageriei prin rezonanta magnetica nucleara (IRM), a tomografiei cu emisie de pozitroni (PET) si a tomografiei computerizate prin emisie monofotonica (SPECT). PET a permis masurarea debitului sanguin cerebral, a metabolismului cerebral al oxigenului si utilizarea cerebrala a glucozei, permitand studiul functiilor cerebrale in accidentele vasculare cerebrale. Cu ajutorul SPECT s-a reusit punerea in evidenta a modificarilor metabolismului cerebral in bolile neurodegenerative.

In prezent, cele mai multe dintre afectiunile tumorale, vasculare, degenerative pot fi diagnosticate corect prin mijloacele de investigatii moderne. Aplicarea tuturor acestor date morfologice, fiziologice, biochimice, neuroimagistice si ale geneticii moleculare asupra creierului uman va permite o mai corecta si cizelata abordare terapeutica a afectiunilor neurologice si neurochirurgicale.

Prof. dr. A.V.Ciurea, dr. Dacian Talianu, dr. Felix Brehar Clinica I Neurochirurgie, Spitalul Clinic de Urgenta "Bagdasar-Arseni"

BOLI. Impactul realizat de bolile neurologice in cadrul societatilor civilizate este major, avand in vedere ca sunt afectate functii intelectuale cu tulburari de memorie, limbaj, perceptie sau pot sa apara simptome specifice (deficite motorii si senzitiv-senzoriale), precum lezarea structurilor subcorticale, a maduvei spinarii, a nervilor periferici si a muschilor. De cele mai multe ori, aceste afectiuni necesita conditii specifice spitalicesti, costisitoare financiar, pentru tratarea lor si recuperare neuromotorie. De aceea, cunoasterea structurii si functiilor specifice sistemului nervos central (SNC) s-a impus intr-o asemenea masura in toata lumea stiintifica, permitand nu numai tratarea bolilor neurologice, cat mai ales prevenirea lor (pentru afectiunile vasculare cerebrale).

PRIMELE STUDII. Desi primele studii morfologice asupra sistemului nervos au fost incepute inca din perioada Evului Mediu, adevaratele progrese pentru intelegerea functionalitatii cerebrale au fost incepute in urma cu aproximativ 140 de ani. Atunci a fost publicat primul caz clinic in care se detalia in mod stiintific cauzalitatea leziune neurologica-simptomatologie, incepand o noua era in cadrul studiului sistemului nervos central: cea a localizarilor cerebrale.

STIATI CA

Fiecare dintre noi are o emisfera cerebrala dominant, iar pentru majoritatea este de obicei emisfera cerebrala stanga, ceea ce ne face sa ne folosim cu predilectie partea dreapta a corpului. Acest lucru nu impiedica existenta stangacilor sau a ambidextrilor (persoane care utilizeaza ambele maini in aceeasi maniera de functionalitate), in care emisferul cerebral dominant este dreptul. Pentru existenta dominantei cerebrale nu s-a reusit gasirea unei explicatii stiintifice satisfacatoare, ramanand in continuare un capitol deschis studiului. Vascularizatia creierului este extrem de bogata. Examinarea circulatiei cerebrale se efectueaza "in toto", printr-o tehnica numita angiografie cu substractie digitala. In creierul uman au fost identificati peste 60 de neurotransmitatori, peptide cu greutate moleculara foarte mica (neuropeptide). Eliberati la nivelul sinapselor (punctele de legatura intre fibrele nervoase la nivel molecular), neurotransmitatorii permit modularea anumitor functii cum ar fi: durerea (peptide opioide), satietatea (colecistochinina) sau setea (angiotensina). Identificarea unor neurotransmitatori a permis in unele cazuri chiar tratarea unor boli neurologice. Este cazul tratamentului cu Levodopa in boala Parkinson.