Cu imunitatea cum stai?

Să ne imaginăm organismul nostru ca pe o comunitate paşnică, în care organele şi ţesuturile îşi desfăşoară neîntrerupt activităţile caracteristice. Procese vitale, reacţii complexe, de a căror amploare nici nu suntem conştienţi, care ne ajută să supravieţuim, să ne desfăşurăm activitatea, să relaţionăm. Dacă majoritatea organelor ne sunt cunoscute, au o poziţie şi o funcţie anume, totuşi există o parte misterioasă, nevăzută, dispersată şi războinică a noastră, pe care nu o putem vedea decât la microscop: sistemul imun.

Ţintele nu sunt întâmplătoare
Ţintele sunt recunoscute ca străine organismului pe baza unor molecule situate la suprafaţa membranei, care alcătu­iesc sistemul HLA sau MHC (complexul major de histocompatibilitate). Fiecare persoană are o astfel de combinaţie, unică, pe suprafaţa tuturor celulelor sale, care sunt recunoscute ca self (proprii). Orice celulă cu altă codificare reprezintă un intrus (nonself), care este imediat atacat de celulele imunitare.

Sistemul de apărare este format din mai multe tipuri de celule, care aparţin, în principal, celulelor albe din sânge (leucocitele): neutrofile, eozino­file, bazofile, mastocite, mai multe tipuri de limfocite – T, B, NK (natural killer – ucigaşe) şi altele, monocite sau macrofage, celule dendritice etc. Acestea circulă în sânge sau se adună în ganglioni ori în diverse ţesuturi ale organismului, atunci când este necesară o reacţie de apărare. Ele pot fagocita (devora) intruşii, pot produce mediatori care luptă împotriva atacatorilor sau care alarmează şi atrag alte celule în ajutor. În sânge circulă numeroa­se astfel de substanţe: cytokine (diverse interleukine, interferon, factori de creş­te­re), anticorpi, care sunt esenţiale în procesul imun. 

Leucocitele se produc în mădu­va osoa­să (cu excepţia limfocitelor T, care apoi  se maturează în timus, un mic organ aflat în spatele sternului), de aici fiind mobilizate la nevoie. Antigenele, fie că sunt substanţe străine, fie că sunt celule alterate, infectate sau cance­roase, sunt preluate de un sistem circulator, ce merge paralel cu cel sangvin, numit sistemul limfatic. Pe traiectul acestuia există ganglioni care filtrează şi care inactivează aceste componente, ceea ce explică mărirea în volum a ganglionilor (adenopatia), apărută în infecţii şi în cancer.

Alte organe limfatice sunt splina, formaţiunile amigdaliene, apendicele sau plăcile Peyer din intestinul subţire. Fiecare celulă are rolul său:
● limfocitele B produc anticorpi (imunoglobuline de tip A, G, M, E sau D), care identifică şi abordează antigenul n limfocitele T distrug structurile antigenice, dar nu le pot recunoaşte, pentru aceasta trebuind să le fie prezentate de celule ajutătoare.
● Neutrofilele sunt cele mai numeroase leucocite şi ele fagocitează (ingeră) diferite microorganisme, pe care le digeră cu ajutorul unor enzime proprii.
● Monocitele din sânge pot trece în ţesuturi, luând numele de macrofage, ambele având rol în fagocitoză, prezentarea antigenelor şi producţia de cytokine.
● Eozinofilele luptă specific împotriva paraziţilor.

Imunitatea este individualizată
O dată cu venirea sezonului rece, una dintre principalele probleme cu care ne confruntăm este creşterea numărului de îmbolnăviri, în special prin infecţii respiratorii. Acestea vor aduce neplăceri, absenţe de la serviciu şi şcoală, complicaţii cu diverse localizări.

Este momentul în care oamenii se hotărăsc să rezolve tranşant această problemă şi, de fapt, singura lor dificultate este de a alege produsul la care să apeleze în acest scop, din noianul de informaţii şi de reclame care îi copleşesc. Este însă un mod facil şi greşit de a privi lucrurile. De fapt, este practic imposibil să stimulezi la modul general sistemul imun, care este atât de complex, cuprinzând un număr imens de celule, ce luptă zilnic cu un numar imens de atacatori.

Imunitatea este extrem de individualizată. Pe de-o parte, pentru că imunitatea specifică, împotriva unui anume germen, este mai eficientă şi, pe de altă parte, pentru că fiecare organism are particularităţile şi constelaţia sa imună, deci un preparat universal ar fi imposibil de folosit. Şi poate că, de fapt, e mai bine aşa, pentru că folosirea lor abuzivă s-ar putea dovedi extrem de periculoasă.  Stimularea arbitrară a imunităţii ar putea aduce mai multe necazuri decât beneficii, căci practic un număr mult mai mare de afecţiuni se produc printr-un răspuns imun supradimensionat sau inadecvat decât printr-o reală scădere a imunităţii.

Excese
De fapt, de ce ar fi necesară o stimulare a imunităţii? Un răspuns imun adecvat, în limite normale, al unui organism sănătos este suficient pentru a ne feri de boli. S-a observat că în organism se produc, de exemplu, mai multe limfocite decât e necesar şi, ca urmare, unele dintre ele sunt distruse uneori înainte de a fi iniţiate în activitatea imună.

Deşi prin studiile făcute în cazul bolnavilor infectaţi cu HIV sau având alte forme de imunodeficienţă s-a putut determina un nivel limfocitar minim, sub care viaţa e pusă serios în pericol, totuşi nu s-a reuşit să se determine ştiinţific numărul maxim de leucocite pentru a stimula imunitatea şi cu cât mai eficientă ar deveni astfel activitatea imună. Problema este însă că excesele stilului nostru de viaţă ne erodează sănătatea şi, de aceea, şi reactivitatea imună scade.

Este mai facil (dar discutabil) să încerci să rezolvi problema cu un flacon de medicamente sau suplimente, în timp ce abuzurile continuă. Răspunsul este însă mai simplu, necostisitor, accesibil şi uşor de pus în practică: adoptarea unui stil de viaţă sănătos, permanent (nu doar de sezon), indiferent de vârstă (copiii, din păcate, sunt şi ei expuşi  câteodată unui stil de viaţă necumpătat) şi chiar dacă aparent avem încă (în ciuda exceselor) o stare de sănătate bună.

Banali, dar frecvenţi
Care sunt însă inamicii sănătăţii optime şi implicit ai imunităţii? Ei bine, ei sunt mai banali şi mai frecvenţi decât ne-am aştepta şi măsurile luate pentru combaterea lor sunt, de asemenea, banale. Un prim exemplu este  stresul prelungit, fizic, emoţional sau social, deoarece hormonii eliberaţi în condiţii de stres, cortizolul şi adrenalina, scad imunitatea (de altfel, cortizonul administrat în diverse afecţiuni are şi acest efect advers). Somnul, un alt element pe care îl neglijăm, este şi el important.

Organismul unui adult are nevoie de şapte-nouă ore de somn. Studii făcute pe voluntari care au fost privaţi de somn, dormind doar patru ore pe noapte şi apoi au fost vaccinaţi, au arătat că, în urma vaccinului s-a produs numai jumătate din numărul normal de anticorpi. Se pare că lipsa somnului scade şi capacitatea de a reacţiona febril la infecţii, creşte inflamaţia şi eliberează cortizol (cu consecinţele menţionate mai sus).

Sedentarismul, lipsa exerciţiului fizic sunt de asemenea incriminate. De multe ori se consideră că sportul este doar o metodă de slăbire sau de tonifiere şi de aceea este destinat numai celor cu astfel de preocupări. De fapt, activitatea fizică are multe alte efecte benefice: creşte numărul de leucocite, asigură o bună circulaţie sangvină şi, implicit, un acces mai rapid al leucocitelor sau al anticorpilor în tot organismul, creşte endorfinele şi scade nivelul hormonilor de stres, ceea ce determină o stare bună şi un somn liniştit, creşte temporar temperatura corpului, ceea ce previne dezvoltarea bacteriilor (ca o reacţie febrilă).

Este recomandată o activitate fizică modera­tă, de exemplu, mersul pe jos sau  alergarea uşoară de 20-30 de minute zilnic, mersul cu bicicleta sau înotul, fitness de două-trei ori pe săptămână sau orice sport care poate fi practicat în aer liber. Atenţie! Excesele nu sunt recomandate, efortul fizic intens poate induce rezultatul opus, adică scăderea imunităţii.


UN ANSAMBLU COMPLEX. Sistemul imunitar este un an­samblu complex de celule, ţesuturi, substanţe, organe care asi­gură apărarea organismului îm­potriva oricăror microbi, viru­suri, paraziţi, toxine, ţesuturi transplantate sau celule proprii infectate sau canceroase. El dispune de o tehnologie avansată prin care e capabil să identifice, să îşi amin­tească şi să distrugă efici­ent milioane de inamici. Cheia succesului său: o colaborare extraordinară între un număr incalculabil de celule, care se mobilizează rapid şi care cooperează exemplar.


Sfatul medicului
Cei care suferă de afecţiuni cronice, boli care scad imunitatea (cum ar fi cancerul sau diabetul, bolile hepatice cronice etc.) sau care urmează tratamente imunosupresoare (care au ca efect scăderea imunităţii) trebuie să discute acest aspect cu medicul de fa­milie sau medicul curant.