De ce fac grăsuţii diabet?

A fost o vreme în care ridicau a nelămurire din umeri cei mai mulţi oameni când auzeau că este o legătură între graşi şi diabet. În necunoştinţă de cauză, spuneau aceştia de unde până unde o paralelă între slana de pe burtă sau de pe fund şi prea multul dulce din sânge. A fost nevoie ca medicina să tragă multe semnale de alarmă atunci când a scos pe masă dosarul unui mare pericol denumit misterios sindromul metabolic "X", cu denumire sunând a tainele din serialul "Dosarele X".

CVARTETUL MORŢII
Ziceau medicii că sindromul metabolic "X" se sprijină pe cvartetul morţii. Cine erau cei patru aducători de moarte din boala metabolică "X"? Cvartetul ucigător: obezitatea, diabetul, hipertensiunea şi prea multele grăsimi în sânge. Păi iată o alăturare explozivă pentru soarta omului: obezitatea şi diabetul. În treacăt fie spus, Organizaţia Mondială a Sănătăţii trage cu putere şuieratul de alarmă. În deceniile care vin, două blesteme se năpustesc asupra omenirii: depresia şi diabetul.

Doar aparent este ciudată legătura între kilogramele în plus şi glicemia mare în sânge. Pentru că statisticile arată că aproximativ 90% dintre obezi, deci nouă din zece obezi, sunt bolnavi de diabet, mulţi dintre ei nedescoperiţi. Şi iată altă concluzie care te pune pe gânduri. Peste 90% dintre diabetici sunt descoperiţi cu prea multe grăsimi în sânge. Aceste nămoluri de grăsime îngroaşă vasele şi le face neelastice, deci deschid poarta aterosclerozei, cea care duce la decesul prin boli cardiovasculare.

MAI EXPUŞI INFARCTULUI
Bolnavii de diabet sunt de două ori mai expuşi pericolului de infarct comparativ cu cei care au glicemia normală. Şi nu numai atât: diabeticii fac o formă de infarct mai puţin zgomotoasă, adică durerea este mai mică în piept, aşa că nu se duc urgent la spital. Şi ca atare, mulţi mor chiar la primul atac de infarct cardiac. Şi o altă constatare gravă: cei cu accidente pe vasele din creier, generatoare de morţi şi paralizii, se racolează mai frecvent din rândul bolnavilor de diabet.

Dar concluziile triste nu se termină aici. Pentru că mulţi diabetici ajung să li se taie picioarele, fiindcă au devenit o carne moartă, nehrănită, infectată, numită gangrenă. Şi fiindcă, se zicea mai sus, infarctul în cazul bolnavului de diabet dă dureri mai mici în piept şi nu e însoţit de dureri.

Diabetul atacă vasele mari, dar şi vasele mici. În momentul în care zahărul prea mult în sânge loveşte în vasele mari se instalează infarctul sau accidentul vascular cerebral. Când glicemia mare atacă vasele mici, nu mai sunt hrănite ţesuturile picioarelor. Colac peste pupăză, este distrusă şi reţeaua de nervi, aşa că omul nu mai simte dureri. E suficient ca pe diabetic să-l roadă un pantof prea strâmt. Se creează o mică rană la picior, care nu doare, fiindcă sunt stricate reţelele de nervi. Dar rana nu se mai închide, fiindcă nu ajunge destul sânge prin vasele afectate de diabet. Aşa că, la chirurgie, li se taie piciorul şi, apoi, urmează alte amputări din ce în ce mai sus, fiindcă este definitivă nehrănirea cu sânge.

BOALĂ ŞIREATĂ
Continuă să explice vicleana boală numită diabet, doctor Mihaela Ionescu, medic primar la Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice "N. Paulescu". Diabetul este o boală şireată, fiindcă nu dă semne decât târziu, când s-a ajuns la faza complicaţiilor. Diabetul evoluează pe tăcute şi zece de ani, aşa că mulţi oameni nu se tratează. Glicemia mare, declarată diabet, atacă vasele inimii, ale creierului, ale picioarelor, atacă irigarea cu sânge a rinichilor, atacă circulaţia la ochi, ducând la orbire etc.

Oamenii au ajuns să înţeleagă că diabetul este o dereglare a metabolismului zaharurilor. Mai puţini ştiu însă interpretarea complexă a acestei boli cronice. Diabetul este stricarea tuturor metabolismelor organismului. În principal, a metabolismului glucidelor, dar şi a metabolismului proteinelor şi al lipidelor (grăsimi).

Ştiinţa medicală a înăsprit baremurile de jos ale nivelului bolii diabetice. Mai nou, plafonul maxim acceptat ca normal în sânge este 110 glicemie dimineaţa, pe nemâncate. Din sângele venos, dar şi din sângele capilar prelevat cu aparatul individual de măsurare a glicemiei, omul sănătos trebuie să aibă glicemia dimineaţa, pe nemâncate, între 65 şi 110. La o oră, după ce a mâncat, este normală o glicemie de 180. Iar la două ore după mâncare, este acceptat un plafon maxim de normalitate a glicemiei la 120.

INSULINA
Ce se întâmplă în mecanismele bolnavului de diabet? Glucoza, adică zahărul din sânge, intră normal în celule ca să producă energie. Dacă însă celulele se încăpăţânează şi au o rezistenţă în a primi glucoza din sânge pentru a produce energie, această glucoză rămâne în sânge în cantitate mare. Este aşa numita rezistenţă a celulelor la insulină.

Alt motiv de îmbolnăvire de diabet este faptul că pancreasul nu mai fabrică destulă insulină prin celulele beta, menite să neutralizeze glucoza din sânge. Când bolnavului de diabet i se inoculează insulină, aceasta adusă din afară, intervine cu un plus la insulina insuficientă produsă de pancreas. Când bolnavul de diabet este tratat doar cu pilule, acestea ajută la mai buna gestionare a glucozei în sânge.

Când celulele beta producătoare de insulină în pancreas au dat faliment, diabeticul trebuie trecut pe insulina zilnică. În concluzie, bolnavii de diabet au trei pârghii pentru a ţine în loc boala: un regim alimentar adecvat, mai multă mişcare şi respectarea conştiincioasă a tratamentului.

PORTRET
Care este portretul unui bolnav de diabet? Este un om grăsuţ, adică supraponderal sau obez. El resimte puţină oboseală, are ameţeli, o nesiguranţă în mers şi o mare poftă de mâncare. Diabeticul este sedentar, stresat, dar cu o inteligenţă crescută. Se întâmplă ca oamenii slăbuţi să facă şi ei diabet dacă au suferit un şoc psihic.

APROAPE NORMAL
Bolnavul de diabet nu trebuie să se simtă un infirm. El poate să-şi continue şcoala, să meargă la serviciu, să ducă o viaţă normală, dacă urmează un regim alimentar, face mişcare şi urmează conştiincios tratamentul. Îndeplinind aceste condiţii diabeticul poate fi considerat un om sănătos.