x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Dureri comune care dezvăluie existența metastazelor în plămâni

Dureri comune care dezvăluie existența metastazelor în plămâni

06 Iul 2019   •   09:28
Dureri comune care dezvăluie existența metastazelor în plămâni

Aceste dureri comune pot dezvălui un cancer generalizat sau metastatic. Cefaleea, durerea osoasă sau senzația de greutate pot dezvălui prezența … metastazelor.

Metastazele corespund dezvoltării celulelor canceroase la distanță de tumora primară. Cu alte cuvinte, ele semnalează dezvoltarea cancerului. Vorbim despre cancerul generalizat. Între primele organe care sunt afectate de metastaze se află și plămânii.

Iată câteva simptome obișnuite, câteva dureri comune care ar trebui să vă alerteze:

Metastaze în plămâni: dificultăți de respirație la efort.

„Imediat ce plămânii sunt afectați și metastazele se dezvoltă, găsim în principal o dificultate de respirație cu efortul, care devine din ce în ce mai prezent pe măsură ce progresează cancerul, până când devine permanent în repaus”, spune dr. Jean-Loup Dervaux, pentru site-ul francez www.e-sante.fr.

Mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.

Vezi și Nodulii tiroidieni și cancerul. Ce trebuie să știi

Orice cancer poate provoca o localizare secundară, dar unele cancere primare au o tendință mai mare decât altele pentru metastaze în plămâni. Acesta este cazul cancerelor de..........

Citește mai departe AICI

Foto: Pixabay

×