x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Enurezisul nocturn

Enurezisul nocturn

de Dr Dana Tinică    |    16 Mar 2010   •   00:00
Enurezisul nocturn
Sursa foto: /Thinkstock

Enurezisul nocturn nu este o boală, dar nici o simplă problemă de creştere şi educaţie a copilului. În acelaşi timp, în majoritatea cazurilor (peste 90%) nu are o origine organică şi nici un tratament specific.

Deşi e considerat, deseori, consecinţa stresului şi a emoţiilor negative, s-a constatat că acestea reprezintă doar factori de risc sau agravanţi, dar nu adevăratele cauze ale fenomenului. Copilul nu trebuie catalogat ca leneş, neascultător, obraznic, că face aceste lucruri înadins şi cu atât mai puţin nu trebuie considerat un tarat, un retardat.

MATURIZARE NERVOASĂ
În esenţă, enurezisul este generat de incapacitatea centrilor din creier de a recunoşte mesajele de la vezica urinară plină şi de a reacţiona, determinând trezirea pentru urinare. Fenomenul ţine cel mai des de o întârziere a maturizării nervoase. Acest lucru nu e anormal, căci fiecare copil are un ritm individual de dezvoltare. După 2 ani, 85% dintre copii prezintă control vezical în timpul zilei şi 50%, inclusiv în timpul nopţii. La 3 ani, acest lucru este valabil pentru 90% şi, respectiv, 70% dintre copii. La 5 ani, 15%-20% dintre copii prezintă enurezis nocturn (la 5% dintre băieţi şi 1% dintre fetiţe, acesta apare aproape zilnic).

Dar important este că, la cei mai mulţi dintre ei, manifestarea va dispărea spontan o dată cu creşterea copilului, procentul celor afectaţi scăzând cu aproape 50% pe an. Dintre aceştia, 10%-15% prezintă micţiuni involuntare şi în timpul zilei. Astfel, la vârsta de 7 ani doar 7% dintre copii prezintă enuresis, la 10 ani sub 5% şi la 12-14 ani doar 2%-3%. Procentul este dublu la băieţi faţă de fetiţe.

TULBURĂRI DE SOMN ŞI EMOŢIONALE
În afara imaturităţii, se mai pot incrimina şi alţi factori. Aceşti factori, deşi afectează producerea şi stocarea urinei, totuşi, nu pot prin ei înşişi să producă enurezis pentru că, indiferent de situaţie, o vezică plină ar trebui să inducă automat trezirea. Astfel, este o vezică urinară mică din punct de vedere anatomic, sau cu o contractilitate crescută, ceea ce duce la golirea ei prematură.

De asemenea, la aceşti copii s-a descoperit o secreţie scăzută de ADH, un hormon antidiuretic. Acesta este produs în hipotalamus (o porţiune a creierului) şi depozitat în glanda hipofiză, de unde este eliberat. Până când secreţia nu este stabilizată la valori normale, se produce o creştere a diurezei noaptea.

Tulburările de somn joacă şi ele un rol important, fiind incriminate fie un somn adânc, fie din contră somnul agitat, cu coşmaruri şi teroare nocturnă. Alteori, enurezisul este observat la copiii cu tulburări emoţionale, neglijaţi, abuzaţi, crescuţi într-un cămin în care există stări conflictuale; la copiii care se simt ameninţaţi de producerea unui eveniment (apariţia unui frăţior, începerea şcolii, diferite competiţii).

În unele situaţii, enurezisul a fost corelat cu existenţa apneei în timpul somnului (pauze respiratorii repetate în timpul somnului), cel mai frecvent, la această vârstă fiind cauzată de existenţa vegetaţiilor adenoide sau a unor amigdale hipertrofiate. Mai rar enurezisul este de sorginte organică: maladii neurologice care afectează creierul, măduva sau nervii periferici; boli ale tractului urinar: anomalii de căi urinare (stenoze, diverticuli), calculi, infecţii locale, insuficienţă renală, cronică etc.

Constipaţia cronică poate favoriza enurezisul, prin presiunea exercitată pe vezică. S-a constatat, de asemenea, că enurezisul este mai frecvent la copiii cu ADHD (deficienţa hiperactivităţii) sau hipotiroidism. Factorii genetici sunt şi ei relevanţi. Dacă un copil are un părinte sau un frate cu enurezis, există 40% şanse ca el să prezinte acelaşi simptom.

ATITUDINEA PĂRINŢILOR ŞI A COPIILOR
Dacă enurezisul însoţeşte o maladie organică, atunci vor exista şi alte simptome asociate micţiunilor din timpul somnului: plâns sau durere la urinare, durere în spate, modificări de aspect ale urinei în infecţiile urinare, sforăit, respiraţie pe gură, oboseală în apneea în somn, modificări ale tranzitului intestinal şi dureri abdominale periombilicale în constipaţia rebelă.

Abordarea enurezisului, instituirea tratamentului depind foarte mult de atitudinea părinţilor şi chiar a copilului. Dacă îl părinţii privesc cu înţelegere şi răbdare, ca pe o fază a dezvoltării copilului, dacă micuţul nu este deranjat, complexat, tulburat de aceste manifestări se preferă o expectativă atentă. Eventual, se pot lua unele măsuri igienico-dietetice şi comportamentale, ştiut fiind că în majoritatea cazurilor situaţia se va rezolva o dată cu creşterea copilului.

Dacă însă copilul este afectat de această manifestare, dacă somnul, activitatea, viaţa sa socială sunt stânjenite, dacă se simte inferior celorlalţi, atunci, după vârsta de 5-6 ani, este bine să vă adresaţi unui medic. Cu atât mai mult este indicat să faceţi asta dacă este vorba despre copii mai mari, de vârstă şcolară, dacă există simptomele asociate menţionate mai sus sau dacă enurezisul survine după o perioadă de minimum şase luni, în care controlul urinării a fost eficient.




SĂ ÎNCEPEM TRATAMENTUL
Terapia începe cu tratarea ... părinţilor.
n) În ciuda neplăcerilor, a eforturilor, a temerilor, aceştia nu trebuie să ia în tragic aceste manifestări şi, mai ales, nu trebuie să privească în negru viitorul şi sănătatea copilului.
n) Trebuie început cu măsuri simple, aplicate însă consecvent, fără a spera în rezolvări imediate.
n) În primul rând, emoţiile şi teama părinţilor nu trebuie transmise copilului, iar acesta trebuie menajat, înconjurat cu dragoste, într-un climat de siguranţă şi stabilitate şi, în nici un caz, nu trebuie culpabilizat.
n) Nu trebuie să reduceţi drastic aportul de lichide, dar e mai bine să îl repartizaţi astfel: 40% dimineaţa, 40% după- amiaza şi 20% seara (circa 250 ml), avându-se în vedere lichidele, dar şi alimentele cu un conţinut mare de apă, (supă, lactate, fructe).
n) Tineţi, totuşi, seama de starea copilului (de exemplu, deshidratare, febră), de condiţiile meteo sau de activităţile copilului (cum ar fi cele sportive).
n) Cofeina are un efect diuretic, de aceea sucurile cu cofeină sau ciocolată trebuie excluse seara, la fel şi sucul de portocale sau condimentele iritante.
n) Masa de seară nu trebuie luată târziu şi nu trebuie să conţină alimente sărate, pentru eliminarea acesteia fiind necesară o diureză crescută.
n) Copilul trebuie dus la toaletă de două ori: prima dată la începerea rutinei de seară (spălare, pregătirea patului, schimbarea hainelor), apoi, chiar înainte de a se băga în pat.
n) Chiar dacă va fi mai greu, nu folosiţi pampersuri, care îi vor da copilului o falsă senzaţie de siguranţă şi nu îl vor stimula să se străduiască să rămână "uscat".
n) Puneţi noaptea o mică veioză aprinsă lângă pat, pentru ca să ajungă mai uşor la baie sau aşezaţi o oliţă lângă pat. n Dacă medicul va indica acest lucru, treziţi copilul la o oră fixă, mereu aceeaşi, de obicei 23:00 sau 02:00, pentru a urina.
n) Pentru copiii mai mari (şcolari) există dispozitive cu baterii, care sună când se declanşează jetul urinar, trezind copilul ca să meargă repede la toaletă. În cazul în care incidentul se produce, deprindeţi copilul să îşi schimbe singur pijamaua, să participe la schimbarea cearceafurilor şi să facă duş dimineaţa. Obişnuiţi copilul să urineze în linişte şi, mai ales, complet.

CE ESTE
Enurezisul nocturn reprezintă urinarea involuntară şi completă în timpul somnului, la un copil ce are peste 5 ani, dacă se produce sistematic, de minimum 1-2 ori pe săptămână, timp de cel puţin 3 luni. În mod normal, copilul dobândeşte controlul voluntar asupra urinării în jurul vârstei de 4 ani, mai întâi pentru urinatul în timpul zilei, apoi şi în timpul nopţii.

Dacă acest lucru nu se produce până la 5 ani la fetiţe şi 6 ani la băieţi, dacă survine, indiferent de vârstă, la un copil care a avut cel puţin 6 luni de nopţi "uscate" este vorba de un enurezis.

EXERCIŢII ŞI TEHNICI
Există exerciţii şi tehnici de control al vezicii urinare, care pot fi exersate pe timpul zilei: încordarea musculaturii pelvine 5-10 secunde, cu relaxare de 5-10 secunde, după care procesul se reia de 10 ori, de 3 ori pe zi; oprirea şi pornirea jetului urinar de 3-5 ori la fiecare micţiune, reţinerea urinării progresiv, timp de câteva minute înainte de a merge la toaletă (fiecare copil poate creşte, zilnic, cu 2-3 minute, aşteptarea).

DIAGNOSTIC
Pentru precizarea diagnosticului, este necesar un consult pediatric, eventual un examen de specialitate urologic, neuro-psihiatric, ORL, psihologic, precum şi un set de analize de sânge, un sumar de urină şi urocultură, eventual, teste imagistice pentru studierea căilor urinare etc.

DIABET
În fine, enurezisul mai apare în diabet zaharat şi diabet insipid (cu secreţie scăzută de ADH - hormon antidiuretic). În aceste maladii, enurezisul nu are o semnificaţie remarcabilă, fiind depăşită de gravitatea celorlalte manifestări. În diabet zaharat: sete, apetit exagerat, poliurie (depăşirea pragului de trei litri de urină emisă pe durata a 24 de ore); în diabetul insipid: poliurie şi sete extremă.

Aceste simptome sunt marcante, prezente ziua şi noaptea şi duc la alterarea stării generale. În diabetul zaharat instalat, recunoscut, enurezisul ar putea semnala mai degrabă o reglare inadecvată a glicemiei, cu hiperglicemie nocturnă.

 

Sfatul medicului
Medicul vă poate prescrie şi câteva medicamente care pot ajuta: medicamente care cresc producţia de ADH (hormon antidiuretic) anticolinergice, care scad contracţiile vezicii urinare şi cresc capacitatea ei funcţională; medicamente, care acţionează la nivelul sistemului nervos. Totuşi, aceste medicamente trebuie folosite cu prudenţă, căci nu sunt lipsite de efecte adverse, iar, pe de altă parte, stoparea administrării lor poate duce la revenirea simptomului. Dacă există o cauză organică a simptomului, aceasta va fi tratată specific, medical sau chirurgical.

×
Subiecte în articol: medicul de familie