x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Hemoragia digestivă superioară

Hemoragia digestivă superioară

de Dr. Dana Chehne    |    21 Apr 2009   •   00:00
Hemoragia digestivă superioară

Sângele este simbolul şi culoarea vieţii şi de aceea orice pierderi de acest fel îngrijorează, în mod firesc, bolnavul şi familia acestuia.



Hemoragiile nu au însă întotdeauna tabloul clinic cu care suntem obişnuiţi. De exemplu, hemoragiile digestive pot evolua prin vărsături care pot fi cu sânge roşu, uşor identificabil, fie cu un amestec granulat, negricios, ca un zaţ de cafea, dacă sângele a stat câtva timp în stomac. Uneori, scaunul este amestecat cu sânge. Alteori, este un scaun negricios, cu aspect specific, care arată că sângele provine dintr-o zonă digestivă înaltă.

În fine, alteori hemoragiile nu sunt vizibile (aşa-zisele hemoragii oculte), ele fiind detectate doar printr-un examen de laborator al scaunului. Hemoragiile digestive se clasifică în superioare, care au originea în principal pe esofag, stomac sau duoden (porţiunea iniţială a intestinului subţire), şi inferioare, generate undeva pe restul intestinului subţire sau colon.

URGENŢĂ MEDICALĂ MAJORĂ
Hemoragiile digestive superioare se exteriorizează prin hematemeză (vărsături cu sânge) sau melenă (scaun negru). Indiferent dacă se opresc spontan sau nu, ele constituie un eveniment medical major, grav, o urgenţă medico-chirurgicală, ce trebuie să aducă bolnavul cât mai repede într-un serviciu de specialitate.

Cauzele esofagiene ale fenomenului sunt: varicele esofagiene (apărute cel mai frecvent ca o complicaţie a cirozei hepatice), esofagita (inflamaţia esofagului) de natură corozivă sau de reflux (prin iritaţia produsă de conţinutul gastric acid ajuns în condiţii anormale în esofag), ulcere, tumori, traumatisme etc.

Sursele gastrice de hemoragie sunt: gastrita, ulcerul, hernia hiatală, tumorile de natură diversă, traumatismele locale, malformaţii arterio-venoase etc. În fine, cauzele duodenale sunt reprezentate de ulcere, duodenite sau tumori. Mai rar suferinţe pancreatice, biliare sau splenice se pot însoţi şi ele de hemoragii digestive superioare.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul unor boli generale (tulburări de coagulare a sângelui, colagenoze, insuficienţă cardiacă severă, hipertensiune arterială, trombembolism sau ateroscleroza vaselor abdominale, unele cazuri de insuficienţă renală sau respiratorie gravă).

Alcoolismul şi unele medicamente (antiinflamatoarele, corticosteroizii, anticoagulantele, unele citostatice, antibiotice, diuretice) au şi ele acest efect advers. În cele mai frecvente cazuri, hemoragiile sunt produse de ulcerele duodenale (20%-30%). Urmează varicele esofagiene (15%-20%), ulcerul gastric (20%), esofagitele (5%-10%).

În 40%-50% dintre cazuri, hemoragiile digestive superioare se manifestă prin hematemeză şi în 70%-80% dintre situaţii prin melenă, deseori apărând ambele simptome.

După cum spuneam, hematemeza este vărsătura care conţine sânge, fie că este vorba de un sânge proaspat (care surprinde o hemoragie în curs de desfăşurare), fie sânge cu cheaguri sau cu o substanţă cu aspect specific, brun, granular, aşa-zis "în zaţ de cafea", care rezultă prin stagnarea sângelui în tubul digestiv, cu transformarea hemoglobinei în hematină, care reflectă o hemoragie stopată sau încetinită.

"ZAŢ DE CAFEA"
Uneori vărsătura poate începe cu sânge proaspat şi după un timp aspectul ei se schimbă în "zaţ de cafea". Vărsătura este precedată de obicei de greaţă. În sindromul Mallory-Weiss, care constă în apariţia unor fisuri pe mucoasa esofagiană şi gastrică, datorate unor factori diverşi (alcoolism, convulsii, vărsături sau tuse cronică, eforturi fizice mari) vărsăturile sunt iniţial fără pierderi de sânge, urmate ulterior de hematemeză.



Este important să deosebim hematemeza, a cărei origine este în tubul digestiv, de hemoragiile cu altă localizare (pulmonară, faringiană, bucală, nazală), în care sângele este înghiţit şi apoi exteriorizat printr-o vărsătură. Hemoptiziile, care constau în eliminarea de sânge provenit din sistemul respirator, sunt însoţite de eforturi de tuse şi nu de vomă.

De asemenea, hematemeza trebuie deosebită de ingestia unor alimente care pot colora roşu vărsătura (suc de tomate, bomboane colorate, băuturi, cafea).

"CA PĂCURA"
Melena este un scaun negru, lucios, "ca păcura", de consistenţă păstoasă, aderent de pereţii vasului de toaletă, cu un miros pătrunzător, fetid. El conţine sânge digerat. Se estimează că pierderi de sânge de minimum 60-100 ml pot genera melena. Ea apare după 6-8 ore de la hemoragie şi continuă ulterior 3-4 zile, chiar dacă aceasta s-a oprit.

Scaunul melenic trebuie diferenţiat de hemoragiile extradigestive, cu sânge înghiţit şi de unele medicamente sau alimente care pot colora asemănător scaunul (medicamente cu fier, bismut, ficat, carne sau produse în sânge, spanac, afine, mure, dude etc.).

SEMNE
În funcţie de mărimea hemoragiei apar semne de dezechilibru hidrodinamic: paloare, ameţeli, astenie, slăbiciune, palpitaţii, leşin, sete, senzaţie de gură uscată, hipotensiune arterială, creşterea frecvenţei cardiace şi respiratorii, scăderea diurezei, care pot merge până la stare de şoc.

De asemenea, afecţiunea care a generat hemoragia poate prezenta diferite manifestări clinice: dureri în zona central-superioară a abdomenului, iradiate eventual în stânga, dreapta sau posterior, în ulcer gastro-duodenal, arsuri retrosternale în refluxul gastro-esofagian, disfagie (dificultăţi la înghiţire) în esofagite sau cancer esofagian, scădere în greutate şi inapetenţa în tumori maligne, mărirea de volum a ficatului şi splinei, cu acumulare de lichid în abdomen (ascita) în ciroză etc.

TESTE DE LABORATOR
Diagnosticul începe cu examenul clinic, dar include numeroase teste de laborator pentru aprecierea stării pacientului şi depistarea sursei de hemoragie. Se începe cu examene de sânge (hemoleucograma, hemoglobina, hematocrit, teste de coagulare, probe renale sau hepatice etc.).

Atunci când este posibil, examenul endoscopic, constând în introducerea prin gură în tubul digestiv a unui tub flexibil, cu o cameră de luat vederi, este cel mai eficient în stabilirea nivelului sângerării şi practicarea unor manevre terapeutice. De asemenea, se mai pot face examene radiologice sau angiografice.

Tratamentul este impus de natura afecţiunii generatoare şi constă în reechilibrarea bolnavului şi oprirea prin diferite metode a hemoragiei, cu rezolvarea simultană, dacă este posibil, a afecţiunii cauzale.

COMPLICAŢIE
Uneori hemoragia digestivă apare ca o complicaţie, la un bolnav cu o încărcătură patologică cunoscută, dar alteori poate fi primul semn al unei afecţiuni. Însă, indiferent de situaţie, este important ca bolnavul să se prezinte cât mai urgent la medic.

×
Subiecte în articol: sănge medicul de familie hemoragiile