x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Hernia – Tehnici complexe, minim invazive în chirurgia herniilor

Hernia – Tehnici complexe, minim invazive în chirurgia herniilor

22 Sep 2019   •   19:28
Hernia – Tehnici complexe, minim invazive în chirurgia herniilor
Sursa foto: Pixland/Getty Images

Hernia reprezintă o afecțiune frecvent întâlnită în patologia chirurgicală, în special la sexul masculin, iar în literatură de specialitate se vorbește de peste 2 milioane de cazuri pe an de cazuri de hernie.

Hernia este definită ca fiind protruzia unui viscer, sau a unui țesut anatomic, printr-un orificiu – existent sau dobândit, al peretelui abdominal. De fapt, vorbim despre hernie ori de câte ori există un defect al peretelui inghinal posterior, fie congenital, fie dobândit.

Cea mai veche atestare depre hernia inghinală apare în anul 1552 i.e.n, în papirusul egiptean al lui Ebers, care descrie această patologie că o umflătura apărută după tuse.

Hernia inghinală, una dintre problemele majore de sănătate

Chirurgia canalului inghinal reprezintă una dintre cele mai frecvențe proceduri chirurgicale efectuate în chirurgia generală. În Statele Unite ale Americii se raportează într-un an, aproximativ 700.000 cazuri, iar în Korea în anul 2010, s-a intervenit chirurgical pe acest diagnostic la aproximativ 30.000 de pacienți.

Vezi și Pietrele la rinichi – cum le poți elimina printr-o metodă naturistă

Scleroza multiplă – boala cu o mie de fețe

Dializa fără aparat – invenția prof. dr. Alexandru Ciocîlteu

13 beneficii ale uleiului de trandafiri, pentru sănătate. Tu le știai?

Pentru tratamentul chirurgical al herniei inghinale au fost propuse o multitudine de procedee chirurgicale, atât tisulare, cât și protetice, dar în ciuda multiplelor tehnici chirurgicale descrise, hernia inghinală pare să reprezinte mai departe o problemă majoră de sănătate confirmând instabilitatea anatomică a regiunii inghinale.

Hernia – Regimul alimentar

.............
Citește mai departe AICI

×