x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Hipofiza

13 Sep 2005   •   00:00
LECTIA DE ANATOMIE
Hipofiza, cunoscuta si sub numele de glanda pituitara, este o glanda endocrina cu structura si functii complexe, situata la baza creierului, intr-o depresiune a osului sfenoid care poarta numele de sa turceasca. Pentru rolul deosebit de important pe care il au unii hormoni secretati de ea, cat si pentru legatura directa pe care o are cu hipotalamusul (centrul de control al sistemului nervos), hipofiza este denumita si "glanda sefa". Hipofiza este o glanda de dimensiuni mici, care cantareste circa 0,5 g si are dimensiuni de 10/13/6 mm. Din spatiul pe care i-l ofera cavitatea seii, hipofiza nu ocupa decat doua treimi, restul fiind umplut cu tesut lax, cu rol de sustinere.

Hormoni

"Din punctul de vedere al structurii, glanda hipofiza este alcatuita din doua portiuni, care au atat structura, cat si functii distincte: lobul anterior (adenohipofiza) si lobul posterior (neurohipofiza)", explica medic primar endocrinolog, asist. univ. Diana Paun, de la Institutul de Endocrinologie "C.I. Parhon". Primul lob constituie 80% din glanda si are in structura sa gramezi neregulate de celule glandulare. Aceste celule contin granule in care sunt stocati hormonii secretati. Adenohipofiza secreta hormonul de crestere (STH), cu rol in dezvoltarea oaselor si a cartilajelor, prolactina (PRL), cu rol in dezvoltarea sanilor si in aparitia lactatiei, hormonul melanocitostimulator (MSH), care intervine in pigmentarea pielii dupa expunerea la lumina. Adenohipofiza secreta, de asemenea, hormoni cu actiune asupra glandelor endocrine periferice: tireotropul (TSH), adrenocorticotropul (ACTH), gonadotropii (FSH si LH).

Afectiuni

Lobul posterior poarta numele de neurohipofiza si nu secreta hormoni, ci stocheaza si elibereaza in circulatie urmatorii hormoni: vasopresina sau hormonul diuretic, care are rol in absorbtia apei de la nivelul rinichilor, si oxitocina, hormon care stimuleaza celulele musculare ale uterului si contribuie la expulzia fatului. Are un rol important si in ejectia laptelui. Absenta hormonului diuretic duce la aparitia diabetului insipid, boala in care pacientul are o urina foarte diluata si in cantitate mare.

Afectiunile hipofizei sunt gigantismul, acromegalia, nanismul hipofizar, insuficienta globala a hormonilor adenohipofizari (sindromul Seehan Simmonds), sindromul Cushing, diabetul insipid.

STIATI CA
  • Numele acestei glande endocrine provine din grecescul "hypo" – sub si "physis" – crestere si a fost folosit prima data de catre von Soemmering in 1798. Termenul pituitara provine din grecescul "ptuo" – a scuipa si latinescul "pituita" – mucus, deoarece se credea ca mucusul produs de creier era excretat prin nas de catre hipofiza.
  • Legatura pe care o are cu hipotalamusul a fost descrisa pentru prima oara de catre romanul Grigore Popa, profesor de anatomie si decan al Facultatii de Medicina. El a aratat ca functia endocrina este realizata prin lantul hipotalamus-hipofiza-glanda tinta (tiroida, suprarenale, ovare, testicule).
  • ×
    Subiecte în articol: hipofiza lectia de anatomie