x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Infecţiile urinare. Sfatul farmacistului

Infecţiile urinare. Sfatul farmacistului

16 Oct 2018   •   10:41

Continuăm seria dedicată tratamentelor medicamentoase şi a aspectelor legate de medicamente din perspectiva unui farmacist, acum în ceea ce priveşte infecţiile urinare . Ne este ghid şi de această dată farmacista Luminiţa Rusu.

Ce sunt infecţiile urinare?

Infecţia urinară este una din cele mai frecvente afecţiuni întâlnite la adulţi, rivalizând ca incidenţă cu infecţiile respiratorii. Acest tip de infecţie apare mai des la femei sau  persoane de vârsta a treia, dar poate afecta şi bărbaţii tineri sau copiii. O categorie aparte o reprezintă diabeticii, care din cauza eliminării glucidelor prin urină sunt mai predispuși la infecții urinare. Cauza uzuală a infecţiilor urinare este multiplicarea unor bacterii care pătrund în tractul urinar, mai frecvente fiind infecţiile cu bacteria Escherichia Coli, care se află în mod normal în organism.

Infecţiile urinare – Simptomatologie

Simptomele infecţiilor urinare sunt destul de cunoscute: durere sau usturime la urinare, nevoia de a urina des cu eliminarea unei cantităţi mici de urină, durere în spate, sub cutia toracică sau în zona abdominală, urina tulbure sau urât mirositoare, febră sau frisoane şi în unele cazuri hematuria. O provocare pentru farmaciști este diagnosticarea corectă a pacienților care se prezintă mai întâi în farmacie, fără să fi trecut pe la medic înainte, acuzând dureri abdominale și usturimi la urinare, simptome comune infecțiilor urinare și unor afecțiuni ale aparatului genital.

Tratament pentru infecţiile urinare

................

Citește mai departe ce tratament trebuie să urmezi pentru infecții urinare

×