x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Mastita postpartum

Mastita postpartum

de Dr. Dana Chehne    |    03 Iun 2008   •   00:00

Uneori bucuria unică a maternităţii este umbrită de mici probleme de sănătate. Aşa se întîmplă şi în cazul ­mastitei, o infecţie a ţesutului mamar frecventă în perioada de alăptare.

Uneori bucuria unică a maternităţii este umbrită de mici probleme de sănătate. Aşa se întîmplă şi în cazul ­mastitei, o infecţie a ţesutului mamar frecventă în perioada de alăptare. Afecţiunea nu va ridica însă probleme deosebite dacă mama menţine o bună igienă locală şi foloseşte o tehnică de alăptare corectă şi nu ezită să contacteze medicul de familie sau ginecologul atunci cînd prezintă primele semne de boală.

Deşi există şi cazuri (destul de rare) de mastită şi în afara perioadei de alăptare, ne vom referi în continuare exclusiv la mastita postpartum. Frecvent, ea apare în primele şase săptămîni de alăptare, dar poate fi întîlnită în principiu pe toată durata acesteia.

Infecţie bacteriană

Mastita este o infecţie bacteriană care se produce fie prin pătrunderea ­germe­nilor din exterior prin mici leziuni aflate la nivelul mamelonului, fie prin suprainfectarea laptelui stagnant în glandă. Ea este favorizată de existenţa unor condiţii patologice locale (mastoza fibrochistică, malformaţii, cicatrici ­postoperatorii) sau generale (anemie, diabet, stres), precum şi de factori mecanici: ­presarea sînilor de un sutien nepotrivit, o poziţie incorectă la alăptat, alăptarea la intervale mari sau golirea incompletă a sînului.

Examenul fizic este esenţial în ­precizarea diagnosticului şi în urma acestuia medicul va prescrie un ­tratament cu antibiotice (care va fi urmat 10-14 zile), antialgice şi ­antiinflama­toare. De obicei, starea ­generală a pacientei se va îmbunătăţi după una-două zile, dar tratamentul ­trebuie urmat în continuare. Foarte importante şi benefice sînt însă măsurile simple pe care pacienta trebuie să le ia.

Recomandări

De cele mai multe ori, alăptatul nu trebuie întrerupt, aceasta făcîndu-se doar temporar şi la recomandarea expresă a medicului. În acest caz, sînul trebuie golit manual sau cu o pompă. Sînul trebuie complet golit la alăptare şi apoi oferit copilului celălalt sîn, această alternanţă făcîndu-se la fiecare masă. Trebuie adoptată o poziţie corectă, care nu favorizează stagnarea laptelui. De trei, patru ori pe zi se fac duşuri călduţe sau se aplică comprese călduţe pe piept, acestea facilitînd eliminarea secreţiei ­lactate. Unele mame preferă aplicarea de comprese reci, care diminuează durerea, dar nu ajută eli­minarea completă a laptelui. Lenjeria trebuie să fie ­confortabilă, nu se recomandă purtarea de genţi sau rucsaci (chiar cei în care se ­transportă copilul) pe piept şi este bine să limităm activităţile fizice care se fac cu braţele ridicate. Bineînţeles că mama trebuie să aibă o igienă locală ri­guroasă, să îşi spele sînul şi mîinile înainte de fiecare alăptare.

Trebuie accentuat faptul că mastita nu este un motiv de înţărcare prematură a copilului şi că laptele matern (contrar temerilor multor mame) continuă să fie ideal pentru copil chiar în aceste condiţii. Alăptarea va fi oprită doar în cazul în care medicul conside­ră că este necesar şi preferabil pen­tru o perioadă limitată.

Tratamentul chirurgical este rezervat abcesului mamar, o complicaţie a mastitei şi el este făcut de obicei de către medicul chirurg, care va efectua un drenaj extern.

SIMPTOME. Debutul este insi­dios, cu febră şi oboseală, ur­ma­te la o zi sau două de modifi­că­ri locale, ce apar de cele mai multe ori unilateral: sînul este mărit, întărit, roşu, dureros (durerea poate fi permanentă sau doar în timpul alăptării) şi cald, cu zone neregulate ce se simt la palpare, iar mamelonul este tumefiat şi prezintă deseori o secreţie. În zona axilară se pot simţi ganglionii măriţi.

×
Subiecte în articol: medicul de familie