x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie NASA anunţă că a descoperit apă pe Lună. Ne aşteaptă şi alte surprize! (Video)

NASA anunţă că a descoperit apă pe Lună. Ne aşteaptă şi alte surprize! (Video)

de Ovidiu Ciutescu    |    14 Noi 2009   •   00:00
NASA anunţă că a descoperit apă pe Lună. Ne aşteaptă şi alte surprize! (Video)

"Am găsit apă şi nu doar o cantitate mică, ci cantităţi importante. Într-un crater de 20 - 30 de metri, am găsit echivalentul a 75 de litri de apă", declară Anthony Colaprete, responsabilul ştiinţific al misiunii LCROSS (Lunar Crater Observation and Sensing Satellite). AFPmarşează pe idee şi spune că Luna, singurul satelit natural al Terrei, este un martor preţios al istoriei şi al secretelor sistemului nostru solar de la naşterea sa, cu 4,5 miliarde de ani în urmă.



Situat la o distanţă de 348.402 kilometri, rămâne în continuare un mister, în ciuda celor 10 misiuni americane cu oameni la bord întreprinse în cadrul programului Apollo din 1968 până în 1972. O recunoaşte chiar NASA, prin vocea lui Gregory Deloy, de la Universitatea din California, a explicat că este o descoperire "extraordinară" şi "majoră". "Este fascinant, ne arată o nouă imagine a Lunii", adaugă el. "Ridicăm vălul asupra misterelor celui mai apropiat vecin şi asupra sistemului solar", a precizat un alt oficial al NASA, Michael Vargo. Acesta a  afirmat că Luna ascunde "multe secrete". El este extrem de încrezător şi în perspectivele pe care ni le oferă această descoperire. În cursul misiunii efectuate luna trecută, NASA a lansat un proiectil de 2,3 tone într-un crater botezat Cabeus. Proiectilul a fost urmat îndeaproape de sonda LCROSS ale cărei instrumente au analizat cu succes materialele prezente în norul de fragmente rezultat în urma impactului. "Se poate spune fără să ne înşelăm că în craterul Cabeus există apă îngheţată", a explicat Catunci olaprete. Temperatura în această regiune a Lunii este extrem de scăzută.

Cercetătorii sunt convinşi că "interiorul Lunii a conservat intactă istoria primelor etape ale evoluţiei planetare şi suprafaţa sa fără aer oferă, de asemenea, o mărturie continuă a istoriei terestre şi a acţiunii solare. Nu putem contempla în nicio altă parte cu atâta claritate epoca în care s-au format Pământul şi alte planete ale sistemului nostru solar". Luna a devenit în ultimile decenii parcă un punct strategic de atins la nivel de cunoaştere şi studiu de către marile puteri ale lumii. Astfel, fostul preşedinte american George W. Bush a lansat în 2004 proiectul Constelaţia, care vizează trimiterea unei misiuni cu americani pe Lună în jurul anului 2020, care să prefaţeze o altă misiune spre Marte şi chiar mai departe. Dar şi China a conceput un proiect similar. Proiectul american este în prezent rămas în suspensie, din cauza constrângerilor economice. Acum, prezenţa apei pe Lună schimbă radical aceste date. Apa este crucială pentru viitoarele misiuni cu oameni la bord: va permite furnizarea oxigenului pentru astronauţi şi va fi utilă vehiculelor.


Ultimile descoperiri ne arată un aspect şi mai important, care face ca acest proiect legat de Lună să fie din ce în ce mai viabil. Pe suprafaţa satelitului Terrei există un strat de praf, denumit regolit, produs prin impactul meteoriţilor, şi cu o grosime de câţiva metri, conţine oxigen uşor de extras. De asemenea,  se ştie că există hidrogen în cantităţi medii. Oxigenul şi hidrogenul pot fi folosite pentru fabricarea carburantului necesar motoarelor rachetei, ceea ce ar putea reduce considerabil costurile explorării spaţiale permiţând lansarea navetelor dincolo de atmosfera terestră. Regolitul conţine, de asemenea, siliciu, ce poate fi folosit pentru fabricarea panourilor solare. Mai multe societăţi studiază posibilitatea de a le fabrica chiar pe Lună, pentru a furniza electricitate viitoarelor colonii ce se vor instala aici. Solul lunar deţine, de asemenea, importante rezerve de heliu 3, un izotop neradioactiv al heliului, foarte rar pe Pământ şi căutat pentru a fi folosit în procesele de fuziune nucleară. Luna ar conţine un milion de tone de heliu 3, în condiţiile în care 25 de tone ar fi suficiente pentru a satisface nevoile Statelor Unite sau ale Uniunii Europene.

"Suntem în al nouălea cer", a spus Anthony Colaprete atunci când, vineri seară, a anunţat oficial descoperirea. A făcut afirmaţia pentru că un asemenea potenţial, al existenţei apei a determinat Energia Space Corporation, o companie rusă, să dezvăluie la începutul anului 2006 proiectul unei baze permanente pe Lună în decurs de zece ani, care să înceapă să extragă preţiosul izotop până în 2020. Acum, specialiştii sunt bucuroşi că nu s-au înşelat. Totuşi, tehnologia pentru a exploata această resursă rămâne încă neclară.  Un alt cercetător, Gregory Deloy, de la Universitatea California, consideră că această descoperire este majoră şi extraordinară. "Arată o nouă imagine a Lunii. Nu mai este Luna programului Apollo, ci Luna noastră", a spus omul de ştiinţă referindu-se la faptul că analizele făcute asupra eşantioanelor de sol şi rocă de pe Lună prelevate de cei 12 astronauţi de pe Apollo în cursul celor şase misiuni (1969-1972) nu au relevat prezenţa apei, astfel încât oamenii de ştiinţă au tras concluzia că Luna nu are apă.

Opinia a fost schimbată abia la începutul anilor 2000, când o sondă a NASA a detectat importante emanaţii de hidrogen la polii lunari, ceea ce ar putea indica prezenţa gheţii. Descoperirea a determinat NASA să aleagă Polul Sud al Lunii pentru misiunea LCROSS, plecând de la ipoteza că în craterele unde temperatura este foarte scăzută ar putea exista importante cantităţi de gheaţă, ipoteză care acum s-a confirmat. Anthony Colaprete a mai spus în momentul în care a fost anunţată descoperirea că "repartizarea şi concentraţia apei, precum şi a altor substanţe necesită o analiză mai amănunţită a datelor culese", unele indicând prezenta unor "substanţe care intrigă". Omul de ştiinţă a reamintit că în craterele lunare s-au colectat şi s-au păstrat materii timp de câteva miliarde de ani.

×
Subiecte în articol: stiinta