x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Nu lasati durerile in pace!

Nu lasati durerile in pace!

16 Mai 2005   •   00:00

  • de GEORGETA LICSANDRU
  • MEDICUL DE FAMILIE
  • Durerile abdominale reprezinta un simptom frecvent la toate varstele. "Durerile abdominale nonchirurgicale sunt difuze, nesistematizate uneori, alteori sunt conditionate de mese, au intensitate moderata, in general se calmeaza cu antispastice sau antiacide, sunt suportabile. Pe de alta parte, durerile abdominale chirurgicale sunt localizate, violente, uneori insuportabile, sunt insotite de febra, puls accelerat, hipotensiune arteriala pana la colaps si au o cauza identificabila", afirma conf. dr. Dumitru Matei, seful Catedrei de Medicina de Familie de la Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila". Cea mai frecventa cauza de abdomen chirurgical este apendicita acuta. Daca nu este diagnosticata, infectia se poate extinde, ajungandu-se la peritonita si apoi la septicemie. In functie de varsta, durerile abdominale au diferite cauze. Astfel, la sugari, in primele trei luni de viata apar colicile abdominale, care sunt fiziologice. Daca insa colicile sunt asociate cu varsaturi, poate fi vorba de invaginatie intestinala (o parte a intestinului se repliaza in el insusi), ceea ce reprezinta o urgenta chirurgicala. La varste intre 1 si 3 ani, cel mai frecvent, durerile de stomac sunt provocate de parazitozele intestinale, dat fiind ca micutul nesupravegheat isi baga degetele murdare in gura.

    La copiii mai mari si chiar la adolescenti, medicul de familie trebuie sa colaboreze cu psihologul, pentru ca, pe langa parazitozele intestinale sau infectiile urinare, apar durerile abdominale cu componenta psihologica, dureri determinate de anxietate, stres scolar. La adolescenti, in spatele durerilor abdominale se pot ascunde gastrite determinate de lipsa unei diete sanatoase, in care predominante sunt produsele de tip fast-food si bauturile carbogazoase.

    Pe langa gastrita, ulcer gastric si duodenal, la adult, unele dureri abdominale creeaza probleme de diagnostic. "Daca sunt insotite de diaree sau constipatie, durerile abdominale pot vorbi despre sindromul colonului iritabil. In aceste cazuri, in general, eliminarea scaunului duce la calmarea durerii", arata conf. dr. Dumitru Matei. De asemenea, la adulti apar si alte afectiuni care se manifesta prin dureri abdominale (dischinezia biliara, colecistitele litiazice sau nelitiazice, afectiunile genitale).

    BATRANII. Dupa 50 de ani, cele mai frecvente cauze de dureri abdominale sunt ulcerele gastrice si duodenale, pancreatitele, cancerele, care se asociaza cu pierdere in greutate, cu anemie cronica. Stabilirea unui diagnostic este adesea dificila. Astfel, infarctul miocardic se poate manifesta prin dureri violente in partea superioara a abdomenului, din cauza faptului ca este iritata diafragma.

    FEMEILE. Uneori, o salpingita (inflamatia trompelor uterine) sau o alta inflamatie genitala la femei se poate manifesta ca o gastrita. La femei, in spatele durerilor abdominale se ascund de cele mai multe ori afectiuni genitale. La cele varstnice, durerile de stomac pot anunta infectii urinare. O pleurezie sau o alta afectiune de la baza plamanilor poate determina si dureri cu iradiere in zona abdominala.

    ×
    Subiecte în articol: durerile medicul de familie