x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Obezitatea între estetică şi patologie

Obezitatea între estetică şi patologie

de Dr. Dana Chehne    |    28 Iul 2009   •   00:00
Obezitatea  între estetică şi patologie
Sursa foto: /Stockxpertcom

Prevalenţa obezităţii a crescut ameţitor în ultimele decenii, atingând proporţii epidemice. Mai îngrijorător este faptul că îi afectează semnificativ pe copii şi pe adolescenţi. Mai mult, celula adipoasă nu este un simplu depozit, ci  o structură activă, secretând un număr mare de substanţe implicate în toate procesele metabolice, de aici decurgând numărul mare de afecţiuni şi complicaţii asociate.


DEPOZITE DE GRĂSIME
Localizarea depozitelor grase este determinată esenţial hormonal. Astfel, la femei se înregistrează depuneri în special subcutanat, la nivelul şoldurilor şi coapselor, în timp ce la bărbaţi mai ales în jurul taliei, formând aşa-zisa grăsime abdominală sau viscerală, situ­ată în interiorul cavităţii abdominale.

Deşi adipozitatea feminină ridică întotdeauna nemulţumiri şi provocări estetice, ea are mai ales un efect de stocare, în timp ce grăsimea abdominală este mai activă metabolic şi generatoarea unei patologii severe, cu o mortalitate ridicată.

Există şi forme particulare: în boala Cushing (hiperfuncţie suprarenală), depozitele adipoase se depun pe trunchi (cu vergeturi marcante), ceafă, gât, cap, în timp ce membrele rămân subţiri, în hipotiroidism predomină un proces de infiltrare generalizată, în sindromul metabolic grăsimea se depune central, la fel în ovarul polichistic, când se asociază cu pilozitate accentuată, iar în insuficienţa testiculară, apar depozite flasce pe şolduri şi abdomen, de aspect feminin.


BOLI
Complicaţiile cardio vasculare includ: hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică şi infarctul miocardic, hipertrofia ventriculară stângă, accidentele vasculare. Tulburările metabolice includ creşterea colesterolului total şi a trigliceridelor, cu valori scăzute ale HDL (colesterolul bun) şi valori normale sau crescute ale LDL (colesterolul rău). Astfel, pentru fiecare cinci kilograme de grăsime suplimentară se produc zilnic 10 mg de colesterol şi procesul de aterosceloză este accelerat. În stadiile iniţiale se produc insulinorezistenţa şi creşterea
secreţiei de insulină, dar după epuizarea pancreasului se ajunge la diabet zaharat de tip II cu tot cortegiul de complicaţii.

La nivel digestiv, se produc steatoză hepatică, afecţiuni ale vezicii biliare (litiază biliară, colecistită), boala de reflux esofagian. Există şi anomalii respiratorii reprezentate de hipoventilaţie, oprirea respiraţiei în timpul somnului, creşterea riscului de infecţii respiratorii.

×