x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Ovarele

20 Sep 2005   •   00:00
LECTIA DE ANATOMIE
Ovarul este o glanda genitala pereche care impreuna cu cele doua trompe ale lui Fallopio si cu uterul formeaza aparatul genital intern al femeii. Ovarele sunt amplasate de o parte si de alta a uterului si sunt legate de organele invecinate (uter si trompe) prin ligamente. In centrul fiecarei glande sunt vasele sangvine, care asigura irigarea. La periferie se afla un strat gros de tesut, care constituie 2/3 din glanda. Aici se afla foliculii, formatiuni anatomice in forma de sac, in care se dezvolta cate un ovul la fiecare ciclu menstrual, la femeia adulta. "Un ovar contine in jur de 500.000 de foliculi, care initial sunt intr-un stadiu incipient de dezvoltare, de doar 1-2 mm si poarta numele de foliculi primordiali", explica medicul primar Alexandru Filipescu, de la Clinica de obstetrica-ginecologie a Spitalului Universitar de Urgenta "Elias".

Ovulatia


Click pentru a mari maginea
O data pe luna, ca urmare a secretiei hormonale a femeii (hormoni secretati de hipofiza si hormonii proprii ai ovarului – estrogenii si progesteronul), un folicul din unul din ovare (drept sau stang) creste in dimensiune pana la 12-16 mm. In momentul ovulatiei, acest folicul se sparge si este expulzat ovulul. Acest fenomen poarta numele de ovulatie.

Preluat de trompa uterina, ovulul se poate intalni cu un spermatozoid. Acesta il fecundeaza si formeaza impreuna un embrion. In 2-3 zile, acest embrion ajunge in uter, unde isi continua dezvoltarea. Rolul ovarului este dublu. Pe de o parte, el elibereaza in fiecare luna cate un ovul, incepand cu pubertatea si pana la menopauza. Pe de alta parte, ovarul secreta hormonii sexuali feminini.

Afectiuni


"La menopauza, cantitatea de hormoni secretata de ovare scade, semn ca ovarul imbatraneste. Dupa o perioada de 6-12 luni de proasta functionare a ovarului (perioada numita premenopauza), acesta inceteaza sa mai functioneze si femeia devine infertila", explica medicul primar Alexandru Filipescu. Ovarul este frecvent sediul unor inflamatii precum anexita. Daca foliculul nu elibereaza ovulul, el continua sa creasca si formeaza chisturile ovariene. O alta patologie a ovarului este sindromul ovarelor polichistice, dar cea mai grava afectiune este cancerul. Aceasta boala se descopera in cele mai multe cazuri prea tarziu, pentru ca nu prezinta nici un fel de simptome.

STIATI CA


  • Durata de viata a ovulului este de 24 de ore din momentul in care s-a spart foliculul.
  • Exista femei care au un singur ovar, dar care secreta cate un folicul in fiecare luna.
  • La femeia adulta un ovar are 4 centimetri lungime si 3 latime.
  • Ovulul este cea mai mare celula din organism.
  • ×
    Subiecte în articol: lectia de anatomie