x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Pământul şi apa se ceartă pentru pancreas

Pământul şi apa se ceartă pentru pancreas

de Florin Condurateanu    |    22 Ian 2008   •   00:00

Când bate vântul se dereglează vezica bi­­­­liară. Când se împrimăvărează trebuie să ajutăm ficatul şi vezica biliară. Atunci la u­nii oameni, aceste organe şchioapătă. De un­de şi expresia astenie de primăvară.

Când bate vântul se dereglează vezica bi­­­­liară. Când se împrimăvărează trebuie să ajutăm ficatul şi vezica biliară. Atunci la u­nii oameni, aceste organe şchioapătă. De un­de şi expresia astenie de primăvară. Aşa sună unele principii ale medicinii chineze, o medicină care, iată, a trecut cel mai greu e­xamen. Căci teoriile chinezeşti despre tera­pii nu sunt nişte scamatorii, şi-au dove­dit valabilitatea de mii de ani şi au fost aplicate la scara unui popor de 1,7 miliarde de oameni. Iată ce perspective se în­trevăd pentru anul 2008 prin prisma te­o­riilor medicinii chineze. Le dezvăluie un me­dic cu specia­lizare în medicina chineză şi in­diană, me­dicul Teodor Coldea. Anul 2008, al şobolanului de pă­mânt, este caracterizat de medicina chineză ca un an agitat, tutelat de apă şi pământ. Cele două elemente predominante nu se prea potrivesc, se ceartă, aşa că o serie de oameni cu anumite afec­ţi­uni vor avea ceva necazuri.

 

În teoriile din China, pă­mân­tul re­glea­ză pancreasul, splina şi stomacul, hrănind tot corpul. De pancreas, splină şi stomac, depind şi articulaţiile, şi sângele, şi sistemul nervos periferic. În aceste porţiuni ale organismului vor avea loc tulburări în 2008. De aceea, afecţiunile reumatismale se vor răscula. Al doilea element caracteristic pentru 2008 este apa. Ei bine, apa este considerată un simbol al sufletului, al gându­rilor, al con­şti­entului. Reprezentanţii elementului apă sunt rinichii şi vezica urinară. Rinichiul este foarte important. Este rezervorul de energie al organismului, re­glea­ză şi oasele, şi urechea, şi organele ge­nitale. Având în vedere că 2008 se arată a fi un an frământat pentru sănătate, cei care au suferinţe în zonele amintite trebuie să se prezinte la un control de evaluare a stării de sănătate.

×
Subiecte în articol: editorial