Radiatii X care vad boala din plamani

Dupa examenul fizic, facut de medic, radiografia toracica este probabil cea mai raspandita investigatie in acest scop. De fapt, radiografia toracica reprezinta aproape jumatate din totalul radiografiilor efectuate. Ea foloseste radiatii X in doze mici, care nu sunt periculoase pentru sanatate. Totusi, in timpul sarcinii, este recomandata evitarea acestei investigatii. Daca acest lucru nu e posibil, atunci pacienta va purta un sort protector.

Pacientul intra in camera de examinare. Se indeparteaza hainele pana la talie si bijuteriile. El se pozitioneaza langa un panou care contine filmul radiologic. In spatele sau este dispozitivul care emite radiatiile. Se fac, de obicei doua radiografii : una fata-spate (de fapt, spate-fata) si una din lateral. Pentru prima incidenta pacientul se lipeste cu pieptul de panou, cu mainile in sold si barbia ridicata. I se cere sa inspire adanc, apoi sa ramana nemiscat, cateva secunde cat dureaza expunerea. Apoi, se pozitioneaza lateral, cu partea stanga a toracelui lipita de panou si cu bratele ridicate. Daca medicul o cere, I se poate solicita sa adopte o alta pozitie. Ulterior, filmul este developat si studiat de catre medicul specialist. Daca o persoana este in imposibilitatea de a sta in picioare poate face radiografia intins in pat. De asemenea, exista aparate portabile, care pot face radiografii pacientilor nedeplasabili. Radiografia toracica ofera informatii privind starea inimii, plamanilor, pleurei, componentelor peretelui toracic, diafragmului. Radiatiile X sunt absorbite in mod diferit de organele toracice, in functie de densitatea lor. Oasele absorb cel mai mult radiatiile, de aceea ele apar pe radiografie alb intens. Inima, diafragmul si celelalte tesuturi din torace absorb si ele radiatiile, realizand diferite nuante de alb. Plamanii care sunt plini cu aer vor aparea pe radiografie in mod normal ca niste umbre intunecate.

Radiografia toracica
Radiografia toracica este indicate in cazul suspiciunii unei suferinte pulmonare: tuse persistenta, durere toracica, febra, dispnee, hemoptizie si, fireste, si in alte circumstante, de exemplu, \n cazul unor traumatisme sau pentru a aprecia starea cordului etc. |n mod normal, plamanii apar de culoare neagra pe radiografie. Daca insa se observa zone albe (opace) poate fi vorba fie de existenta unei pneumonii, fie de prezenta unor mase tumorale. Se poate observa, de asemenea, acumularea patologica de lichid, fie ca acesta este situat in plaman (ca in edemul pulmonar), fie in afara plamanului, in cavitatea pleurala. Pot aparea si zone mai intens transparente, care reprezinta caverne (distrugerea tesutului pulmonar, cu aparitia unor cavitati, ,,gauri'in plaman, asa cum se intampla, de pilda, in tuberculoza) sau o zona intunecata in afara plamanului (care indica prezenta aerului in spatiul pleural, aer care poate comprima plamanul si stanjeni respiratia, fenomen numit pneumotorax). Radioscopia utilizeaza, de asemenea, razele X, dar imaginea nu se obtine pe un film fotografic (ca in cazul radiografiei), ci poate fi observata direct de medic, pe un ecran. Este o investigatie dinamica, directa, care permite examinarea plamanului din diverse unghiuri si pozitii, chiar daca se bazeaza foarte mult pe capacitatea de interpretare a medicului, fiind asadar subiectiva. Tomografia computerizata obtine imagini mai precise, mai detaliate ale plamanilor si bronhiilor.

Bronhoscopia
Bronhoscopia este metoda endoscopica de examinare a cailor aeriene inferioare. Ea se face cu ajutorul unui bronhoscop ce poate fi rigid sau flexibil. Este indicata pentru precizarea naturii unor simptome suspecte: tuse persistenta, hemoptizie (eliminare de sange prin tuse), dispnee (respiratie dificila), examinarea si biopsia unor formatiuni descoperite radiologic, colectarea de sputa sau tesuturi, stabilirea cauzei unui obstacol (obstructii) pe caile respiratorii si eventual rezolvarea ei, extractia unui corp strain, tratarea unei hemoragii locale, introducerea de material radioactiv pentru tratarea cancerului etc. Bronhoscopul rigid se foloseste sub anestezie generala, cel flexibil sub anestezie locala, procedura durand in jur de 30-60 de minute.

Teste pentru diagnosticarea unor afectiuni pulmonare
Testele functionale pulmonare masoara volumele pulmonare si fluxul de aer. Ele sunt indicate in diagnosticarea unor afectiuni pulmonare: BPCO (bronhopneumopatia cronica obstructive), astmul bronsic, bolile pulmonare interstitiale etc. De asemenea, ele stabilesc diagnosticul de insuficienta pulmonara, precizeaza tipul si gradul acesteia. Tot aceste teste sunt menite sa cuantifice evolutia unor maladii pulmonare cronice sau sa aprecieze eficacitatea tratamentului acestora. Exista mai multe teste care se pot face in acest sens. Se incepe cu masurarea volumelor pulmonare, care sunt determinate cu un aparat numit spirometru. Volumele pulmonare reprezinta cantitatea de aer care se gaseste in plamani in diferite momente. De exemplu, capacitatea vitala (CV) este volumul de aer care se elimina din plaman intr-o expiratie maxima, care urmeaza unei inspiratii maxime. Ea se masoara in litri si se compara cu valorile de referinta, iar scaderea cu peste 20% fata de acestea este considerat` patologica. Asa se intampla in tulburari neuromusculare care influen]eaz` miscarile toracelui, diafragmul, provoac` afectiuni pleurale, boli cu distrugerea tesutului pulmonar, pneumopatii interstitiale difuze. Capacitatea reziduala functionala (CRF) reprezinta volumul de aer care se gaseste in plamani la sfarsitul unei expiratii normale. Capacitatea pulmonara totala (CPT) este suma dintre capacitatea vitala (CV) si volumul rezidual (acesta din urma se obtine din CRF scazand volumul expirator de rezerva - VR). CRF, VR si CPT se exprima, de asemenea, in litri si se raporteaza la valorile de referinta. Ele cresc in emfizem pulmonar si BPCO si scad in fibrozele sau inflamatiile pulmonare extinse. Tot prin studierea acestor date se determina si alte caracteristici, ca proprietatile elastice ale plamanului sau masurarea rezistentei la flux (rezistenta opusa de caile aeriene la trecerea fluxului de aer). De asemenea, se poate masura rata fluxului de aer in bronhii, apreciindu-se forta cu care aerul este inspirat si expirat. Alte metode apreciaza transferul gazos prin membrana alveolo-capilara sau analizeaza prezenta gazelor respiratorii in sangele arterial (presiunea partiala a oxigenului sau bioxidului de carbon arterial).