x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Reumatismul articular acut

Reumatismul articular acut

de Maria Alexandra Andrei    |    17 Aug 2010   •   00:00
Reumatismul articular acut
Sursa foto: /THINKSTOCK

Reumatismul articular acut (RAA), cunoscut şi sub denumirea de febră reumatică, este o boală inflamatorie, ce apare ca urmare a infecţiei faringiene cu streptococ beta-hemolitic de grup A. Inflamaţia afectează cordul, articulaţiile, sistemul nervos central, tegumentele, dar cele mai multe cazuri se pot vindeca în totalitate. Cu toate acestea, există situaţii în care apar complicaţii grave la nivelul inimii.

CINE ESTE ÎN PERICOL
RAA este o boală a copilăriei ce apare rar înainte de vârsta de 3 ani. Incidenţa bolii scade mult după împlinirea vârstei de 15 ani. Studii realizate în Statele Unite au arătat că un copil care a avut o infecţie faringiană cu streptococ beta-hemolitic grup A, care nu a fost tratată corespunzător, are între 0,4%-3% risc să facă RAA.
Aproape 50% din cei care au făcut această boală riscă o recidivă la următoarea infecţie faringiană cu streptococ. E important de precizat că boala este determinată de cantonarea streptococului la nivelul faringelui, nu şi de infecţia cutanată.

DURERI ARTICULARE ŞI FEBRĂ
Articulare (Artrita). Durerile articulare şi febra reprezintă primele simptome. Una sau mai multe articulaţii mari (membre superioare şi inferioare) devin brusc dureroase. Durerea are un caracter migrator: trece la o articulaţie şi începe imediat la alta şi poate dura între două şi patru săptămâni, fără urmări.

Cardiace (cardita reumatismală). La unii copii, procesul inflamator cardiac este asimptomatic şi sechelele sunt descoperite peste ani, în cadrul unor investigaţii de rutină. La alţii, se poate resimţi, spre exemplu, sub forma unor dureri în regiunea precordială. În unele cazuri, se instalează insuficienţa cardiacă manifestată sub forma oboselii, modificărilor de respiraţie (dispnee), ameţelii şi a unei tuse neproductive. Inflamaţia dispare progresiv în decursul a cinci luni.

Există cazuri în care valvele inimii sunt afectate permanent, apărând cardiopatia reumatismală (manifestarea cronică a suferinţei cardiace). Cel mai frecvent este afectată valva mitrală, care face legătura între atriul şi ventriculul stâng, ea putând fi îngustată (stenoza mitrală), sau nu se poate închide complet (insuficienţa mitrală. Cu timpul, nedescoperită şi netratată, valvulopatia poate duce la insuficienţă cardiacă, fibrilaţie atrială şi diferite tulburări de ritm.

Cutanate. Eritemul marginat, o zonă roşiatică, cu centrul palid şi cu margini franjurate, ce apare o perioadă scurtă (uneori sub o zi) şi nodulii subcutanaţi (nodulii Maynet), de dimensiunea unui bob de mazăre, sunt fermi, nedureroşi, localizaţi în vecinătatea articulaţiilor afectate.

Neurologice (coreea minor sau Sydenham). Aceste simptome reprezintă mişcări coreiforme, dezorganizate, rapide, necontrolate, ce apar treptat, dispar în timpul somnului şi pot implica orice muşchi (mai puţin pe cei de la nivelul globilor oculari). Frecvent, încep la nivelul mâinilor şi, apoi, se extind la picioare şi faţă (apar grimase). În cazuri uşoare, copilul poate părea neîndemânatic sau neatent, în timp ce în cazurile mai grave se poate răni foarte uşor. Aceste manifestări durează între patru şi opt luni.

DIAGNOSTIC
Există o serie de criterii, cunoscute sub denumirea de criterii Jones, care facilitează diagnosticul de reumatism articulat. Ele sunt împărţite în:
● criterii majore - cardita, poliartrita, coreea, eritemul marginat, nodulii subcutanaţi;
● criterii minore - febra, artralgia, markeri de infecţie nespecifici (proteina C reactivă, VSH sau modificări pe EKG), alungirea intervalului PR).
Pentru diagnosticul pozitiv sunt necesare două criterii majore sau unul major şi două criterii minore, în ambele situaţii fiind necesară dovada infecţiei streptococice (ASLO, prezentă în exudatul faringian).

STREPTOCOCUL
Tratamentul vizează eliminarea streptococului, deci reducerea infecţiei (prin administrarea de penicilină), scăderea inflamaţiei (se pot da aspirină, antiinflamatoare nesteroidiene, corticosteroizi) şi obligatoiu repaus la pat.

PROTEJARE
Este important să fim informaţi asupra reumatismului articular acut, pentru a ne proteja copiii de sechelele cardiace care i-ar urmări tot restul vieţii, lăsate de inflamaţia declanşată de o simplă infecţie faringiană. Pentru a nu trece nimic cu vederea şi a ne adresa medicului, când observăm unul dintre semnele de mai sus.

×
Subiecte în articol: prevenire