x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Scheletul piciorului

Scheletul piciorului

23 Mai 2005   •   00:00

LECTIA DE ANATOMIE
Picioarele, sau in termeni de specialitate membrele pelviene, se prind de coloana vertebrala prin centura pelviana.

  • de OANA ANTONESCU

  • Din centura pelviana porneste femurul, cel mai mare os din corpul omenesc. El reprezinta primul segment al piciorului. In partea de sus, femurul se articuleaza cu centura pelviana printr-un cap care intra intr-o cavitate, numita acetabulara. In partea de jos, femurul, un os usor curbat, se intalneste cu rotula, formand articulatia genunchiului. "Rotula este un os turtit, pe care sunt inserati muschii extensori. Ei aluneca pe fata convexa a rotulei si din acest motiv rotula are un rol foarte important in mentinerea echilibrului", explica medicul primar Gheorghe Pavelescu, de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie si TBC Osteoarticular "Foisor".

    Cel de-al doilea segment al piciorului, gamba, se compune din doua oase: tibia si fibula. Rolul principal de sustinere ii revine tibiei, un os tubular lung cu extremitati inegale ca dimensiune. Extremitatea superioara a tibiei participa la articulatia genunchiului, iar cea inferioara, mai mica, se continua cu maleola tibiei. Fibula este un os subtire si lung, situat lateral de tibie.

    Al treilea segment al piciorului este talpa. Aceasta este o imbinare a tarsului, metatarsului si falangelor, care alcatuiesc un sistem unitar, cu un rol important in echilibru si in locomotie. Tarsul, primul segment al scheletului labei, este alcatuit din 7 oase: talusul, calcaneul, navicularul, cuboidul si trei oase triangulare. Dintre ele, calcaneul este cel mai voluminos os al tarsului. Metatarsul, segmentul mijlociu al labei, este format din 5 oase metatarsiene. Primul metatarsian este scurt si voluminos, in vreme ce al 5-lea metatarsian se distinge de celelalte printr-un tubercul proeminent.

    Falangele reprezinta scheletul degetelor. Una dintre extremitatile fiecarei falange este prevazuta cu o tuberozitate pentru insertia unghiilor.

    "La oamenii in varsta suferinzi de osteoporoza sunt din ce in ce mai frecvente fracturile de col femural. Ele pot sa apara chiar si de la traumatisme foarte mici, cum ar fi o cadere din pat", explica medicul Gheorghe Pavelescu. Frecvent se produc si fracturi ale rotulei sau ale gambei, cele mai multe cauzate de traumatisme directe. Glezna este zona in care se produc des luxatiile, majoritatea iarna. Fracturile de os calcaneu sunt si ele relativ frecvente, fiind cauzate de caderile de la inaltime. Oasele pot fi afectate de infectii (osteomielite, tuberculoza osoasa) si de tumori maligne sau benigne.

    STRUCTURA OSULUI. Suprafata osului este acoperita de o membrana numita periost. Sub aceasta membrana se gaseste un tesut osos dens, compact si deosebit de rezistent. Dupa el urmeaza un tesut cu aspect poros, asemanator unui burete. El contine maduva osoasa rosie care fabrica celulele sangvine (globulele rosii, globulele albe si trombocitele). In compozitia chimica a osului intra apa, colagen (proteina ce ii confera flexibilitate) si cristale de carbonat si de fosfat de calciu (care ii dau rigiditate). Dupa forma lor, oasele se clasifica in: plate, scurte si lungi. Oasele lungi (femurul, tibia) au cele doua extremitati imbracate in cartilagiu, formand suprafete articulare.
    ×
    Subiecte în articol: lectia de anatomie