x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Sindromul de tunel carpian

Sindromul de tunel carpian

de Dr Dana Tinică    |    01 Dec 2009   •   00:00
Sindromul de tunel carpian
Sursa foto: /STOCKEXPERT

Sindromul de tunel carpian este probabil cea mai răspândită neuropatie periferică întâlnită în prezent, afectând circa 4%-5% din populaţie, putând fi socotită o maladie a civilizaţiei noastre.



Anatomie
Tunelul carpian este un conduct situat la nivelul pumnului, pe faţa sa palmară. El are trei părţi construite solid, din micile oase ale mâinii, iar partea de deasupra alcătuită din ţesuturi moi. Prin canal trece nervul median şi tendoanele flexorilor degetelor. Nervul median este un nerv important al membrului superior, care străbate braţul şi antebraţul, pentru a ajunge la nivelul degetelor mâinii (degetul mare, arătător, mijlociu şi partea alăturată din inelar).  

El este un nerv mixt, având atât activitate motorie de comandă, cât şi senzitivă, de recepţie a senzaţiilor. Orice proces care stânjeneşte, comprimă nervul la acest nivel va genera simptome, iar prelungirea fenomenului poate duce la afectarea permanentă, ireversibilă a nervului, cu pierderea în final a sensibilităţii şi forţei musculare.

Cauze

Cauzele includ orice manifestări care cresc presiunea în canalul carpian, fie că este vorba despre afectarea tendoanelor care merg împreună cu el (de obicei tendinite determinate de suprasolicitare sau uzură prin flexia şi extensia repetată), fie de modificări patologice ale canalului propriu-zis: traumatisme, fracturi, anomalii osoase, o anumită conformaţie ereditară a regiunii pumnului (întâlnită la mai mulţi membri ai familiei), maladii care măresc volumul ţesuturilor moi locale, de pildă prin inflamaţie sau retenţie lichidă (poliartrită reumatoidă, lupus, hipotiroidism, diabet zaharat, obezitate, boli renale cronice cu insuficienţă renală etc.).

Cei mai expuşi

Sindromul apare mai frecvent după 40 de ani şi femeile sunt de trei ori mai expuse decât bărbaţii, asta din cauza transformărilor hormonale induse de sarcină şi menopauză  sau de tratamentele contraceptive. Se pare că, iniţial, nu este afectat direct nervul, ci vasele de sânge care îl hrănesc, astfel că fumatul, prin efectul său vasoconstrictor, este un factor de risc suplimentar.

Unele profesiuni care impun manevrarea repetitivă, în forţă a unor unelte sau folosirea unor unelte care produc vibraţii puternice sunt mai expuse. Tot aici se înscriu şi şofatul pe distanţe lungi, care necesită ţinerea fermă a volanului perioade mari de timp. Chiar şi profesiile care presupun tastarea regulată (la calculator, maşina de scris, casa de marcat) pot duce la acest sindrom, dacă nu sunt respectate poziţii ergonomice. Unele activităţi sportive intense sau hobby-uri (de exemplu, jocurile pe calculator) pot avea acelaşi efect.

Simptome

Simptomele se manifestă treptat, de obicei la o singură mână, dar uneori şi la ambele, iniţial cu senzaţia de furnicături, amorţeala la nivelul degetelor mâinii (degetul mare, arătător, mijlociu şi jumătate din inelar, dar niciodată degetul mic, care are o altă inervaţie), urmate de durere la nivelul pumnului, mâinii şi degetelor. Durerea este percepută ca o arsură, crampă sau chiar ca un şoc electric. Simptomele apar iniţial noaptea, trezind bolnavul din somn, şi dimineaţa la sculare, iar în timpul zilei la efectuarea anumitor acţiuni solicitante sau în timp chiar la mişcări simple (ţinerea în mână a unui telefon, carte, volan etc.).

Cu timpul, durerea cuprinde întreaga palmă şi poate evolua spre antebraţ sau chiar mai sus. Ulterior, sensibilitatea dispare, precum şi forţa de contracţie musculară la nivelul degetelor şi mâinii, mai ales a degetului mare, astfel încât bolnavul nu mai poate apuca, reţine, manevra obiecte şi efectua mişcări simple (periatul părului, folosirea tacâmurilor), iar lucrurile îi scapă din mână. În final, leziunile ireversibile se traduc prin atrofie musculară. Din această cauză, simptomele nu trebuie neglijate, astfel că, dacă nu cedează în câteva săptămâni, este indicată prezentarea la medicul de familie.

Diagnostic

Pentru precizarea diagnosticului se impune un examen fizic, în care, prin manevre diferite, medicul va încerca reproducerea simptomelor prin stimularea nervului median la nivelul mâinii, precum şi diferite teste paraclinice. Cele mai importante sunt electromiografia, metodă care înregistrează semnalele electrice produse în muşchi şi studiul conducerii nervoase. De asemenea, se pot recomanda examene radiologice, precum şi consult de specialitate la reumatolog, neurolog, ortoped.

Tratament
Iniţial, se încearcă un tratament conservator. Se recomandă pauze dese în timpul activităţilor şi aplicarea de gheaţă la nivelul palmei, câte 10 minute, o dată, de două ori pe oră. În timul nopţii, se indică folosirea unui dispozitiv ortopedic, un fel de atele, care va ţine mâna într-o poziţie care nu exercită presiune asupra nervului. Folosirea antiinflamatoarelor nesteroidiene administrate oral are de multe ori efecte benefice, chiar dacă temporare, cu atenţie la riscul unor hemoragii digestive. De asemenea, se pot injecta local corticosteroizi, care au un efect terapeutic prelungit. Unele exerciţii fizice efectuate la recomandarea unui specialist sau unele procedee fizioterapeutice (ultrasunete, hidroterapie etc.) pot fi folosite uneori cu succes. Dacă însă durerile persistă peste şase luni, se recomandă tratamentul chirurgical. El se poate realiza pe cale endoscopică sau prin abordare clasică şi urmăreşte reducerea presiunii în interiorul canalului. În peste 80% din cazuri se obţine ameliorarea semnificativă a simptomelor, în unele cazuri durerile putând persista câteva săptămâni după intervenţie. Reuşita intervenţiei depinde în primul rând de promptitudinea ei, astfel că, amânată prea mult, când afectarea nervului devine importantă, efectele ei nu sunt la fel de benefice.

SFATUL MEDICULUI
Pentru prevenire, menţineţi o stare de sănătate şi o formă fizică bune. Încercaţi să evitaţi manevrele repetitive solicitante, mai ales cele de flexie, extensie, apucare forţată, iar, dacă nu e posibil, faceţi pauze dese. Folosiţi o forţă adecvată efortului, nu mai exagerată (de exemplu, la casa de marcat sau tastatură). La calculator, poziţionaţi tastatura la nivelul cotului sau puţin mai jos. Dacă scrieţi de mână perioade lungi, folosiţi un stilou sau un pix uşor, care scrie bine, fără efort. Purtaţi mănuşi când este frig, menţineţi o greutate normală şi renunţaţi la fumat.

×
Subiecte în articol: medicul de familie