Uneori te bucuri cănd scazi brusc in greutate, fără să ţii o dietă. O dai pe seama asteniei de primăvară sau pe stresul intens de la serviciu, insă rezultatele te incăntă.
Uneori te bucuri cănd scazi brusc in greutate, fără să ţii o dietă. O dai pe seama asteniei de primăvară sau pe stresul intens de la serviciu, insă rezultatele te incăntă.De fapt, ar trebui să te ingrijorezi cănd pierzi mai mult de patru-cinci kilograme pe lună, ba mai mult, ar trebui să faci o vizită medicului de familie. O scădere nejustificată a greutăţii corporale este in nenumărate cazuri un prim semn de boală. Există multe şi grave afecţiuni care se manifestă astfel.
Cancere, tuberculoză
Pentru medicul de familie, primul semnal de alarmă il constituie bolile consumptive: neoplaziile şi tuberculoza. In primă fază, ele au manifestări clinice nespecifice, care nu sunt sugestive pentru o anumită afecţiune.Anemia, oboseala, pierderea in greutate sunt cele mai comune simptome pe care adeseori bolnavul le tratează cu vitamine. "Dintre neoplazii, slăbire bruscă şi severă provoacă in special neoplasmul gastric, hepatic, de pancreas şi de colon", precizează medicul de familie Dana Mihaela Dinu. Neoplasmul gastric se manifestă prin pierdere ponderală masivă, dureri epigastrice sau lipsa poftei de măncare.
Neoplasmul hepatic apare de obicei pe fondul unei hepatite de tip C sau ciroze hepatice, şi foarte rar este descoperit in stadiul incipient. Pierderea in greutate este şi in acest caz insoţită de simptome uşor de ignorat: oboseală intensă şi prelungită, slăbiciune fizică, modificări tegumentare (piele palidă, icterică).
Neoplasmul de pancreas poate fi o altă cauză de slăbire severă. El debutează brusc, are o evoluţie rapidă şi o dată cu pierderea in greutate apar dureri, inapetenţă, modificări de tegumente.
Simptome nespecifice
Tuberculoza este o altă cauză de slăbire severă, nejustificată. Din nou, simptomele sunt nespecifice: stare subfebrilă, tuse, oboseală, frecvent confundate cu o viroză.Bolnavul ia un antiinflamator şi un antitusiv, fără să bănuiască infecţia cu bacilul. Abia după căteva săptămăni sau luni simptomele pot să devină specifice. Şi in caz de diabet se produce o pierdere severă in greutate, in decurs de căteva luni.
In primă fază, simptomele asociate pot fi trecute cu vederea: nevoia de a mănca dulce, astenia, setea. Hipertiroidismul este o altă afecţiune care provoacă slăbire bruscă.
Fenomene asociate sunt starea de nervozitate, palpitaţiile (tahicardie), transpiraţiile. "Preponderent in răndul copiilor, cauză de slăbire severă este infestaţia masivă cu paraziţi: oxiuri, giardia, ascarizi", semnalează dr. Dana Mihaela Dinu.
Nu trebuie ignorate nici oboseala cronică sau tulburările psihice de tipul depresiilor severe, căci şi ele pot fi cauză de slăbire severă.
|
Sfatul mediculuiPentru a găsi cauza slăbirii nejustificate, medicul de familie cere efectuarea unui set de analize. "Primul pas il constituie analizele uzuale de sănge: hemograma, VSH, fibrinogenul, sumarul de urină, examenul coproparazitologic. In funcţie de rezultatul acestor analize se vor efectua in continuare investigaţii suplimentare, de tipul ecografiei, radiografiei pulmonare sau altele, după caz", precizează dr. Dana Mihaela Dinu. In cazul tulburării psihice, medicul de familie trebuie să indrume pacientul către un specialist. |
|
|