x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie "Spălatul pe mâini cu săpun - pentru o piele curată şi sănătoasă"

"Spălatul pe mâini cu săpun - pentru o piele curată şi sănătoasă"

17 Noi 2009   •   00:00
"Spălatul pe mâini cu săpun - pentru o piele curată şi sănătoasă"

Liliana Caimacan este Dove Manager pentru România şi încă şase ţări europene. După 12 ani de experienţă în marketing şi cinci ani de management în echipa Dove, Liliana Caimacan se poate lăuda cu performanţa de a fi condus săpunul-cremă Dove pe primul loc în preferinţele românilor.



Gabi Golea

     Jurnalul Naţional: Aţi lansat de curând campania de promovare a spălatului pe mâini cu săpun. Ce vă aşteptaţi să schimbe ea în comportamentul românilor?

Liliana Caimacan: Campania "Spălatul pe mâini cu săpun - pentru o piele curată şi sănătoasă" este susţinută de Dove împreună cu ministerele Sănătăţii şi al Tineretului şi Sportului. Ne propunem să readucem în atenţia tuturor importanţa acestui gest simplu care este spălatul pe mâini. Şi pentru că ritmul de viaţă ni-l impune cu o frecvenţă din ce în ce mai mare, Dove îi atenţionează pe consumatori asupra beneficiilor lui esenţiale, şi anume hidratarea. Pentru că a te spala des nu este totul, important este ca pielea să fie sănătoasă, hidratată şi, deci, frumoasă! Tocmai asta reuşeşte să facă Dove cel mai bine.

     Ce arată studiile? Cum ne alegem săpunurile? Prin ce diferă ele?

Aşa cum tipurile de piele diferă, şi aşteptările, şi săpunurile sunt diverse. Aceste considerente ne-au determinat să dezvoltăm şi pentru Dove mai multe opţiuni, cu parfumuri şi funcţiuni diferite. Unele sunt exfoliante, altele hidratează mai intens, diferă şi parfumurile, culorile. Cunoscătorii ştiu că efectul de curăţare şi catifelare al săpunurilor Dove este imbatabil.

     Revenind la campanie, cum a fost ea primită? Ce reacţii aveţi?

Ne-am bucurat de o susţinere promptă din partea autorităţilor, am salutat susţinerea doamnei Sorina Plăcintă şi a doctorului Raed Arafat, contribuţia lor a fost majoră. Şi am fost impresionată de primirea entuziastă de care campania s-a bucurat în şcoli şi în spitale. Foarte mulţi copii ni s-au alăturat şi au devenit voluntari ai campaniei, veritabili ambasadori.

     Cât de dificil este să coordonaţi un brand atât de puternic pentru şapte ţări?

Îmi place atât de mult ceea ce fac, încât efortul este imediat compensat de satisfacţii. Studiez particularităţile locale, specificul cultural, stilurile de viaţă şi adaptez tehnicile de marketing unui public asemănător, dar diferit. Să lucrezi pentru Dove e un avantaj, deoarece toate promisiunile sunt acoperite, iar eu rezonez personal cu filozofia şi misiunea brandului: cred în forţa frumuseţii feminine.

     Ce face un manager ca dumneavoastră în timpul liber? Ce pasiuni aveţi?

Mă aflu într-un moment al vieţii în care esenţială mi se pare cariera. Îmi place să citesc presa şi literatura de specialitate, să verific noutăţile şi teoriile de marketing pe care le învăţ. Reuşesc să mă cunosc şi pe mine mai bine şi dezvoltarea personală cred că e la fel de importantă ca îngrijirea. Aşa vine succesul.

×
Subiecte în articol: campanie