x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Spre o heparină fără riscuri

Spre o heparină fără riscuri

de Magda Marincovici    |    26 Aug 2008   •   00:00

O etapă decisivă: punerea la punct a unei heparine sintetice, unul dintre anticoagulantele cele mai folosite în întreaga lume.

O etapă decisivă: punerea la punct a unei heparine sintetice, unul dintre anticoagulantele cele mai folosite în întreaga lume. O veste mult aşteptată după episodul din această primăvară, cînd o alertă sanitară la nivel mondial, inclusiv în ţara noastră, a fost lansată de autorităţile medicale. Loturi de heparină provenind din China ar fi conţinut o substanţă contaminantă, care a provocat aproximativ 80 de decese şi sute de reacţii alergice în Statele Unite ale Americii şi în Germania.

 

Chirurgie şi dializă

Ce este heparina? Este un anticoagulant prescris în mod curent în chirurgie sau dializă. Este folosit, de asemenea, în cardiologie, în tratamentele flebitelor şi în cazul persoanelor care au suferit un infarct. Heparina este o substanţă cu proprietăţi anticoagulante, administrată subcutanat sau intravenos. Ea activează o proteină plasmatică: antitrombina III. Această proteină este un inhibitor natural implicat în procesul de coagulare.

În prezent, cea mai mare parte a heparinei este obţinută în China din produse de origine animală, în principal din intestine de porc. Un derivat din cartilajul de porc a fost bănuit că este contaminat şi ar fi pus în pericol mulţi pacienţi. Problema este că primele etape ale procesului de fabricare se derulează în mii şi mii de “exploatări” de familie. Tocmai numărul mare al acestor exploatări de familie face aproape imposibilă ţinerea lor sub control, pentru a avea certitudinea deplinei corectitudini a procesului de fabricaţie. Una dintre soluţii pentru protejarea fabricării heparinei ar putea fi înlocuirea derivatelor de origine animală şi realizarea unei substanţe 100% sintetice. Este o soluţie la care lucrează de mai mulţi ani numeroşi cercetători. Din păcate, fără prea mult succes. De aceea, expunerea făcută la o recentă sesiune a reuniunii Societăţii Americane de Chimie, de o echipă de chimişti americani, constituie un pas important.

 

Metoda

Cercetătorii au demonstrat o metodă de sinteză a heparinei, considerată eficientă pentru a fi aplicată în producţia industrială. Metoda chimiştilor americani, numită sinteza chemoenzimatică, foloseşte procedee din biotehnologie, utilizînd enzime capabile să reconstituie elementele componente ale moleculei de heparină.

Dar poate cel mai important este că prin această tehnologie este asigurată posibilitatea de a controla produsul pe tot parcursul procesului de fabricaţie. Trebuie precizat că, deocamdată, cantitatea de heparină obţinută prin această metodă este nesemnificativă. Iar pînă la producerea pe scară industrială a heparinei sintetice mai sînt necesare teste. De altfel, procedura în cazul heparinei este similară celei aplicate în intrarea în fabricaţie a unui nou medicament. Primele teste cu noua heparină au fost efectuate pe animale, în această vară. Chiar dacă rezultatele testelor vor răspunde aşteptărilor, totuşi noul produs ar putea intra pe piaţă cel mai devreme în următorii doi ani.

×
Subiecte în articol: farmacologie