x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Știi că o aluniță de pe pielea aparent sănătoasă poate să ascundă un cancer de piele?

Știi că o aluniță de pe pielea aparent sănătoasă poate să ascundă un cancer de piele?

28 Sep 2018   •   19:25
Știi că o aluniță de pe pielea aparent sănătoasă poate să ascundă un cancer de piele?

Cancerul cutanat poate să apară pe pielea indemnă, aparent sănătoasă, sau poate rezulta din transformarea malignă a unor leziuni avute de mult timp pe piele, cu care ne-am obișnuit și sunt considerate banale. Apare la orice vârstă, chiar și la copii. Doar o simplă consultație la medicul specialist poate confirma dacă există pericolul dezvoltării unui cancer de piele. Chiar și o simplă aluniță poate fi semnul unei boli terifiante.

Potrivit Prof. Dr. Silviu Morariu, șeful Clinicii de Dermatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș, ”identificarea factorilor ce influențează depistarea relativ tardivă a diferitelor forme de cancer cutanat, precum și modul în care o campanie susținută de informare și educație a populației poate influența depistarea precoce a bolii”.

Avem o creștere alarmantă a numărului de cazuri de cancer de piele și deși numărul cazurilor depistate în România este net inferior numărului cazurilor depistate în alte țări din Europa, mortalitatea în România este mult mai mare decât în alte țări.

Ce exprimă asta? „Că noi depistăm puțin și, din păcate, în fază avansată, când nu mai avem ce să facem. Conștientizarea problemei bolii, cunoașterea și latura de educație a populației este al doilea obiectiv, să știm cum să ne protejăm, de ce trebuie să ne protejăm, când trebuie să ne alertăm, când trebuie să ne prezentăm la medicul de familie”, a explicat Prof. Dr. Silviu Morariu. O aluniță pare să se dezvolte haotic? Cere sfatul medicului tău!

De la alunițe maligne la alte semne care nu trebuie neglijate, sflă ce trebuie să știi despre CANCERUL DE PIELE.

×