x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Tot ce trebuie să știi despre POLIPI sau „vegetațiile adenoide”

Tot ce trebuie să știi despre POLIPI sau „vegetațiile adenoide”

26 Ian 2016   •   22:25
Tot ce trebuie să știi despre POLIPI sau „vegetațiile adenoide”

Vegetațiile adenoide, denumite incorect de populație polipi, reprezintă o hipertrofie a amigdalei faringiene.

Frecvența maximă a acestei boli este în intervalul de vârstă cuprins între 3 și 6 ani. În mod normal, vegetațiile adenoide regresează spre pubertate, dar uneori pot persista și la vârsta adultă. Copiii de vârstă școlară sunt purtători de vegetații adenoide într-un procent care variază între 20-45%.

Domnul dr. Adrian Ilie, medic primar O.R.L. la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” explică cauzele inflamării vegetațiilor adenoide.

Cauza principală a acestei hipertrofii este infecția repetată și rinita acută a sugarului și copilului favorizate de clima rece și umedă, cât și de bolile infecțioase ale copilăriei ca scarlatina, pojarul, tusea convulsivă, gripa.

Citește si HOROSCOPUL PLANTELOR VINDECĂTOARE. BOALA și planta ei de LEAC, pentru fiecare ZODIE în parte

Care sunt simptomele adenoidiei?

Din punct de vedere funcțional, cel mai important simptom este insuficiența respiratorie nazală. Copiii adenoidieni respiră pe gura, mai ales în timpul nopții și au un somn întrerupt și zgomotos, uneori cu crize de sufocare din cauza căderii bazei limbii.

Prezintă permanent secreții mucopurulente și vocea este nazonată, aşa-numita rinolalie închisă. Acești copii vor pronunța „baba” în loc de” mama” și „Ada” în loc de „Ana”. Prin tulburarea asupra aerisirii casei timpanului se poate produce surditatea intermitentă.

Tulburările reflexe care apar sunt: cefaleea frontală, tusea provocată de secrețiile care se scurg pe peretele posterior faringian, subfebrilitate, enurezis nocturn (pierderea necontrolată a urinei) și alte ticuri. Copiii adenoidieni sunt apatici, neatenți și au un aspect caracteristic cu fața palidă, lipsită de expresie, privire obosită, nas îngust și dinți prost implantați. Ei pot prezenta chiar şi modificări ale coloanei vertebrale și cutiei toracice.

Nu se constată un raport direct între volumul vegetațiilor și gravitatea complicațiilor produse de acestea.

Ce complicații pot da vegetațiile adenoide? 
................................

Citește continuarea pe ANTENA SATELOR

×