x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Urinarea nocturnă frecventă, risc sporit de deces

Urinarea nocturnă frecventă, risc sporit de deces

de Dr Dana Tinică    |    16 Dec 2010   •   18:55
Urinarea nocturnă frecventă, risc sporit de deces
Sursa foto: /Thinkstock

142943-thinkstock-200280427-001.jpgNicturia sau urinarea nocturnă este nevoia unei persoane de a se trezi din somn şi a urina în timpul nopţii. Ea nu trebuie confundată cu enu­re­zi­sul, în care se produc pierderi de uri­nă fără ca persoana în cauză să se tre­zească. În mod normal, pe timpul nopţii, creşte concentraţia şi scade cantitatea de urină. Acest fenomen este sub controlul unui hormon nu­mit antidiuretic, a cărui secreţie se diminuează cu vârsta, aşa că, după 65 de ani, nicturia este un fenomen mai răspândit.

În mod obişnuit însă, trebuie să putem dormi noaptea şase-opt ore fără a fi nevoie de a ne trezi în acest scop. O trezire spre dimineaţă este considerată normală, dar două sau mai multe sunt deja patologice. Există oameni care ajung să se trezească chiar de patru-cinci-şase ori. Astfel, somnul este tulburat şi apar oboseala şi scăderea capacităţii de concentrare a doua zi. De asemenea, mai ales vârstnicii pot suferi căderi sau alte accidente când merg noaptea la baie. Mult mai important însă, acest simptom poate să denote o afecţiune încă ascunsă.

Astfel, studii derulate în Statele Unite şi Japonia au ajuns la concluzia că oamenii care se trezesc de mai multe ori noaptea pentru a urina au un risc mai mare de mortalitate. Mai mult, dacă acest risc este cu 20%-30% mai mare pentru persoanele peste 65 de ani, el este în schimb de două-trei ori mai mare pentru cei sub această vârstă. Nu, asta nu înseamnă că sun­teţi condamnaţi la moarte dacă vă treziţi noaptea pentru a urina! În­seam­nă însă că, probabil, suferiţi de o maladie şi nu aţi fost încă diagnosticat sau că boala de care suferiţi se agra­­vează ori nu este bine controlată prin tratament. Indiferent de si­tu­aţie, trebuie să vă consultaţi cu me­dicul dumneavoastră de familie.

Cauzele pot fi diverse, începând cu cele mai inofensive: creşterea aportului de lichide seara, abuzul de cafea, ceai şi băuturi cu cofeină, alcool. Poate apărea, de asemenea, în timpul sarcinii sau la menopauză. Nicturia este însă un semn precoce de insuficienţă cardiacă. Aceasta se ca­rac­terizează prin retenţie de lichide şi edeme. În timpul nopţii însă, când bolnavul stă întins, lichidele sunt reabsorbite în sânge şi eliminate prin urinare. Acelaşi fenomen se întâmplă şi în cazul cirozei cu ascită (lichid abdominal). În bolile renale cronice, nicturia este, de asemenea, un semn evolutiv.

Diabetul zaharat dezechilibrat, prost controlat, se manifestă prin nevoia de a urina de mai multe ori pe noapte. Bolile tractului urinar (vezica urinară, ureter, uretră) se manifestă astfel, fie că este vorba despre infecţii recurente, inflamaţii, tumori. La bărbaţi, o cauză frecventă este reprezentată de tumorile (benigne sau maligne) prostatei. La femei, prolapsul organelor pelvine din cauza slăbirii ţesuturilor musculare sau fibroase de susţinere este o cauză des întâlnită. Apneea de somn, o afecţiune caracterizată prin pauze respiratorii repetate în timpul somnului, se asociază cu nicturia.

Acelaşi efect îl au stările de hipercalcemie, ca şi unele medicamente: diuretice (care trebuie luate, de aceea, în prima parte a zilei), glicozide cardiotonice, betablocante, litiu, unele tetracicline, anticonvulsivante sau anticide etc.

Trebuie să beţi în continuare cantitatea zilnică normală de lichide, dar încercaţi să supravegheaţi şi să reduceţi aportul seara (mai ales cu două ore înainte de culcare), în special cafea, alcool şi băuturi carbogazoase. Luaţi diureticele cu cel puţin şase ore înainte de a dormi. Dacă simptomul este însă persistent, discutaţi cu medicul dumneavoastră de familie sau cu medicul curant.

×
Subiecte în articol: medicul de familie