x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Virusul papilomatozei umane, între banal şi malign

Virusul papilomatozei umane, între banal şi malign

de Dr Dana Tinică    |    29 Sep 2009   •   00:00
Virusul papilomatozei umane, între banal şi malign

Infecţiile cu HPV sunt descrise din Antichitate. După izolarea acestuia, la începutul secolului al XX-lea, a fost considerat un virus banal, lipsit de importanţă patologică, în ciuda ubicuităţii lui evidente, a contagiozităţii crescute şi a numeroaselor modalităţi de transmitere.



Opiniile ştiintifice s-au schimbat radical, începând cu 1970, când au apărut ipoteze asupra rolului oncogen al unor tipuri de HPV. Cercetările ulterioare au confirmat şi, în timp, au dezvoltat un tablou complex al implicaţiilor HPV în geneza a mai multor tipuri de cancere. În 2008, cercetătorul german Harald zur Hausen a primit premiul Nobel pentru medicină pentru cercetările sale privind rolul HPV în cancerul cervical.

TIPURI ŞI LOCALIZARE
HPV este un virus ADN, descriindu-i-se peste 100 de tipuri, dintre care aproximativ 30 cu tropism genito-anal. Virusul se localizează în stratul bazal al epidermului, afectând astfel tegumentul şi mucoasele. Tipurile 1, 2, 4, 26, 27, 29, 41, 57 produc verucile comune, tipurile 3, 10, 28, 41, 49 verucile plane, cele 6, 11, 30, 40, 45, 51, 54 sunt tipuri virale genitale cu risc scăzut (ce malignizează foarte rar), iar 16, 18, 31, 33, 35, 39, 45, 51, 52, 56, 58 sunt tipuri cu localizare genitală având risc crescut şi implicare în geneza cancerelor.

Transmiterea virusurilor se face prin contact direct, mai ales la nivelul unor mici soluţii de continuitate (abraziuni, tăieturi) la nivelul pielii. Mai rar, transmiterea se face indirect, prin folosirea în comun a prosoapelor sau lenjeriei sau umblând cu picioarele goale în vestiare sau băi comune. Traumatismele repetate, de exemplu la bărbierit, precum şi imunitatea scăzută (înaintarea în vârstă, sarcină, unele boli cronice) favorizează răspândirea lor.

Verucile genitale se produc prin contact direct în timpul actului sexual. Folosirea prezervativului este importantă, dar nu este total eficientă. Există numeroase şanse de contaminare pe parcursul vieţii, dar, din fericire, de cele mai multe ori, sistemul imunitar reuşeşte să elimine virusul din organism, în 1-2 ani. Alteori, el poate persista în stare latentă, reactivându-se când imunitatea scade.

Verucile comune sunt mici excrescenţe, aspre la pipăit, neregulate, de câţiva milimetri, de culoare roz, gri, bej sau maro, localizate pe mâini, degete, faţă, gât, membre. Uneori, mai ales pe gât, faţă, pleoape, buze, pot lua un aspect filiform, fiind subţiri şi alungite. Ele sunt asimptomatice, rareori, de exemplu, dacă apar în jurul unghiilor, pot produce senzaţie de presiune sau disconfort.

Dacă sunt în zone expuse pot fi uşor traumatizate, sângerând. Verucile plantare apar în zonele de presiune de pe talpă şi pot determina astfel dureri în timpul mersului. Uneori, ele formează conglomerate de mici formaţiuni, dispuse în mozaic, evoluând, spre deosebire de alte localizări, spre interiorul pielii, de aceea fiind mai dureroase şi necesitând un tratament mai îndelungat. Verucile plane sunt plate, mici, uneori greu vizibile, moi, mai închise la culoare comparativ cu pielea, dispuse pe faţă, gât, pumn, cot, dar şi în alte zone ale corpului.

Verucile genitale sunt produse de HPV genital cu risc scăzut, fiind formaţiuni plane sau conopidiforme, de culoare roz sau gri, putând avea de la câţiva milimetri la câţiva centimetri. Se localizează pe vulvă, vagin, perineu, col uterin la femei, pe penis, scrot, interiorul uretrei la bărbaţi, la ambele sexe existând localizări anale, buco-faringiene sau chiar laringiene. Deoarece dezvoltarea verucilor este mai intensă în sarcină, uneori nou-născutul se poate infecta de la mamă, dezvoltând periculoase formaţiuni bucofaringiene, ce pot jena hrănirea sau respiraţia.

Deşi mai mari, mai evidente, producând disconfort psihic şi fizic (de exemplu mici hemoragii sau dureri în timpul actului sexual), ele sunt mai puţin periculoase decât infecţiile produse de tipurile de HPV genitale cu risc crescut, care determină formaţiuni plane, mici, uneori greu detectabile. Astfel, tipul 16 este implicat în 50% dinre cazurile de cancer de col uterin. Împreună cu tipul 18, în 70% din această patologie, apreciindu-se că în 90%-99% de neoplazii ale colului sunt implicate tipurile de HPV cu risc crescut.




5257-102770-04_15_sante6.jpgDe asemenea, sunt incriminate în 40% dintre cazurile de cancer vulvar şi 60% dintre cancerele vaginale, în 40% dintre cancerele de penis, 25% dintre cancerele cavităti bucale şi faringelui, 90% dintre cancerele anale. Spre deosebire de acestea, verucile comune sunt mai rar asociate cu cancerul, implicând concomitent şi factori genetici sau fizici (radiaţiile solare). Totuşi, în ultimii ani, mai multe studii asupra implicării unor tulpini (5, 8, 10, 12, 14, 15, 17, 23, 25, 27, 36,47, 50) demonstrează rolul acestora în apariţia carcinomului scuamos al pielii.

EXAMENUL COLPOSCOPIC, FOARTE IMPORTANT
Diagnosticul este pus de medicul ginecolog sau dermatolog prin examen fizic sau alte investigaţii. Uneori, în lipsa simptomelor clinice, se constată anomalii ale testului Babeş-Papanicolau care alertează pacienta, trimiţând-o la un consult. În cazul localizărilor genitale, e necesar un examen ginecologic complet, uneori după aplicare locală de acid acetic, care evidenţiază şi leziunile mici, greu vizibile. Examenul colposcopic este, de asemenea, important. Testul Babeş-Papanicolau oferă date importante şi el va fi repetat la intervalele stabilite de medic. De asemenea, poate fi necesar un test ADN pentru determinarea tipului de virus.

În prezent, nu există un tratament antiviral specific împotriva HPV. Există metode eficiente pentru înlăturarea leziunilor, dar dacă infecţia persistă, ele se vor reface. Din fericire, imunitatea organismului reuşeşte de cele mai multe ori eradicarea infecţiei. Tratamentul verucilor comune se face, de obicei, cu acid salicilic aplicat sub formă de creme, gel, plasturi, benzi. Se mai pot folosi imuno-modulatori sub forma de creme sau injectaţi în leziune. În funcţie de localizare sau dimensiuni, se poate apela şi la crioterapie (îngheţarea leziunilor), electrocauterizare, excizie chirurgicală sau laser.

Localizările genitale impun tratamente speciale, care trebuie indicate şi supravegheate de către medic. Se folosesc substanţe antimitotice sau caustice (podofilină, 5- fluorouracil, tretinoin, acid tricloracetic etc.) sau imunostimulatoare sub formă de aplicaţii locale sau injectate în leziune. Deasemenea se apelează şi în aceste situaţii la crioterapie, electrocauterizare şi tratamente chirurgicale. Leziunile precanceroase vor fi supravegheate un timp cu urmărirea testului Babeş-Papanicolau şi dacă nu se vindecă se recurge la îndepărtarea lor chirurgicală.

SFATURI
Deşi prevenirea este greu de făcut, evitaţi atingerea zonelor cu veruci ale altor persoane, nu le atingeţi sau maltrataţi pe ale dumneavoastră, epilaţi-vă cu atenţie pentru a evita traumatismele, renunţaţi la obiceiul de roadere a unghiilor. Nu folosiţi prosoape şi aparate de ras în comun. Purtaţi întotdeauna papuci în vestiare şi duşuri. Evitaţi relaţiile sexuale întâmplătoare şi folosiţi prezervativul (deşi chiar acest accesoriu nu e suficient).
Dacă observaţi veruci genitale la partenerul dumneavoastră, prezentaţi-vă la medic. Faceţi periodic testul Babeş-Papanicolau.

VACCIN DESTINAT FETIŢELOR
Există un vaccin anti-HPV foarte eficient, destinat fetiţelor, care însă nu oferă o protecţie împotriva tuturor tipurilor de virus, ci numai contra a patru dintre ele: 6 şi 11 care produc 90% dintre vegetaţiile veneriene şi 16 şi 18 care produc 70% dintre neoplaziile de col uterin. El trebuie administrat între 12-26 de ani, înainte de începerea vieţii
sexuale, de preferabil la vârste mici, când efectul imun este mai puternic. Deşi a stârnit controverse, efectele protectoare ale vaccinului sunt indubitabile, iar reacţiile adverse nu le depăşesc pe cele ale altor vaccinuri. Se preconizează şi producerea unui vaccin bivalent, doar pentru tulpinile 16 şi 18002

×