x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Virusul şi vaccinul

Virusul şi vaccinul

23 Iun 2009   •   00:00

H1N1, cel care dă gripa nouă sau gripa A, are un curriculum impresionant. A plecat de foarte de jos, din troaca împuţită a porcului. Şi nu-i un pleonasm, pentru că nu toţi porcii au norocul să fie animale de companie pentru doamne foarte bogate.



În scurt timp, virusul s-a primenit pe ici, pe colo şi a trecut la puicuţe, găini grase de supă şi la raţe sălbatice pe care le-a domesticit. S-a plictisit rapid şi s-a dat direct la gâtul omului. Acolo, a descoperit exact ce-i trebuie ca să-i vină de hac omului. H1N1 e un virus democratic. I-a atacat mai întâi pe nevoiaşi, iar acum are în palmares demnitari. A  pătruns în tabăra întâiului şef de stat, punând laba chiar pe o funcţionară care pregătea vizita lui Barack Obama în Franţa. Şi cum în spatele unui caz de gripă nouă, dovedit, sunt cel puţin vreo zece neizolate, iată că toată echipa lui Obama a intrat în carantină. H1N1 este un virus viguros, neliniştit. Preferă tinerii, se simte bine şi iarna, dar şi vara. Hoinăreşte nestingherit în lung şi în lat planeta, sub ochii bulbucaţi ai OMS-lui. După ce a reuşit să scoată din amorţeală OMS-ul, acum celebrul virus e pe cai mari. Are la degetul cel mic deciziile miniştrilor sănătăţii, activitatea din institutele de cercetare, planurile companiilor farmaceutice, adică soarta omenirii. Este suficient să se încordeze niţeluş şi uşurează, în regim de urgenţă, planeta de povara demografică. Şi, în timp record, poate să bage economia mondială în faliment. Criza actuală este mic copil, pe lângă ce poate face noul virus la scară planetară. OMS-ul a dat-o în bâlbâială. Sunt ţări care habar n-au de nivelul maxim de alertă anunţat de OMS. Sunt ţări care ştiu de alertă, dar nu dau, la propriu, doi bani pe ea. Dar mai important este că virusul a atins performanţa de a da frisoane multor companii farmaceutice. Multe dintre ele, cu ştaif, care cunosc bine cât pot câştiga de pe urma acestui haos, se întrec în declaraţii privitoare la producere vaccinului, sfidând pe faţă OMS-ul, cea care oficial pune la dispoziţie tulpinile pentru vaccin.

×
Subiecte în articol: editorial