x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Vitamina D, o pastilă de... soare!

Vitamina D, o pastilă de... soare!

de Dr Dana Tinică    |    03 Aug 2010   •   00:00
Vitamina D, o pastilă de... soare!
Sursa foto: /THINKSTOCK

Vitamina D este azi o adevărată "stea" mediatică, dar, în acelaşi timp, şi un simbol în lumea medicală.

Evoluţia ei fulminantă din ultimele decenii ne arată cât de multe şi de uimitoare enigme ale corpului uman aşteaptă încă să fie descoperite, cât de complexe şi imprevizibile sunt conexiunile mecanismelor patologice ale maladiilor, dar şi cât de simplu şi ieftin se pot preveni boli grave, altădată adevărate tare ale societăţii, cum era, de pildă, rahitismul. Mai ales că menţinerea la niveluri optime a constantelor organismului ne influenţează sănătatea la parametrii de care nu suntem încă pe deplin conştienţi.

PRODUCE RAHITISMUL
Rolul principal şi cel mai cunoscut al vitaminei D este menţinerea nivelului normal al calciului şi al fosforului în sânge (prin creşterea absorbţiei intestinale şi scăderea eliminării renale), ce condiţionează mineralizarea oaselor şi funcţionalitatea neuromusculară. Astfel, scăderea nivelului vitaminei D produce demineralizare osoasă, care îmbracă forma rahitismului la copii şi a osteomalaciei, la adulţi. Rahitismul se manifestă prin întârziere în creştere, modificări osoase (deformări ale coloanei vertebrale, cutiei toracice, craniului, curbarea oaselor lungi etc.), afectarea dentiţiei, oase fragile, dureri osoase şi slăbiciune musculară. La adulţi se manifestă prin osteomalacie, o demineralizare a oaselor cu menţinerea structurii lor, spre deosebire de osteoporoză, care constă în principal în reabsorbţia osoasă, în defavoarea sintezei şi asociată cu un deficit de vitamina D. Totuşi, osteoporoza are, de fapt, o patogenie mult mai complexă.

Ea se manifestă prin dureri osoase difuze, scăderea forţei musculare şi fracturi spontane. Manifestările osoase se asociază cu spasme musculare şi furnicături la nivelul degetelor, buzelor, limbii, în cazuri grave, cu convulsii.

CANCER
Cercetări ulterioare au arătat că există numeroase celule în organism care prezintă receptori pentru vitamina D (receptor numit factor nuclear de transcripţie). Când vitamina D se conectează la acest receptor iniţiază legarea unor fragmente mici de ADN nuclear, care modulează transcrierea unor gene specifice (peste 50), ce codifică activităţi importante în organism. Astfel, la niveluri fiziologice vitamina D creşte diferenţierea celulară şi scade proliferarea celulară, proces invers celui caracteristic formaţiunilor maligne, exercitând astfel un rol important în prevenirea apariţiei tumorilor canceroase (în special cancerul de sân, colo-rectal, melanomul malign, cancerul pulmonar, renal, osos sau de prostată).

BOLI AUTOIMUNE
Receptori similari se găsesc şi pe majoritatea celulelor sistemului imunitar şi de aceea vitamina D stimulează răspunsul imunitar şi scade reacţia autoimună (îndreptată împotriva propriilor structuri ale organismului). De exemplu, lupusul, sclerodermia, poliartrita reumatoidă sau scleroza multiplă, toate afecţiuni autoimune, sunt mai frecvent asociate cu valori scăzute ale vitaminei D în sânge. Celulele pancreatice secretoare de insulină prezintă de asemenea receptori pentru vitamina D, valori scăzute ale acesteia influenţând negativ secreţia de insulină şi toleranţa la glucoză în diabetul zaharat de tip II. De asemenea, se pare că administrarea dozelor profilactice de vitamina D în primii ani de viaţă scade riscul apariţiei ulterioare a diabetului de tip I.

PROTEJEAZĂ CONTRA AFECŢIUNILOR CARDIACE
Un efect remarcabil se pare că îl are vitamina D şi în protecţia împotriva bolilor cardiovasculare. Persoanele care au valori normale ale vitaminei D prezintă un risc cu 35% mai mic de a face infarct miocardic şi cu 20% mai mic de a evolua spre insuficienţă cardiacă. Mecanismul nu este pe deplin elucidat, dar se pare că la valori mici ale vitaminei D cresc depunerile de calciu în peretele arterial, accentuând placa ateromatoasă. Unul dintre mecanismele importante ale producerii hipertensiunii arteriale este sistemul renina-angiotensina. Pe scurt, sub acţiunea reninei este iniţiat procesul de producere a angiotensinei II, substanţă cu puternic efect vasoconstrictor (deci de creştere a tensiunii arteriale). Se pare că la niveluri scăzute de vitamina D este activată genetic sinteza de renină, cu toate implicaţiile ce rezultă de aici.

Astmul bronşic este asociat, în aproape jumătate dintre cazuri, cu o insuficienţă a vitaminei D, implicând deteriorarea funcţiei pulmonare, creşterea nivelului de IgE, creşterea frecvenţei folosirii tratamentului cu corticosteroizi (pe cale inhalatorie sau orală). Bolile de piele (de exemplu psoriazis sau vitiligo) beneficiază de tratament local cu vitamina D sau analogi sintetici. Pacienţii care au dureri cronice cu diverse localizări, rezistente la tratament, au în peste 90% dintre cazuri niveluri sangvine reduse de vitamina D.

Depresiile sezoniere (mai frecvente iarna) se asociază cu scăderea expunerii la soare şi consecutiv a valorilor vitaminei D. De asemenea, aceasta protejază celula nervoasă, reducând frecvenţa apariţiei demenţei sau bolii Parkinson.

ATENŢIE LA DOZE!
În prezent, asigurarea unui nivel optim de vitamina D, fie pe cale naturală, prin expunere la soare şi aport alimentar, fie prin administrarea de suplimente sau alimente îmbogăţite (diferite uleiuri, cereale, margarină, lapte şi produse lactate etc.) ar trebui să fie simplă. Cu toate acestea, studii efectuate în SUA au arătat că 9% dintre copii (aproximativ 7 milioane) aveau un deficit de vitamina D (cu nivel sub 15ng/ml ), iar aproape 50%, o insuficienţă de vitamina D (15-29ng/ml), ceea ce ridică semne de întrebare asupra evoluţiei ulterioare a stării lor de sănătate. Cercetări extinse în clinicile cardiovasculare au arătat că, nici în cazul adulţilor, lucrurile nu stau mai bine. Ce este de făcut atunci?

În primul rând, nu trebuie să cădem în extreme. Beneficiile aduse de vitamina D (unele încă în studiu) se referă la menţinerea unor niveluri normale, constante, nu excesive, de vitamina D. Trebuie asigurată doza zilnică recomandată, ţinând cont, în acelaşi timp, şi de cantităţile adăugate în compoziţia alimentelor îmbogăţite cu vitamina D. Dozele foarte mari de vitamina D nu trebuie administrate preventiv din consideraţii proprii, ci numai curativ, la indicaţia medicului, dacă există un deficit sau nişte particularităţi patologice. În general, în cazul adulţilor până la 50 de ani se recomandă o doză zilnică de 200 UI, 400 UI peste 50 de ani şi 600 UI peste 70 de ani. Copiii primesc 400 UI, până la un an şi jumătate - doi ani, apoi, până la 14 ani, aceeaşi doză, doar în sezonul rece (septembrie - aprilie).

1930
Vitamina D a fost identificată în 1930, dar efectele sale au fost observate cu aproape un secol înainte. O lungă perioadă, datele ştiinţifice s-au rezumat la rolul său în mineralizarea osoasă. Dar cercetări recente arată implicarea acesteia în numeroase afecţiuni, unele banale, altele extrem de grave, potenţial fatale.

CINE ESTE
Vitamina D este o vitamină liposolubilă (solubilă în grăsimi), a cărei sursă e fie sinteza la nivelul pielii (în proporţie majoră, de 80-90%), fie, secundar, aportul alimentar. Există mai multe forme ale vitaminei D, dintre care cele mai importante pentru organismul uman sunt D2 (ergocalciferol) şi D3 (cholecalciferol). Ergocalciferolul este sintetizat de plante şi animale nevertebrate, iar colecalciferolul este sintetizat în piele, pornind de la o provitamină, sub influenţa razelor ultraviolete B. Se recomandă 10-15 minute de expunere solară zilnic, la nivelul feţei, braţelor, membrelor inferioare, spatelui (deci nu trebuie să fim pe plajă în costum de baie!), fără aplicarea însă a unui factor de protecţie.

ALIMENTE
Vitamina D se găseşte şi în unele alimente, în cantităţi mai mari în câteva specii de peşti (somon, hering, cod, sardine, macrou) şi în cantităţi mai mici - în ficat (mai ales de vită), gălbenuş de ou, lapte, unt, unele ciuperci. Indiferent de sursă, vitamina D este iniţial inactivă şi va trece prin câteva procese chimice în ficat şi rinichi, pentru a deveni activă. O parte din ea este depozitată ca rezervă în ţesutul gras.

GRUPE DE RISC
Valorile normale ale vitaminei D sunt 30-40 ng/ml şi ele pot fi obţinute în majoritatea cazurilor prin expunere la soare şi aport alimentar. Există însă şi grupe de risc la care acest lucru e mai greu de obţinut. Aceste grupe de persoane sunt: vârstnicii (la care există o reticenţă sau contraindicaţii asupra expunerii la soare şi o reducere a funcţiei renale, esenţială în activarea vitaminei D); copiii alimentaţi exclusiv la sân; persoanele obeze (vitamina fiind liposolubilă se depozitează în ţesuturile grase şi se mobilizează mai greu în sânge); persoanele care nu stau mult timp afară sau au corpul acoperit din motive religioase; indivizii cu pielea mai închisă la culoare (pigmentaţia împietează asupra formării vitaminei, de aceea persoanele respective trebuie să stea mai mult timp afară pentru a obţine acest efect).

LA SOARE
În zonele temperate, cum este şi cazul ţării noastre, intensitatea solară e adecvată sintetizării prin piele a vitaminei D vara, o mare parte a primăverii şi o parte a toamnei. În cazul expunerilor prelungite, dozele mai mari de vitamina D sintetizate sunt distruse, fără a ridica astfel probleme de supradozare. Deşi simplă şi accesibilă, această cale de sinteză este greu de apreciat în practică, depinzând de diverşi factori (meteo, poluare, zonă geografică, timp disponibil de a fi petrecut în aer liber, deoarece ultravioletele nu penetrează geamurile).

BOLI
Unele afecţiuni: operaţii gastro-intestinale, maladii inflamatorii intestinale, pancreatita cronică, icterul mecanic, boli renale sau hepatice cronice se însoţesc de o scădere a nivelului de vitamina D pe diverse căi. Unele medicamente cresc nivelul vitaminei D în sânge (estrogenii, diureticele tiazidice), pe când altele îl scad, de exemplu, unele subsţante cu efect antiacid, anticonvulsivant, hipocolesterolemiant etc. La rândul ei, vitamina D interferă cu acţiunea unor medicamente, cum ar fi blocantele de calciu. Tratamentul cu corticosteroizi, care durează peste 6 luni, trebuie însoţit de suplimente de calciu şi vitamina D.

HIPERCALCEMIA
În cazuri rare, după administrare de doze mari inadecvate de vitamina D, se poate ajunge la o hipervitaminoză cu consecinţe destul de grave. Apare hipercalcemia (creşterea nivelului calciului în sange) manifestată prin: cefalee, greaţă, vărsături, constipaţie, hipotonie musculară, calcificări la nivelul organelor (articulaţii, rinichi, miocard, pancreas, artere) etc.

×
Subiecte în articol: medicul de familie