x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Oboseala cronică – de ce ești afectat fizic și mental?

Oboseala cronică – de ce ești afectat fizic și mental?

de Magda Bucur    |    23 Apr 2017   •   21:43
Oboseala cronică – de ce ești afectat fizic și mental?
Sursa foto: nensuria/Getty Images/iStockphoto

Oboseala accentuată și constantă, care se manifestă mai multe zile sau chiar săptămâni la rând, este cunoscută în termeni medicali ca neurastenia sau oboseală cronică. Deși între oboseala fizică și cea mentală există diferențe, cele două vin adesea la pachet, iar o persoană care suferă de oboseală fizică va ajunge în scurtă vreme să sufere și de oboseală mentală.

Oboseala cronică înseamnă că nu poți funcționa la capacitate maximă, că simți o stare de slăbiciune a corpului și în special a mușchilor, că te simți sfârșit chiar și după activități simple, precum urcatul unui etaj. Când intervine și oboseala mentală, nu te mai poți concentra la activitățile uzuale, te simți adormit și trist. Când afecțiunea este severă, pacienții pot să nu dorească să se dea jos din pat dimineața, nu se simt în stare să conducă mașina sau să opereze utilaje.

Din ce cauză ești atât de obosit?

Printre cauzele oboselii cronice se numără abuzul de alcool sau de droguri, stările de anxietate, trauma cauzată de pierderea unui membru al familiei sau de divorț. De asemenea, depresia, cu unul dintre simptomele sale de bază – insomnia, poate sta la baza oboselii cronice.

Stresul este unul dintre factorii principali care declanșează oboseala cronică. Pe când un pic de stres ne este necesar, ca să funcționăm la capacitate maximă, acumularea acestuia este nocivă. Stresul și grijile amplifică senzația de oboseală. Atunci când suntem prea stresați, tindem să nu mai vedem ”luminița de la capătul tunelului”, să ne lăsăm pradă disperării. Disperarea stoarce organismul de energie și astfel se instalează oboseala cronică.

Alte cauze frecvente ale oboselii cronice țin de anumite boli endocrine sau metabolice. Dacă suferiți de boli renale, diabet, hipotiroidism, anemie, probleme cardiace sau boli ale ficatului, este posibil să vă confruntați la un moment dat cu oboseala cronică. De asemenea, anumite medicamente, precum antidepresivele,steroizii, sedativele sau antihistaminele pot provoca oboseala cronică.

Și lipsa constantă a somnului, munca în ture și dereglarea ceasului biologic pot cauza oboseala cronică.

Ce simptome poți avea când suferi de oboseală cronică

Pe lângă oboseala mușchilor și lipsa de concentrare, oboseala cronică poate avea și simptome mai grave ca balonarea și crampele abdominale, diaree sau constipație, amețeli, dureri musculare, dureri de cap, lipsa apetitului, iritabilitate, apatie, lipsă de motivație, reflexe întârziate, dificultăți de vedere și altele.

Cum faci față oboselii cronice?

Iată câteva lucruri pe care le poți face ca să înlături efectele oboselii cronice:

  • Încearcă să te culci și să te trezești în fiecare zi la aceleași ore.
  • Setează temperatura din camera în care dormi la un nivel mediu. Nu trebuie să fie nici foarte cald nici foarte frig.
  • Nu lua masa de seară cu mai puțin de două ore înainte de culcare.
  • Încearcă să mănânci trei mese pe zi, la aceleași ore.
  • Reglează-ți dieta astfe încât, dacă ești prea slab să mănânci mai multe calorii sau, dacă ai kilograme în plus, să încerci să le elimini.
  • Încearcă să renunți la alcool și cafea sau măcar să le reduci.
  • Fă exerciții fizice regulate și crește dificultatea lor, pe măsură ce îți crește rezistența la efort.
×
Subiecte în articol: oboseala cronica fizic mental sfaturi